Au trecut aproape 20 de ani de când mi-am susținut doctoratul la Sorbona. În comisie, regretații André Crépin (Académie des Inscriptions et Belles-Lettres) și Hans Sauer (LMU München), precum și Leo Carruthers (Paris IV-Sorbonne), Malcolm Godden (Oxford), Colette Stévanovich (Nancy).
Cu câteva săptămâni înainte de susținerea tezei, am avut parte de o rară onoare: am fost invitat să conferențiez (despre manuscrisele și traducerile Consolării Filozofiei din sec. IX-XI) la una dintre cele cinci academii pariziene, Académie des Inscriptions et Belles-Lettres. Am avut în public somități ca Michel Zink, Bernard Pottier și alții.
Revin periodic la Paris pentru câte-o conferință sau ca să citesc la Biblioteca Națională și la Sorbona.
Marți înregistrez însă o premieră: voi vorbi pentru prima dată la o conferință la École Normale Supérieure, al cărei bursier am fost între 1997-1999.
La minunata ENS am legat prietenii de o viață – cu Toader Paleologu, de pildă; acolo i-am cunoscut pe Nicușor Dan, Vlad Alexandrescu, Petre Guran, Cristian Bădiliță etc.
Mai presus de toate, acolo am cunoscut-o pe Cristiana, iar fiul nostru, Matei, s-a născut la doi pași de ENS, la maternitatea Port-Royal, și-a petrecut primii doi ani din viață pe Rue des Feuillantines, a făcut primii pași în Jardin du Luxembourg, a mers la creșă la capătul Rue Mouffetard. La biserică mergeam în cripta de la Saint-Sulpice, unde slujea dragul nostru Iosif cel cu bun chip.
Eu traversam luni Parcul Luxembourg ca să predau la Institut Catholique, miercurea coboram Rue Saint-Jacques, ca să-mi țin cursurile de istoria limbii engleze la Sorbona, iar sâmbătă coboram Montagne Sainte-Geneviève ca să predau niște cursuri la Jussieu – așa am supraviețuit în doctorat, după terminarea bursei la ENS.
Pentru mine, Parisul nu e destinație turistică: e cea mai frumoasă parte din viața mea.
***
În pregătirea conferinței pentru École Normale Supérieure (titlul e „Ce viitor are spiritul francez în România?”), dau peste acest pasaj într-o carte publicată în 1851 de Ion Heliade-Rădulescu:
„Când rușii îi insultă și îi șfichiuiesc pe români, cea mai gravă insultă pe care le-o aruncă în față este cea de «Franțuski duh» (spirit francez). Aceasta este pedeapsa românilor pentru simpatia lor față de Franța” („Lorsque les Russes maltraitent et flagellent les Roumains, la plus grave insulte qu’ils leur jettent à la face et celle de «Frantzuski duh» (esprit français). Voilà la punition des Roumains pour leur sympathie pour la France”) – Mémoires sur l’histoire de la régéneration roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie, Paris, 1851, pag. 369.
Da, AUR-iștilor, marii patrioți români au scris în franceză, erau cu ochii spre Franța, nu spre Rusia! Iar Franța ne-a ajutat de două ori să ne unim – și în 1859, și în 1918. Rusia doar a rupt hălci din România și ne-a sabotat. De două sute de ani, aceeași poveste.
