Cele trei grupări anticeauşiste – “Bătrânii stalinişti”, “Militarii” şi “Perestroikiştii” – şi-au radicalizat acţiunile înaintea înlăturării dictatorului de la Bucureşti. Membrii lor aveau rădăcini adânci la Moscova. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Noua politică a Moscovei nu-i putea lăsa indiferenţi pe inamicii din interior ai lui Ceauşescu. Conflictul bătrânului dictator cu mai tânărul reformist Gorbaciov i-a scos din “adormire” pe mulţi agenţi români ai serviciilor secrete sovietice. Totodată, le-a dat curaj disidenţilor autentici.
Momentul Praga 1968, când – în plin Război Rece – liderul român a criticat dur intervenţia militară sovietică şi a altor state comuniste în Cehoslovacia, i-a adus lui Ceauşescu simpatia Occidentului, dar şi antipatia Moscovei. Sovieticii nu agreau balansarea vreunei ţări-satelit către comunismul naţionalist. De altfel, comunismul însuşi a fost definit, la începuturile sale, ca fiind internaţionalist. Inamicul nu trebuia să fie un alt stat, ci regimurile burgheze de pretutindeni. Sub lozinca “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, comunismul urmărea instaurarea regimurilor de “democraţie populară” – în fond, dictatura clasei muncitoare.
Aceasta este doctrina în care s-a format Nicolae Ceauşescu, în tinereţea sa zbuciumată şi plină de frustrări. Internaţionalismul proletar, intervenţia brutală a Armatei Roşii şi genocidul dirijat de sovietici în ţările ocupate au fost pietre de hotar în cariera politică a ucenicului cizmar. Fără acestea, Ceauşescu ar fi rămas, probabil, un anonim. Numai că, odată ajuns la putere în şaua comunismului internaţionalist, a virat către comunismul naţionalist. A fost momentul în care, simţindu-se trădată, Moscova l-a trecut pe lista neagră. Mai rămânea de ales doar momentul când să fie dat jos din şa.
După instalarea lui Gorbaciov în vârful piramidei de la Kremlin, situaţia lui Ceauşescu a devenit de două ori dramatică. El s-a trezit detestat şi din Est, şi din Vest. Uniunea Sovietică a virat-o într-o direcţie necunoscută lui Ceauşescu, lăsându-l pe dictatorul român fără sprijinul “fratelui mai mare” de la răsărit şi măsurându-i, practic, nisipul din clepsidră. În acelaşi timp, Occidentul l-a lăsat din braţe pe “copilul răsfăţat” de la Bucureşti; de fapt, nu l-a lăsat, ci l-a zvârlit de-a binelea. SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania Federală şi celelalte puteri vestice aveau acum, în “teritoriul inamic”, un favorit de cu totul alt calibru: Mihail Gorbaciov. O repoziţionare absolut normală. E ca şi cum, în lupta pentru supravieţuire din savană, renunţi la tovărăşia unui şacal pentru a te alia cu un leu. E drept, dacă se întoarce împotriva ta, leul te poate face praf. Dar tocmai de aceea e bine să-l ai aliat! Mai ales când bagi de seamă că şacalul a cam luat-o razna, crezându-se elefant şi comportându-se ca o hienă…
Consolidat la putere spre sfârşitul anilor ’60, Ceauşescu a trecut pe linie moartă o parte dintre vechii activişti de partid, care se număraseră printre apropiaţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Alţii mai tineri, care aveau capacitatea de a-i deveni rivali lui Ceauşescu, au fost şi ei înlăturaţi, din precauţie.
Potenţialii inamici ai dictatorului român, din toate zonele sociale şi intelectuale, au ajuns atât în atenţia Moscovei, cât şi a altor cercuri deranjate de politica primitivă a lui Ceauşescu. Aşa s-a format o structură complotistă, devenită extrem de activă după venirea lui Gorbaciov la putere în URSS.
Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, comploturile interne anti-Ceauşescu s-au împărţit în trei mari grupări.
1. Vechii activişti de partid, stalinişti, care au ticluit – şi la sugestia Moscovei – “Scrisoarea celor şase”. Cei şase sunt: Silviu Brucan, Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu.
2. Militarii, organizaţi într-o reţea dirijată de generalul Nicolae Militaru. Acesta contactase mulţi generali sau colonei din Armată, Miliţie şi Securitate. “Piesele de rezistenţă” din reţea erau generalul Ioan Ioniţă (fost ministru al Apărării), comandorul Radu Nicolae şi generalul Ştefan Kostyal. Din cadrul Ministerului de Interne, oamenii pe care se baza Militaru erau generalul Jean Moldoveanu (fost şef al Miliţiei pe ţară) şi colonelul Dumitru Penciuc. Amândoi fuseseră trecuţi în rezervă de Ceauşescu, dar reactivaţi şi avansaţi în grad de grupul care avea să preia puterea în decembrie ’89. Într-un timp-record, colonelul Penciuc a ajuns general cu patru stele!
3. Perestroikiştii – un grup din zona politico-ideologică, avându-l în centru pe Ion Iliescu, fost ministru şi responsabil cu propaganda în primii ani de domnie ai lui Ceauşescu. În acest grup activa şi lectorul universitar Virgil Măgureanu, viitorul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Cele trei grupări anti-Ceauşescu au un element comun: legăturile membrilor lor cu Uniunea Sovietică. Unii erau agenţi sovietici dovediţi, alţii doar bănuiţi; unii s-au “călit” în lupta revoluţionară sub steagul stalinismului, alţii şi-au făcut studiile la Moscova. Cei mai mulţi dintre ei vorbeau ruseşte şi aveau relaţii cu ambasada sovietică de la Bucureşti ori cu consulatul de la Constanţa.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
