Campionatul Mondial al Cluburilor, organizat în SUA, a produs un șoc în optimi de finală: campioana Arabiei Saudite, Al Hilal din capitala Riad, a eliminat super-trupa lui Pep Guardiola, Manchester City! Și noua echipă a lui Cristian Chivu, Inter Milano, a pierdut în fața unei echipe non-europene.
Campionatul Mondial al Cluburilor, aflat la prima ediție în acest format (cu 32 de echipe), devine tot mai interesant, spectaculos și dramatic. S-a ajuns în faza optimilor de finală, în care 3 din cele 6 meciuri disputate deja s-au decis în prelungiri (niciunul n-a ajuns însă la penalty-uri!).
Azi-noapte, vicecampioana Italiei, Inter Milano, a fost eliminată de brazilienii de la Fluminense, echipă din Rio de Janeiro. Cristian Chivul, antrenorul lombarzilor, a pus înfrângerea pe seama „aroganței” de care au dat dovadă jucătorii săi.
A urmat un meci fabulos, încheiat cu o uriașă surpriză: Al Hilal (Arabia Saudită) a trimis acasă „mașina de fotbal” a lui Pep Guardiola, Manchester City!
Altfel spus: echipa englezească deținută de șeicii din Emiratele Arabe Unite a fost eliminată de echipa saudită în care joacă aproape numai fotbaliști europeni, sud-americani și africani!
Dramatismul a fost total, iar evoluția scorului – pe măsură: City – Al Hilal 1-0, 1-1, 1-2, 2-2, 2-3, 3-3, 3-4.
Al Hilal – Manchester City 4-3, după prelungiri: Marcos Leonardo (46, 112), Malcolm (52), Koulibaly (94) / Bernardo Silva (9), Haaland (55), Foden (104)
AL HILAL: Bono – Joao Cancelo (88 Hamad Yami), Koulibaly, Ruben Neves, Renan Lodi, Al-Harbi (88 Albulayhi) – Malcolm (64 Kaio Cesar), Milinkovici-Savici, Kanno (83 Lajami), Al-Dawsari (106 Juwayr) – Marcos Leonardo (116 Al-Ghannam). Antrenor: Simone Inzaghi (italian).
MANCHESTER CITY: Ederson – Matheus Nunes (53 Aké), Ruben Dias, Gvardiol (53 Akanji), Aït-Nouri – Bernardo Silva, Reijnders (91 Cherki), Gündogan (53 Rodri; 100 Foden) – Savinho, Haaland (91 Marmoush), Doku. Antrenor: Josep Guardiola (spaniol).
Echipa lui Guardiola a început perfect partida de la Orlando (Florida): portughezul Bernardo Silva a deschis scorul în minutul 9, după o fază de șat-mat. Părea că City va face scor…
Noua trupă a lui Simone Inzaghi (italianul abia despărțit de Inter Milano) a reușit însă să păstreze dferența minimă până la pauză, chiar dacă dominarea englezilor a fost totală.
După o primă repriză în care n-au avut nicio ocazie, saudiții au lovit șocant după pauză: brazilienii Marcos Leonardo și Malcolm au înscris într-un interval de 6 minute!
Guardiola a făcut imediat trei schimbări, iar norvegianul Haaland a egalat după numai două minute.
City a încercat să dea și golul izbăvitor, dar marocanul Bono a apărat tot până la finalul celor 90 de minute – de altfel, fostul portar al Sevillei, semifinalist la Campionatul Mondial din 2022, avea să fie declarat „jucătorul meciului”.
Prelungirile au fost un adevărat thriller. Toată lumea se întreba dacă Al Hilal va putea rezista până la loviturile de la 11 metri, pe măsură ce City presa tot mai sufocant (posesie: 69% – 31%).
Dar a venit o nouă lovitură de teatru: senegalezul Kalidou Koulibaly, fost la Napoli, a înscris cu capul după un corner. Disperat, Guardiola l-a scos pe spaniolul Rodri (intrat după pauză!) pentru a forța cu Foden, iar englezul a egalat 4 minute mai târziu, fructificând o pasă fenomenală a francezului Cherki (tocmai transferat de la Lyon).
Și totuși, nu s-a ajuns la penalty-uri! Brazilianul Marcos Leonardo a mai punctat o dată, în minutul 112, iar tabela avea să „înghețe” la 4-3 în ciuda asediului ordonat de Guardiola.
Meciurile din „optimi”
- Palmeiras Sao Paulo – Botafogo Rio de Janeiro 1-0, după prelungiri: Paulo Henrique (100)
- Chelsea Londra – Benfica Lisabona 4-1, după prelungiri: Reece James (64), Nkunku (10), Pedro Neto (114), Dewsbury-Hall (117) / Di Maria (90+5 – din penalty)
- Paris Saint-Germain – Inter Miami 4-0: Joao Neves (6, 39), Tomas Aviles (44 – autogol), Hakimi (45+3)
- Bayern München – Flamengo Rio de Janeiro 4-2: Pulgar (6 – autogol), Harry Kane (9, 73), Goretzka (41) / Gerson (33), Jorge Luiz (55 – din penalty)
- Fluminense Rio de Janeiro – Inter Milano 2-0: Cano (3), Hercules (90+3)
- Al Hilal Riad – Manchester City 4-3, după prelungiri: Marcos Leonardo (46, 112), Malcolm (52), Koulibaly (94) / Bernardo Silva (9), Haaland (55), Foden (104).
- Real Madrid – Juventus Torino (marți, ora 22.00)
- Borussia Dortmund – Monterrey (miercuri, ora 4.00)
Brazilia are două echipe în „sferturi”. Spania sau Italia nu va avea niciuna!
În „optimi” s-au calificat toate cele patru echipe braziliene (trei din Rio de Janeiro, una din Sao Paulo), dar niciuna din Argentina (River Plate și Boca Juniors au încheiat pe locul 3 în grupele lor).
Alte echipe eliminate în faza grupelor: Atletico Madrid și FC Porto (tot pe locul 3).
Singura echipă americană calificată în „optimi”: Inter Miami, cea cu Leo Messi la cârmă. Dar a urmat umilința: cu veteranii Messi și Luis Suarez în primul „11”, echipa patronată de fostul star englez David Beckham a fost umilită de campioana Franței și a Europei, PSG – exact ultima formație europeană la care a jucat Messi.
În meciul de la Atlanta (statul Georgia), PSG avea 4-0 la pauză… dar apoi s-a oprit. Umilința era suficientă.
După primele 6 „optimi”, în „sferturi” sunt calificate două echipe din Brazilia și câte una din Anglia, Germania, Franța și Arabia Saudită.
Ultimele două „optimi” ar putea introduce în joc și Spania sau Italia, după confruntarea Real Madrid – Juventus.
Germania are șansa de a egala Brazilia, cu două echipe în „sferturi”, dacă Borussia Dortmund va trece de mexicanii de la Monterrey (cei care au trimis acasă pe River Plate).
Programul „sferturilor”
- Fluminense – Al Hilal
- Palmeiras – Chelsea
- PSG – Bayern
- Real Madrid / Juventus – Dortmund / Monterrey