Cei doi miliţieni, plutonierul Constantin Paise și sergentul-major Ion Enache, au vrut să-i ascundă pe Ceauşeşti într-o pădure. Până la urmă au ajuns într-un păpuriş, unde i-au ţinut o oră şi jumătate. Pe „Nea Nicu” îl considerau încă preşedinte al României, secretar general al PCR şi comandant suprem al forţelor armate. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Odată ajunşi în câmp, cei doi miliţieni şi „musafirii” lor au coborât din maşină. Au făcut câţiva paşi prin păpuriş. Ceauşescu privea spre dealuri.
Câteva minute, nimeni n-a scos un cuvânt. “Erau amândoi speriaţi. Nu au vorbit nimic. Îi speriase rău acel moment în care ne-a buşit maşina lui Ciobanu”, îşi aminteşte Ion Enache.
“Liniştea de la Răţoaia era spartă de un zgomot persistent, care venea de dincolo de drumul principal. Am crezut că sunt elicoptere. Am coborât din maşină, am început să rupem papură, am scos husele de pe scaune, am acoperit cât de cât, să camuflăm maşina. S-o fi văzut pe tovarăşa Elena cum rupea la papură şi punea pe maşină!… M-am oprit la un moment dat şi mă uitam la pantofii lui Nicolae Ceauşescu. Se cam murdăriseră. Deşi se apropia Crăciunul, pământul era dezgheţat. Mă gândeam dacă s-o fi murdărit el vreodată aşa pe pantofi… În fine, am pus papura şi husele pe maşină, apoi mi-am dat seama că erau nişte tractoare la arat”, povesteşte Ion Enache.
“Episodul Răţoaia” a durat în jur de o oră şi jumătate. “Ceauşescu avea o problemă. Una vizibilă: prostata. Cobora foarte des din maşină să-şi facă nevoia. Şi la un moment dat s-a lovit de stâlpul maşinii, de s-a văicărit tot timpul. Îl durea genunchiul.”
Şocul e total: temutul Nicolae Ceauşescu, omul pe care cei doi miliţieni continuă să-l considere şeful statului, coboară din maşină şi face câţiva paşi spre cel mai apropiat lăstăriş. Se uită în stânga, se uită în dreapta – pe câmp pare să nu fie nici ţipenie de om. Doar ei patru şi maşina Miliţiei… În depărtare, spre sat, se văd fuioarele de fum care ies din casele oamenilor. Se gândeşte: au lemne, că-i pădurea aproape… I-ar plăcea să se încălzească la o sobă. Una cât de simplă, nu contează. Nu trebuie să fie de teracotă. Ce călduroase-s sobele de cărămidă, lipite cu lut!… Iar dacă mai au şi cuptor… Când era copil şi venea de afară îngheţat bocnă, se lipea cu totul de sobă – cu mâinile, cu spatele, cu picioarele – şi se dezmorţea. Uneori se băga după sobă, ca pisicile… Iar când se apropia Crăciunul, mirosea a dovleac copt…
“Tovarăşe preşedinte, aveţi nevoie de ceva?” Vocea lui Paise îl trezeşte din visare. Se află într-o pustietate, e iarnă şi trebuie să se pişe printre bălării. “Nu, dragă, nu-mi trebuie nimic. Nu te uita!” „Nu mă uit, tovarăşe preşedinte! Am grijă doar să nu se întâmple ceva…”
Paise stă întors cu spatele. Enache e cu Tovarăşa, în maşină. Tovarăşul se întoarce cu faţa spre boscheţi, slăbeşte cureaua de la pantaloni, deschide nasturii unul câte unul, scoate… vorba aia... şi dă drumul unui jet subţire. Marele Conducător termină repede, ca de obicei, iar ultimul strop, tot ca de obicei, îi cade în pantaloni. Comandantul suprem se încheie la nasturi şi, înainte de a reveni la maşină, se mai uită o dată spre sat. Nicio mişcare. Probabil că oamenii stau prin case şi se uită la televizor… Şi-i ascultă pe trădătorii care au dat lovitura de stat… Ah, de-ar putea să le spună ce s-a întâmplat…
Oamenii din sat stau, într-adevăr, cu ochii pironiţi pe televizor. Află că tiranul se ascunde pe la ei prin judeţ. Dar judeţul e mare. De unde să ştie ei că odiosul dictator face pipi la marginea satului lor, oftând în timp ce priveşte fumul ce iese din hornuri? Sau că sinistra lui soţie s-a chircit de frig în maşină? Şi că amândoi tremură de frică?
***
În discuţiile din maşină, Ceauşeştii au o nelămurire: de ce oamenii sunt atât de porniţi împotriva lor? Cei doi miliţieni încearcă, pe un ton respectuos, să le enumere reproşurile care-i vizează. Durerile oamenilor ajung la urechile dictatorilor chiar acolo, într-un loc uitat de lume.
Ion Enache: “La un moment dat, a început ea: «Ce are lumea cu noi? De ce e pornită împotriva noastră? Că au avut mâncare, au avut tot ce le trebuie… Am dat ordin să le dea 700 de kilograme de grâu pe an la fiecare persoană…». Eu am zis că nu e chiar aşa, că noi – fiind Miliţie – mergeam pe trasee, asiguram transportul cerealelor toamna şi auzeam şi noi că producţia a fost de 3.000… O raporta preşedintele de la C.A.P. 4.000, altul 5.000, primul-secretar 7.000 şi tot aşa se umfla. «Nu e adevărat, că eu n-am văzut om mort de foame», a tresărit ea. Le-am explicat cu cartelele. Nu credeau că pâinea e pe cartelă”.
Apoi, principala grijă a Elenei Ceauşescu s-a mutat în altă parte. Ion Enache încearcă să reconstituie momentul cu fidelitate. “A început să spună că ce-o fi la ei acasă, că au atâtea cadouri primite în atâţia ani… Se întreba ce-o face Zoe. Doar de Zoe a zis. Iar el o liniştea: «Lasă, dragă, o să vedem noi ce va fi».”
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––