vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiTraseismul politic - boală lungă, moarte sigură

Traseismul politic – boală lungă, moarte sigură

-

L-am votat pe Klaus Iohannis. Şi prima, dar şi a doua oară. După patru ani, la al doilea mandat, i-am făcut şi campanie, cu mijloacele mediatice de care dispuneam. Omul nu era perfect, că Hristos s-a înălţat la cer demult, dar era aşa, altfel.

Klaus Iohannis venea dintr-o lume pe care noi, proaspăt gazaţi şi bătuţi de Dragnea şi PSD, doar o visam. Era cel care ieşise alături de noi în stradă, cu geacă roşie, când PSD-iştii au turbat, ca taurul la coridă. Umăr la umăr, Klaus Iohannis ne-a fost aliat, în cei trei ani de proteste. Nu e puţin lucru să ai de partea ta un preşedinte, nu-i aşa? O afirmaţie publică a lui Iohannis valora cât o săptămână de protest a sute de mii de oameni, în Piaţa Victoriei. Vorbele sale cântăreau greu şi erau imediat auzite de marile cancelarii din Europa. La Cotroceni, conferinţele de presă înfierau dictatura pe care Liviu Dragnea o instaura în România, dar şi atitudinea antieuropeană şi rusofilă a dictatorului cu mustaţă.

Preşedintele României părea să fi rămas singurul politician sănătos la cap din ţara asta. L-am îndrăgit când apăra democraţia şi valorile europene, dar şi când condamna traseismul politic, migraţia de la un partid la altul a politicienilor. În campanie, Klaus Iohannis a jurat că niciodată PNL-ul nu va primi traseiştii altor partide, în special ai PSD-ului, care fug precum şobolanii din corabia care ia apă. Apoi a venit Ludovic Orban, care, la investirea sa ca premier, a promis ferm că epoca traseismului politic s-a terminat în România.

- Advertisement -

Am răsuflat uşurat. Gata, PSD-iştii, aşa cum merită, vor muri anonimi, în lumea mică şi meschină pe care şi-au creat-o în decursul a trei decenii. Iohannis şi Orban, dar şi cei care-i înconjurau, promiteau un PNL nou, tânăr, viguros, conectat la valorile europene, în care să se regăsească milioanele de români oneşti, ce au luptat împotriva imposturii şi hoţiei PSD-ului. Asta până mai ieri.

Dintr-o dată, ca la un semnal prestabilit, sute de PSD-işti, parlamentari, primari, consilieri locali, simpli deţinători ai carnetului de partid, au năvălit în PNL, unde au fost primiţi cu braţele deschise. Chiar şi primarul PSD-ist ce-i aducea ode lui Nicolae Ceauşescu, pe Facebook, a devenit PNL-ist. Alt primar, care-l agresa fizic pe tânărul ce a avut curajul să-l înfrunte pe Liviu Dragnea, la o adunare publică, a aterizat în PNL. Aceiaşi Iohannis şi Orban tac. Acum, e linişte. Nimeni nu mai condamnă pe nimeni. Şi de ce ar face-o. Klaus e preşedinte, Ludovic premier, iar alegerile, cu noile achiziţii, par garantate pentru PNL. Victorie!

Ieri, Klaus Iohannis s-a arătat extrem de deranjat, după ce un jurnalist l-a întrebat, cu subiect şi predicat, de ce girează traseismul politic, de ce nu condamnă acum, la fel de vehement ca înainte, şarlatania şi corupţia. Că preşedintele e temperamental ştim de la scena paltonului aruncat pe cupola maşinii de protocol, sub privirile îngheţate ale celor cărora toanele prezidenţiale pot să le fie fatale.

- Advertisement -

Din păcate, constat cu sincer regret, că preşedintele şi prim-ministrul, dar şi Partidul Naţional Liberal au ratat încă o dată şansa de a dovedi că politica din România poate fi şi altceva decât o adunătură de paraziţi fără identitate doctrinară, a căror singur liant e banul public şi interesul de gaşcă. Era clipa, după 30 de ani de deziluzii, să simţim şi noi, cetăţenii turmentaţi, că mergem la vot pentru că avem cu cine, iar nu pentru a ne procopsi, iarăşi, cu răul cel mai mic.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Sunt de acord cu dvs. dar după toate atacurile psd pe toate posturile media trebuie să le acord și o iertare, în România la ora actuală mai trebuie să și închizi ochii, căci dacă psd va guverna după alegerile poți să fi pur , fecioară că tot degeaba, și 4ani nu o să se poate face nimic și ne vom întoarce de unde am plecat poate și mai rău!

    • Oare in alte tari occidentale este permis traseismul politic ? La nivel de comune, la noi,am înțeles de la o ruda ca taranii( pardon locuitorii comunelor ) Votează omul și nu partidul din care provine. Deci dacă vrei sa câștigi alegerile parlamentare și prezidențiale trebuie sa-ți atragi cati mai mulți primari care o data aleși îți vor face campanie electorală.
      Lipsa culturii politice și de alta natura ne-au adus in acest punct. Așa cum s-a comentat mai sus trebuie sa te faci frate cu dracu ca sa treci lacul.
      Ce ne trebuie noua este o lege clară care sa interzică astfel de practici sau sa specifice clar in ce condiții se poate realiza migrarea de la un partid la altul : pierderea mandatului in favoarea partidului care te-a desemnat, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -