În contextul slăbirii legislației penale, infractorii sunt tot mai agresivi. Ieri, victimă le-a căzut Delia Dinu, șefa Protocolului de la Administrația Prezidențială.
Pentru Delia Dinu, 1 Decembrie a fost o zi foarte încărcată. Consiliera prezidențială l-a însoțit pe Klaus Iohannis la toate festivitățile la care a participat șeful statului, atât în București, cât și la Alba Iulia.
Acest amănunt l-au știut și infractorii – probabil, hoți profesioniști – care au hotărât că e momentul potrivit pentru a-i sparge casa din Domnești (județul Ilfov). Seara, când a ajuns acasă, Delia Dinu și-a găsit locuința răvășită, iar mai multe lucruri lipseau.
În scurt timp, un echipaj de poliție a început cercetarea la fața locului, căutând indicii și în vecinătăți. A fost folosit și un câine antrenat în acest scop. De asemenea, polițiștii au apelat la înregistrările de pe camerele video ale vecinilor.
Acest caz, precedat de alte jafuri, tâlhării sau violuri recente, confirmă faptul că România devine o țară tot mai nesigură, cu o infracționalitate în creștere. Cei peste 9.000 de pușcăriași eliberați în acest an înainte de ispășirea pedepselor, prin aplicarea recursului compensatoriu impus de guvernarea PSD-ALDE, s-au apucat „de treabă”. Iar treaba lor e să comită infracțiuni, pentru că la asta se pricep, mulți dintre ei fiind recidiviști înrăiți.
Zece ani cu Băsescu, patru cu Iohannis
La 42 de ani, Delia Dinu are un CV impresionant. Lucrează cu Klaus Iohannis de patru ani, după ce colaborase și cu Traian Băsescu timp de aproape zece ani (aprilie 2005 – decembrie 2014).
Este licențiată a Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu”, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (1999). A lucrat la SPP înainte de a ajunge la Protocolul de la Palatul Cotroceni, unde a urcat mai multe trepte: consilier, coordonator, consilier de stat. A participat la Conferința globală șefilor de protocol (Washington, 2012) și la Conferința globală a șefilor de protocol (Seul, 2014).
A primit numeroase decorații, în țară și în străinătate. Deține Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2009) și de Ofițer (2014).
Domnule Cartianu, este un gest absolut firesc. As spune chiar necesar. Obligatoriu, aproape. Si haideti sa ne gandim foarte sincer si obiectiv. Tara este condusa de hoti. Prim ministru este o nulitate absoluta. Partidul de guvernamant se jura ca ii va scapa pe toti hotii si pe toti nemernicii din puscarie. Ba , mai mult, vor fi amnistiati, adica spalati si curatati mai ceva ca la Nufarul. De ce sa nu furi? Daca te prinde, le razi in fata tituror caci te scapa Dragnea de orice raspundere legala. Daca nu te prinde, ramai cu prada. De ce sa nu furi, d-le Cartianu, daca est hot? Spuneti-mi si mie de ce nu ar mai fura daca stiu ca nimic nu li se va intampla? Oprisan l-a scuipat pe procuror si i-a strigat, cu tot dispretul unui nemernic sadea, ca ce o sa-mi faci, ma, ca dam legea amnistiei. Intelegeti acum? Este patria lor, a hotilor, si cand guvernul si parlamentul te invita sa furi, daca est hot cum sa stai de-o parte?
GRIGORE, ASTA-I PRIMA LOVITURA DIRECTA A COPIILOR LUI TUDOREL , IORDACHE, NICULITA , AI LUI mITRALIERA , RADULESCU SI TOTI JURISTII PSD DIN PARLAMENT CA DOAR IMPREUNA AU LANSAT LEGEA. ESTE BOMBA CU EFECT INTARZIAT SI NU STII UNDE EXPLOADEAZA , LA NOI, LA TINE SAU CHIAR LA EI, MAI RAR. CERT ESTE CA DIN RANDUL INFRACTORILOR ORICAND GASETI UNUL SA-TI DEA CU PARUL IN CAP ASA CUM ERA SI PE TIMPUL LEGIONARILOR, CAND E VORBA DE APARAREA INTERESELOR PARTIDELOR LA PUTERE. DZ SA FIE CU NOI, CA EI SUNT CU DESCREIERATII!
Încercați și la oamenii lui Codrin, poate căutau câteva hârtii cu Iohannis
Jaful de la consilierul prezidențial are o regie sinonimă ca în filmul pentru proști, mai băieți deștepți, păpușile voastre și-au dat seama că decât să pună la vedere sforile care le coordonează mișcările, mai rentabil este să te dai victima, iar voi mă regizori papusarilor cum vă simțiți să faceți pe deștepții în fruntea proștilor??😙
[…] 2 dec. 2018 … La 42 de ani, Delia Dinu are un CV impresionant. Lucrează cu Klaus Iohannis de patru ani, după ce colaborase și cu Traian Băsescu timp de … – ziaristii.com […]