Nu credeam că, în timpul vieții mele, democrația americană se va degrada atât de accelerat și profund. Părea un construct inexpugnabil, cu mecanisme de apărare imbatabile.
Democrația de 249 de ani a SUA e acum demolată din interior. Sincer, nu știu ce e mai șocant: că demolatorul e chiar președintele SUA sau că un evident deranjat psihic ca Donald Trump a ajuns șef la Casa Albă. De două ori!
Idealurile părinților fondatori ai țării sunt luate la țintă de o camarilă formată din inculți, ignoranți, mincinoși perverși, afaceriști ratați, bufoni infatuați, închipuiți oameni de stat.
Când nu face pace pe planetă, Trump bate monedă de un dolar cu chipul său.
Asta, când nu demolează bucăți din Casa Albă, ca să facă loc unei săli de bal trasă în aur.
Ca orice parvenit, Donald vrea mult aur. Sau măcar auriu. A decorat Biroul Oval cu ornamente aurite. Pe mare bogăție, să vadă săracii. Totul e măreț, fantastic, nemaipomenit. Mare. Ca însuși el. Cu cât ceva e mai mare, cu atât mai bine. Ca Arcul de Triumf pe care Donald o să-l construiască. Unul gigantic, la 250 de ani de independență a SUA. Marea ctitorie îi ocupă prezidentului american și puțina minte pe care o are.
Donald Trump e de un primitivism pe care nici măcar Ceaușescu nu și l-a permis. De dragul aparențelor, nea Nicu nu a bătut monedă cu chipul lui. Era un dictator criminal, dar n-a făcut-o. O face Trump, în inima celei ce era odată cea mai puternică democrație a lumii.
La fel de șocant e că nimeni nu are curajul să-i spună rățoiului Donald că împăratul e gol. Vocile critice sunt tot mai puține. Treptat, democrația americană stinge toate luminile. Congresul, Justiția, presa, activiștii civic, studențimea, sindicatele – toți amuțesc. Se face liniștea aceea pe care dictatorii o iubesc și din care se hrănesc.
La 250 de ani de independență a SUA, crezul părinților fondatori ai țării e scuipat și călcat în picioare. La conducerea statului se află exact cei împotriva cărora fondatorii săi au luptat, ca niciodată America să fie o dictatură.
Se pare, democrația nu e garantată. Nici măcar pe tărâmul celor bravi și liberi. Sau mai ales acolo.
