joi, noiembrie 21, 2024
AcasăIstorieSERIAL: "Sfârșitul Ceaușeștilor" (72) / “De la Târgovişte am fost luat, de...

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (72) / “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

-

În păpurișul de la Rățoaia, discuţiile dintre cei doi miliţieni şi foştii conducători se duceau în termeni de bună-cuviinţă. Paise şi Enache îi considerau pe cei doi ca fiind încă şefii statului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

“Ne-au întrebat dacă suntem cu ei. «Suntem cu dumneavoastră, dar ce să facem?». Ne-au cerut să-i ducem la Piteşti, că acolo Armata e mai bine organizată şi pot să ia legătura cu cine trebuie. După aia, s-au tot schimbat: la Voineşti, la Voineasa…”

Amintirile lui Ion Enache se înlănţuie precum vrăbiile care brăzdau văzduhul în acea zi de iarnă. “Eu sunt fumător şi, de atâtea emoţii, de stresul prin care trecusem, voiam să-mi aprind o ţigară. Am cerut voie să fumez o ţigară. Şi mi-au zis: «Sigur că da». Colegul meu a zis că fumează şi el una. Am deschis geamul şi mai stăteam de vorbă.”

Altă întâmplare, ceva mai “vânătorească”: “La un moment dat, a apărut un vulpoi în faţa maşinii. A stat 15-20 de secunde şi s-a uitat la noi. Colegul Paise a şi glumit: «Dacă aveam o puşcă, îl împuşcam şi vă făceam cadou o blană de vulpe». Paise era vânător. Chiar le-a spus – mai în glumă, aşa, nu ca reproş – că norocul lui era că avea armă şi mai împuşca un iepure, ceva, să le dea carne la copii”.

- Advertisement -

Timpul trecea. Începuse să se lase rece. Chiar dacă fusese o zi frumoasă, era totuşi iarnă, se apropia Crăciunul. În maşina-radar, întrebările au continuat. Cea mai dificilă dintre ele: ”Încotro să mergem?”.

Enache îşi aminteşte: “Ne întrebam ce facem. «Hai să mergem înapoi la Miliţia Judeţeană, că o fi linişte şi suntem în siguranţă acolo». Dar ea mai mult insista că să nu mergem acolo. «Până la urmă, care să fie problema? Am şi eu casa mea. O să mergem la Petreşti, la mine, să stăm acolo», spunea ea”.

Petreşti era comuna natală a Elenei Ceauşescu. Se afla tot în judeţul Dâmboviţa, la 35 de kilometri distanţă de Răţoaia şi – în altă direcție – la 32 de Târgovişte. Mama Elenei era încă în viaţă, chiar dacă trecuse de 90 de ani.

- Advertisement -

Enache reface până la capăt “episodul Răţoaia”. “Începuse să mi se facă apel prin staţie. Pe la 16.30, când m-au întrebat unde suntem, le-am zis că pe la Bucşani, nicidecum la Răţoaia. Mi-au spus că nu mai sunt probleme la Inspectorat. Le-am zis şi soţilor Ceauşescu, propunându-le să mergem acolo. Dar ei nu voiau la Miliţie. Voiau la Voineşti, la Piteşti… În fine, am schimbat numerele la maşină, că aveam alt set. Maşina-radar acţiona prin mai multe zone, cu numere diferite. Am fixat din nou capota la portbagaj. Şi am plecat.”

Pe înserat, Dacia-radar cu numărul 1-DB-4112 a devenit 3-DB-9136. Cursa de întoarcere spre Târgovişte debuta sub o nouă identitate rutieră. Personajele erau însă aceleaşi.

Episodul Răţoaia

  • Locul: Răţoaia, judeţul Dâmboviţa
  • Sosirea: 22 decembrie, ora 15.25 (cu maşina)
  • Plecarea: 22 decembrie, ora 16.50 (cu maşina)
  • Durata: o oră şi 25 de minute
  • Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache.

„Trădătorule! M-ai trădat!”

În jurul orei 16.30, misiunea de ascundere a lui Ceauşescu era încheiată. Paise şi Enache au abandonat smârcurile de la Răţoaia şi au revenit la Târgovişte. Când au intrat în oraş, era întuneric beznă.

Povesteşte Ion Enache: “La Târgovişte, am intrat pe Bulevardul Castanilor, să văd totuşi dacă la Inspectorat mai sunt probleme, dacă mai există revoluţionari. Îmi păsa de noi, îmi păsa şi de maşină, că era maşina de serviciu… Am zis că, dacă e ceva, intrăm în curtea unităţii militare, care e peste drum, la câteva zeci de metri. Ceauşescu a tot întrebat: «Unde ne duceţi?». Eu am intrat prin spate, pe poarta auto, şi i-am zis mai răstit: «Nu v-am zis că vă ducem la Miliţia Judeţeană, că nu mai sunt probleme?». Când să intrăm pe poartă, ne opresc soldaţii, nu ne lasă să intrăm. Nu mai aveam grade. Nu ştiau cine suntem. Şi atunci s-a răstit Ceauşescu la mine: «Trădătorule! M-ai trădat! De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!»”

– Va urma –

–––––––––––––––––

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

––––––––––––––––––

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

EPISODUL 65. Oameni necăjiți

EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

1 COMENTARIU

  1. Cred ca militienii respectivi au jucat la doua capete tot timpul. In degringolada zilei de 22 decembrie, avandu-i pe Ceausesti cu ei, au asteptat o ora jumatate ascunsi pe unde au putut ca sa vada cum vor evolua lucrurile. Daca revolutia nu reusea, atunci ei erau eroii lui Ceausescu. Vazand ca lucrurile nu se reaseaza asa cum erau ianinte au decis sa ii predea, totusi, pe sotii Ceausescu garnizoanei militare din Targoviste si atunci au trecut de partea revolutionarilor. Cred ca au primit si carnete de revolutionar in acest sens, nu? Cam toate personajele care au fost in preajma cuplului dictatorial au avut aceasta strategie, jocul la doua capete…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -