sâmbătă, noiembrie 15, 2025
AcasăNews"Suveranismul" în acțiune: "senatorul lui Lazarus" a furat rucsacul unui copil, inclusiv...

„Suveranismul” în acțiune: „senatorul lui Lazarus” a furat rucsacul unui copil, inclusiv banii pentru „Balul bobocilor”! Traseist pe ruta SOS-PSD-PDF, Paul Gheorghe o susține pe Alexandreasca

-

A racolat și Luis Lazarus un parlamentar, și acela are probleme penale! Senatorul Paul Gheorghe, ales pe lista SOS și trecut pe la PSD, este cercetat penal pentru furt, după ce a plecat din zona recepției unui hotel din Piatra Neamț cu un rucsac care nu era al lui. În rucsac, care-i aparținea unui elev, se aflau o tabletă și 1.500 de lei. Rucsacul a fost găsit de polițiști în portbagajul autoturismului în care se afla parlamentarul.

Senator de Neamț, Daniel-Paul-Romeo Gheorghe (48 de ani) se afla vineri, 14 noiembrie, la recepția hotelului Central Plaza din „capitala” județului său, Piatra Neamț, împreună cu alți parlamentari, printre care Miron Manega (pe numele său real, Dumitru Manea), fost jurnalist și actual senator SOS.

Ei se aflau la Piatra Neamț în cadrul unei delegații a Comisiei parlamentare pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții.

Ca și Miron Manega, Paul Gheorghe a fost ales în decembrie 2024 pe lista SOS România, partidul „suveranist” al putinistei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Primul – în județul Iași, celălalt – în Neamț.

- Advertisement -

La scurt timp, Paul Gheorghe a „dezertat” din SOS și s-a afiliat la grupul parlamentar al PSD, iar luna trecută s-a înscris în Partdul Dreptate și Frăție (PDF), tocmai înființat de europarlamentarul Luis Lazarus (născut Vasile Țuțurigă), ales și el tot sub sigla SOS, dar „evadat” din menajeria mahalagioaicei Șoșoacă.

Nu e clar dacă și Miron Manega se pregătește s-o părăsească pe Șoșoacă în favoarea lui Lazarus, dar e cert că el este folosit acum ca alibi pentru beleaua în care a intrat colegul său senator Paul Gheorghe.

Senatorul Paul Gheorghe – e „patriot”, taicule!

Disperat, elevul a sunat la 112. Noroc cu camerele de supraveghere!

Poliția din Piatra Neamț a fost sesizată vineri, la numărul de urgență 112, de un tânăr care s-a plâns că i-a dispărut rucsacul pe care-l uitase în zona de recepție a hotelului Central Plaza din oraș. În rucsac se aflau o tabletă iPad și 1.500 de lei, bani strânși – potrivit declarațiilor elevului – pentru organizarea petrecerii de „Balul bobocilor”.

- Advertisement -

După vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, polițiștii au stabilit că bărbatul care a plecat cu rucsacul elevului era senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe. Ulterior, acesta a fost depistat în trafic, iar rucsacul – cu toate bunurile intacte – a fost găsit în portbagajul mașinii sale. Trecuseră câteva ore de la momentul dispariției de la hotelul Central Plaza!

Parlamentarul este bănuit că a luat intenționat ghiozdanul băiatului. A fost deschis un dosar penal, în care polițiștii fac cercetări pentru furt. În schimb, senatorul spune că a plecat cu rucsacul din greșeală, fiind vorba de o confuzie de bagaje.

IPJ Neamț: „Polițiștii au verificat aspectele semnalate, rucsacul fiind identificat și predat persoanei în cauză. Documentele întocmite vor fi înaintate unității de parchet competente”.

Păgubitul a primit înapoi atât suma de 1.500 de lei, cât și tableta iPad.

Hotelul Central Plaza din Piatra Neamț

„Am crezul că e bagajul lui Miron Manega, am vrut să-l ajut”

Vineri seară, senatorul Paul Gheorghe a încercat să se justifice, într-o intervenție la Digi 24, dar și prin intermediul unu comunicat publicat pe Facebook. El a susținut, de fiecare dată, că a fost o confuzie: a crezut că e rucsacul colegului său senator Miron Manega, pe care a încercat să-l „ajute”.

La fel susținuse anterior și într-o conferință de presă în care încerca evident să fugă de întrebările pe această temă.

Paul Gheorghe la Digi 24: „Eu am vrut să-l ajut pe colegul meu Miron Manega cu bagajele, plecând de la recepția hotelului «Plaza» din Piatra Neamț, după ce ne-am achitat cazarea, neștiind că acel bagaj nu este al lui Miron, ci al unui copil care l-a uitat acolo. Este o confuzie și atâta tot. Și de aici s-a ajuns cu atâtea știri negative și cu acuzațiile astea, care nu-și au niciun rost. E vorba de o confuzie, eu am ajutat colegul senator, care are și ceva probleme. Și se afla acel rucsac nesupravegheat exact lângă bagajul colegului meu. Am vrut să ajut un coleg și uitați unde s-a putut ajunge”.

Comunicatul senatorului Paul Gheorghe (PDF)

„Astăzi, la recepția Hotelului «Plaza Central» din Piatra Neamț, a avut loc o confuzie, transformată în mod artificial într-un subiect de presă de către unele publicații.

Senatorul Paul Gheorghe, reprezentant al Partidului Dreptate și Frăție, se afla la recepție împreună cu senatorul Dumitru Manea (Miron Manega), parlamentar al partidului SOS România, care are o problemă locomotorie ce-i îngreunează deplasarea. Din colegialitate și respect, senatorul Paul Gheorghe s-a oferit să-l ajute cu preluarea bagajelor.

În zona de recepție, unde erau depozitate bagajele domnului senator Manea, senatorul Paul Gheorghe a ridicat din greșeală rucsacul unui turist, confundându-l cu bagajul colegului său de la SOS România.

Nu a existat nicio intenție de a lua bunul altei persoane, ci doar a avut scopul de a-l ajuta pe colegul său să-și care bagajele la microbuz. A fost o situație amplificată artificial de unele surse care au încercat să creeze o narațiune falsă.

Senatorul Paul Gheorghe precizează că a dorit exclusiv să sprijine un coleg aflat în dificultate locomotorie, însă s-a aflat în eroare cu privire la acel rucsac.

Incidentul este închis, bunul fiind restituit proprietarului.

Partidul Dreptate și Frăție condamnă modul în care un episod a fost exploatat în mod tendențios pentru a crea senzațional și pentru a prejudicia imaginea unui senator integru.

Senatorul Paul Gheorghe își reafirmă angajamentul pentru demnitate, onestitate și responsabilitate publică, asigurându-i pe cetățeni că nu se va lăsa afectat de manipulări sau exagerări fără fundament.”

5 bombe sub povestirea senatorului PDF. De ce tace Manega?

Există însă 5 amănunte care-l pun în dificultate pe senatorul Paul Gheorghe.

1. Miron Manega nu i-a solicitat ajutorul, nici n-a știut de inițiativa sa.

2. Miron Manega nu a confirmat versiunea lui Paul Gheorghe, în conferința de presă susținută de ei la Piatra Neamț.

3. Pe Facebook, Manega n-a scris niciun cuvânt în apărarea lui Paul Gheorghe, deși – conform acestuia – ar fi fost beneficiarul unui gest de altruism al colegului său

4. Cum a ajuns rucsacul din microbuzul delegației parlamentare în portbagajul mașinii personale a lui Paul Gheorghe?

5. De ce nu a sesizat Paul Gheorghe „confuzia” timp de câteva ore, cât s-a plimbat cu rucsacul în portbagaj, prin mai multe localități din județul Neamț, și a fost nevoie să intervină polițiștii pentru a-l „lumina”?

Paul Gheorghe: „Susțin cu toată puterea mea candidatura doamnei Anca Alexandrescu”

Daniel-Paul-Romeo Gheorghe se află la primul mandat de parlamentar. Pe 1 decembrie 2024, el fost ales pe lista SOS România în județul Neamț.

În ianuarie 2025 a demisionat din partidul Dianei Șoșoacă și a devenit senator neafiliat.

În iunie a anunțat că s-a afiliat grupului parlamentar al PSD.

În octombrie s-a înscris în Partidul Dreptate și Frăție (PDF), nou-înființat de Luis Lazarus.

Paul Gheorghe face parte din Grupurile de prietenie cu Parlamentele din Pakistan și Uzbekistan.

Lovitură, nenică! :)))

Împreună cu Lazarus, Paul Gheorghe s-a angajat s-o susțină „cu toată puterea sa” pe Anca Alexandrescu în alegerile pentru Primăria Capitalei. Pe 2 noiembrie, el scria pe Facebook: „Eu, Paul Gheorghe, senator al României, susțin cu toată puterea mea candidatura doamnei Anca Alexandrescu la Primăria Bucureștiului. Capitala merită un primar cinstit, hotărât și care să apere interesele oamenilor. Anca Alexandrescu este acea persoană!”.

Proptea petru „Văduva Neagră”

În cea mai recentă declarație de avere, depusă în ianuarie 2025, senatorul traseist menționează un cont de 250.000 de dolari în criptomonede.

Paul Gheorghe s-a remarcat și prin faptul că este un mare chiulangiu. Potrivit datelor analizate de HotNews, el este senatorul cu cele mai multe absențe nemotivate în primele 5 luni ale anului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

EDITORIALE:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Asta cu „susțin Anca Alexandrescu” n-are nici o relevanță în acest caz, este o „șopârlă” introdusă de ziarist în scop diversionist. Și ce dacă?
    În rest, nu știm exact. „Hoțul de ghiozdane” poate fi cinstit sau nu, mă abțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -