A izbucnit frumusețe de scandal în AUR.
Pe scurt, facțiunea condusă de Claudiu Târziu și Gigi Becali se arată indignată de felul în care Simion s-a transformat în cârpă de șters pantalonașii roșii ai lui guru, a lansat-o pe postitoarea Gavrilă, cu neamurile ei de la POT cu tot, și a pus partidul numărul 2 din Parlament în slujba lui Georgescu.
Târziu recunoaște acum că e a lui scrisoarea care a ajuns la presă în decembrie și în care vorbea despre felul dictatorial în care Simion conduce AUR, despre listele parlamentare pline de neamuri și apropiați de-ai lui și ai lui Lulea, dar și despre înțelegerile cu PSD și PNL, cărora le-a promovat oamenii și cu care a făcut alianțe atât la nivel local, cât și central.
De cealaltă parte, trepădușii lui Simion îl acuză pe Târziu că s-a vrut candidat la Președinție, iar ieșirile lui din aceste zile au legătură cu faptul că nu a primit suficient sprijin în partid ca să-i împlinească visurile de mărire.
Bogdan Velcescu, făcut deputat de Simion, i-a cerut lui Târziu demisia, acuzându-l că acțiunile lui dezbină partidul și că e mânat doar de frustrarea de a se vedea izolat în partidul pe care l-a înființat, taman în pragul candidaturii la prezidențiale a lui Simion.
Urmărim și nu judecăm.
Recunosc, însă, că mi-am făcut rezervă de popocorn, fiindcă lucrurile s-au încins bine de tot.
Aceste rândur sunt și pentru cei care i-ați votat să mai facă scandal și circ încă patru ani în Parlament, după patru ani în care n-au făcut nici măcar o lege. De la ăștia așteptați voi „schimbare”, case la 35.000 de euro și ce naiba a mai fost în capul vostru, când ei vă numesc exact ceea ce sunteți – niște fraieri care au pus botul la prosteală.


***
Tot ceea ce au făcut săptămânile astea trepădușii lui Musk și Trump, în complicitate cu Simion, Șoșoacă și Georgescu, a fost să creioneze României o imagine de țară de lumea a treia, nedemocratică, răvășită de tulburări sociale. Pe scurt, o țară nesigură din care SUA să-și retragă trupele și bazele americane.
Mario Nawfal și alți influenceri ai minciunii și conspirațiilor sunt la Moscova, să ia lumină și alte alea de la Dughin, Malofeev și Lavrov.


Este același Nawfal care recent făcea interviuri cu guru Georgescu – pe banii Cristeniței, evident…

Reformează ca să menții statu-quoul. Revoluțiile nu schimbă nimic, aceiași securiști care au ucis în 1989 și progeniturile lor sunt la butoane. Și-au anexat țara și o jefuiesc ca să se îmbuibe organizați în mafii numite „partide”, cum e și acest hAUR cu circarii lui.