„Creșterea TVA este inevitabilă” – eh, uite, asta e o problemă de Olimpiadă, cum zice AmCham: să reduci deficitul fără să mărești aiurea taxele.
Vă garantez că în 99 de situații din 100 similare cu cea în care se află azi România, TVA ar crește. De ce? Deoarece situația este foarte dificilă. Pe primele 4 luni din 2025, România are cel mai mare deficit bugetar din istorie! Și îl are pe timp de liniște și pace, nu pe timp de criză. Fiindcă e o mare diferență între:
(1) a avea deficit de 9% din PIB în criză financiară globală sau în pandemie, când veniturile statului scad în mod natural, fiindcă economia e blocată sau fiindcă firmele nu mai au acces la credite;
(2) în vremuri normale, când economia funcționează cu full employment (nu există, practic, șomaj) și când în țară ar trebui să-ți intre miliarde de bani moca.
E o uriașă diferență. Deficitul nostru de acum este structural, nu conjuctural. Când ești în criză, te gândești că, odată cu terminarea crizei, o parte din deficit se va resorbi de la sine, așa cum se dezumflă un mușchi inflamat inițial de la prea mult efort. Nu e cazul nostru acum: deficitul e umflat și nu se dezumflă de la sine.
Am observat în ultima vreme o jelanie națională: o sumedenie de economiști și de formatori de opinie exprimând propoziția de la începutul acestei postări – „N-avem, dom’le, ce să facem, va crește TVA, asta e”. Am văzut chiar opinia că majorarea TVA ar fi o măsură dezirabilă în comparație cu alte creșteri de taxe, bineînțeles, inevitabile.
De asta spun: în 99% din cazuri, nu am un dubiu că s-ar fi ajuns la mărirea TVA.
Dar poate că România va reuși să treacă de acest moment fără mărirea TVA. Ar fi formidabil. Pentru că este foarte greu să se întâmple. Statul plătește salarii și pensii din împrumuturi. Nu mai are bani pentru altceva!
Și statul este nevoit să se împrumute la dobânzi foarte mari, ne-sus-te-na-bi-le. În acest an, doar cheltuielile cu dobânzile riscă să ajungă la 2,7% din PIB! Mai mult decât cheltuielile militare. Păi, cum să ajungem noi vreodată la deficit de 3%, dacă doar dobânzile reprezintă atât?!
Orice om cu doi neuroni își dă seama că stăm călare pe o bombă. O bombă plantată de ultimele guverne, care au pompat bani ca să cumpere voturi – cea mai mare devalizare a finanțelor publice din istoria României, așa cum am spus adesea.
Deci, cum ieșim din situația asta? Se poate fără creșterea TVA?
În primul rând, ca să se poată, trebuie să credem că se poate. Noi, economiștii, să credem. Trebuie să-l lăsăm pe „Nu se poate” din brațe și să ne concentrăm pe chivernisirea banilor puțini pe care-i are statul.
În al doilea rând, este esențial să avem un guvern capabil, credibil în fața Comisiei Europene. Fiindcă trebuie să convingem Comisia Europeană să nu ne blocheze fondurile europene, să ne re-re-re-eșaloneze a n-a oară ajustarea bugetară. Planul bugetar pe 7 ani, aprobat acum jumătate de an, este deja depășit – e foarte urât, dar ăsta e adevărul, am lăsat scris că a fost depășit din start, din momentul concepției.
Pentru a realiza acest lucru este esențial ca Guvernul să aibă bază solidă în Parlament! Esențial. Văd că PSD nu vrea să spele vasele, după ce a mâncat și băut până nu a mai putut. Nu este OK. Se codește să participe la însănătoșirea finanțelor publice. Avea bunică-mea o vorbă: „Friptura de porc e bună, dar să rânești la porci nu-ți place? Iaca, nu se poate una fără alta”.
PSD, treci la spălat vasele! Este nevoie de suportul Parlamentului pentru adoptarea unor măsuri de redresare. Dacă Parlamentul nu oferă acest suport, dacă PSD nu oferă acest suport, atunci Guvernul nu va fi credibil în fața Comisiei Europene și a creditorilor internaționali, iar creșterea TVA nu va putea fi evitată.
Nu sunt Nostradamus, nu știu ce va să fie. Dar știu că trebuie să încercăm. Ăștia dinainte au crescut taxele de trei ori la rând și au făcut cea mai mare inflație din ultimii 20 de ani. Asta poate să facă orice prost. Să eviți creșterea marilor impozite, însă, mai ales când ești amenințat cu retrogradarea la junk, doar niște oameni tare deștepți pot reuși. Nu prea s-a întâmplat în istorie. Dar suntem datori să încercăm și să sperăm.
