Acum 34 de ani, chiar pe 2 martie, după ce rebelii separatiști au atacat și ucis polițiști moldoveni la Tighina și Dubăsari, președintele de atunci al Republicii Moldova a autorizat intervenția asupra forțelor separatiste. Au urmat patru luni de lupte dure: Războiul de pe Nistru.
Țin minte evenimentele, mi s-au întipărit în memorie, deși eram copil. Nu se putea altfel: Nistru e la câțiva kilometri de casa copilăriei mele din nordul Republicii Moldova. Mulți ani mai târziu am observat că evenimentele din copilăria mea se repetă sub ochii întregii lumi.
Războiul din Ucraina, din ultimii patru ani, este o copie a Războiului de pe Nistru din 1992.
Cine știe cum s-a desfășurat atunci conflictul din estul Republicii Moldova nu poate să nu observe că seamănă uluitor cu războiul actual din estul Ucrainei. Astfel că invazia rusească din Ucraina este un scenariu de acum 34 de ani.
Atunci, România a fost implicată, iar apoi amenințată că va fi invadată de armata rusă.
În 1990, în penultimul an de existență a URSS, formațiuni paramilitare separatiste pro-ruse au preluat controlul asupra unor clădiri guvernamentale din Tiraspol și au proclamat Republica Moldovenească Nistreană (exact ca în Ucraina!). Așa a început războiul din Transnistria.
Autoritățile de la Chișinău au încercat să restabilească ordinea constituțională în stânga Nistrului pe 2 martie 1992, când Uniunea Sovietică nu mai exista de două luni, iar Republica Moldova era deja independentă.
Formațiunile pro-ruse, pe care Kremlinul nu le recunoștea ca fiind ale sale, au ripostat. Aveau armament, erau bine pregătite. O adevărată armată – formată, chipurile, din localnici și din cazaci ori voluntari. Exact ca în Ucraina.
În 1992, rușii au folosit oficial propria armată, Armata a 14-a, în războiul împotriva Republicii Moldova. Numai că Moscova nu a recunoscut că se află în război cu Republica Moldova. Cum nu a recunoscut, din 2022, că este în război cu Ucraina.
Rușii nu recunosc nici astăzi ce au făcut pe Nistru, deși oficialii de la Chișinău consideră ”Operațiunea specială din Transnistria” o agresiune rusească.
Scenariul transnistrean se repetă după trei decenii în Ucraina, dar există și diferențe. Cea mai importantă: comunitatea internațională nu a părut prea interesată de ce i se întâmpla în 1992 micuțului stat din estul Europei.
Singura țară care a sprijinit Republica Moldova, inclusiv militar, a fost… România. Dacă nu era ajutorul românesc, Chișinăul nu avea cu ce să lupte împotriva puternicei și masivei armate rusești.
Voluntarii moldoveni luptau în haine civile și așteptau cu rândul o armă, ca să tragă în forțele separatiste. Nu o spun eu, o spun cei care au luptat atunci pe Nistru.
România a trimis armament, muniție. Ca să înțelegeți cât de mult a ajutat și s-a implicat România, vă dau un citat din generalul Lebed, cel care a condus Armata a 14-a în războiul împotriva Republicii Moldova.
Lebed spunea: ”Dacă România nu încetează retorica sa, peste două zile tancurile rusești vor fi la București… Vom lua dejunul la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București”.
În cazul Ucrainei, unii ruși spuneau că ar cuceri-o în trei zile. Istoria are prostul obicei să se repete și este un învățător bun pentru cei care știu s-o asculte.
Republica Moldova nu avea atunci nici măcar armată. În 1992, ministrul Afacerilor Interne a fost numit ministru al Apărării – este vorba de generalul Ion Costaș. Acesta a organizat apărarea Republicii Moldova în acele momente. Am reușit să vorbesc cu domnia sa și mi-a explicat că România a ajutat Republica Moldova să reziste în acel război cu Rusia.
Costaș spune și că aceste două războaie rusești – cel transnistrean și cel ucrainean – seamănă foarte mult.
Negocierile care au urmat au dus la înghețarea războiului, dar mai ales la ținerea Republicii Moldova în sfera de influență rusească pentru aproape 30 de ani. Acum, Chișinăul încearcă să se rupă de legăturile cu Moscova și să adere la Uniunea Europeană.
(Aceste text a apărut în ”Cronica lui Vitalie” de la RFI Romania.)
