vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticăRazboiul Dragnea-Firea, un nou episod: Carmen Dan a executat-o pe Speranța Cliseru,...

Razboiul Dragnea-Firea, un nou episod: Carmen Dan a executat-o pe Speranța Cliseru, prefectul Capitalei

-

„Guvernul a decis încetarea mandatului prefectului de Bucureşti, Speranţa Cliseru”, a anunţat joi, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern iniţiată de ministrul de Interne, Carmen Dan, aflată în mare duşmănie cu Gabriela Firea.

Speranţa Cliseru este apropiată a Gabrielei Firea, ocupând în trecut funcţia de consilier al acesteia. Până să ajungă la Primăria Capitalei, Cliseru a fost administrator public al oraşului Voluntari, care îl are ca primar pe Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.

Ulterior, Cliseru a fost numită de primarul general ca membru în consilii de administraţie la societăţile nou înfiinţate de Primărie: Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti şi Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti.

În jurul Speranței Cliseru a existat o controversă referitoare la semnarea ordinului de intervenție în forță a jandarmilor la mitingul din 10 august, din Piața Victoriei. În timp ce purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a susținut că aceasta a dat ordin, în jurul orei 23.30, ca jandarmii să intervină în forță, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susținut constant că ordinul a fost scris de jandarmi, iar semnătura prefectului a fost una formală.

- Advertisement -

După protestul din 10 august, surprinsă de un cetățean la o terasă din București, Speranța Cliseru a avut un răspuns neașteptat când acesta i-a cerut să iasă și să spună public că ministrul de Interne, Carmen Dan, și liderul PSD, Liviu Dragnea, mint în cazul protestului din 10 august. „Asta am spus”, a afirmat Cliseru, atrăgându-şi furia „blondei de la Videle”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -