FIV (fertilizarea in vitro) este o rază de speranță pentru tot mai multe cupluri care se luptă cu infertilitatea.
După ani de încercări, dezamăgiri, analize și stres, medicina modernă rămâne singura modalitate prin care visul de a deveni părinți devine realitate – o realitate care reușește să readucă zâmbetul pe buze, dar și bucuria de a privi spre un viitor frumos… complet.
Pentru că drumul către obținerea unei sarcini poate fi presărat cu nenumărate întrebări și incertitudini, este recomandat ca fiecare cuplu să apeleze la o echipă medicală dedicată.
Pe DoctorAdelaSerban.ro poți găsi toate detaliile de care ai nevoie înainte de a face acest pas, dar și răspunsuri la cele mai arzătoare întrebări. Cum una dintre cele mai mari curiozități ale viitorilor părinți este legată de primele semne pentru FIV reușită, vom prezenta, în rândurile următoare, cele 7 simptome specifice.
Simptome FIV reușită
După transferul embrionilor, viitoarea mămică trebuie să aștepte aproximativ două săptămâni până a face testul de sarcină. Totuși, primele simptome asociate cu fertilizarea in vitro pot apărea mult mai devreme.
Înainte de a parcurge întreaga listă, menționăm și faptul că fiecare organism este diferit, ceea ce înseamnă că simptomele care anunță sarcina pot fi diferite de la o femeie la alta.
Sângerare ușoară sau spotting
Atunci când embrionul se fixează, multe femei pot observa o ușoară sângerare. Acest spotting sau sângerare de implantare nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare. Este un proces absolut firesc, deși nu toate femeile experimentează această etapă. Cantitatea de sânge este redusă (nu se poate compara cu menstruația), culoarea este ușor maronie și se oprește în câteva zile.
Crampe
După FIV pot apărea și ușoare crampe sau contracții sporadice, uneori asemănătoare cu crampele menstruale. Acestea apar pe fondul creșterii nivelului de progesteron. Din nou, este ceva firesc și nu ar trebui să ridice probleme. Totuși, dacă durerile sunt greu de suportat, viitoarea mămică trebuie să anunțe imediat echipa medicală.
Sensibilitatea sânilor
Multe femei pot simți sânii ușor umflați și sensibili la atingere. Acest lucru se întâmplă în baza modificărilor hormonale și, din nou, nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare.
Cefalee
Excesul hormonal poate provoca și dureri de cap. Dacă în cazul de față vorbim despre un simptom care poate anunța reușita procedurii, în unele cazuri cefaleea apare și pe fondul sindromului premenstrual.
Oboseală
În primele săptămâni de sarcină, gravidele se simt mai obosite ca niciodată. Starea de oboseală poate fi un prim semn că tratamentul a dat roade.
Greață
După embriotransfer, la câteva zile distanță, poate apărea și senzația de greață. În unele cazuri, aceasta poate fi însoțită de vărsături.
Irascibilitate
În timpul sarcinii, femeile devin ușor sensibile. Excesul hormonal poate fi un factor declanșator pentru stările de iritabilitate și schimbările frecvente de dispoziție.
Sfaturi pentru viitoarea mămică
E important de menționat că toate aceste simptome pot fi ușor confundate cu sindromul premenstrual, dar și cu alte probleme hormonale. Cel mai important aspect de care se ține cont în această perioadă este lipsa menstruației și, mai apoi, testul de sarcină sau analizele de sânge care indică nivelul de beta HCG. În plus, orice semn de îngrijorare trebuie s-o trimită pe viitoarea mămică la cabinet.
FIV este o procedură care a înregistrat rezultate remarcabile de-a lungul timpului, dar există posibilitatea ca sarcina să apară după mai multe cicluri. În lipsa simptomelor prezentate și, în cele din urmă, în lipsa unui test pozitiv, se recomandă cuplului să reia procedura cu calm și gânduri pozitive.
Așadar, există câteva simptome specifice pentru fertilizarea in vitro reușită. Sunt semne pe care orice viitoare mămică le poate sesiza, însă doar un specialist le poate interpreta.
În cazul procedurilor de reproducere umană asistată, relația dintre medic și pacient trebuie să se bazeze pe încredere și comunicare transparentă.