joi, martie 28, 2024
AcasăEconomiePSD îi fură pe faţă pe pensionari. Senatul a respins legea Olguţei,...

PSD îi fură pe faţă pe pensionari. Senatul a respins legea Olguţei, care majora punctul de pensie de la 1 septembrie

-

Legea pensiilor a fost respinsa miercuri în Senat chiar cu voia PSD, ai căror parlamentari au lipsit special. Legea a primit doar 65 de voturi ”pentru”, pentru adoptarea ei fiind nevoie de minimum 69 de voturi.

Legea anunţată şi lansată cu mare pompă de Olguţa Vasilescu, pentru a distrage atenţia populaţiei de la atacul la statul de drept organizat de Dragnea şi Tăriceanu începând cu OUG 13, prevedea creşterea punctului de pensie cu 15%, de la 1 septembrie 2019, şi cu 40%, din septembrie 2020. De asemenea, Legea pensiilor ar fi micşorat perioada de vechime pentru salariaţii activi, care ar fi permis ieşirea mai rapidă la pensie.

Astăzi însă, deşi PSD deţine majoritatea în Senat chiar şi fără parlamentarii ALDE, cu exact 69 de senatori câte voturi avea nevoie legea pentru a trece, partidul condus interimar de Dăncilă a decis să saboteze propria lege şi să lovească în plin pensionarii momiţi luni de zile cu promisiuni.

- Advertisement -

Decizia era însă inevitabilă: statul a ajuns în criză de bani şi nu există garanţia plăţii pensiilor chiar la nivelul actual, pe termen scurt, darămite să mai fie şi majorate populist, cum au promis Dragnea şi Olguţa Vasilescu.

La ce mai folosesc discuţiile cu pensionarii?

Azi, Dăncilă a încercat să panseze rănile pensionarilor, promiţând că-i va asculta.

„Mă întâlnesc astăzi cu pensionarii pentru a discuta din punct de vedere politic. Am chemat şi ministrul Muncii. Vom discuta şi despre aspecte guvernamentale, dar întâlnirea de astăzi este o întâlnire politică”, a declarat premierul.

- Advertisement -

Întrebată dacă Legea pensiilor se va putea aplica din 2021, Viorica Dăncilă a răspuns: „De ce nu? Vedem, reluăm totul, ne uităm cu atenţie pentru a lua cele mai bune decizii”.

La rândul său, ministrul Muncii continuă şi el abureala specifică PSD, menită să stopeze furia pensionarilor păcăliţi veşnic de acest partid.

”Noi mergem mai departe și îi asigur pe români că noi la Cameră vom adopta această lege. În comisii vom corela toate prevederile, iar dacă sunt colegi din opoziție care doresc să vină cu propuneri sunt bine venite. Noi ne dorim să obținem consens politic pe această lege.

Vom avea majoritate la Camera Deputaților, asta veți vedea. Ne vom mobiliza, așa cum am făcut-o și până acum și veți vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi și promulgată.

Punctul de pensie va crește de la 1 septembrie 2019. Noi am prevăzut că vom avea piedici și de aceea am trecut și în OUG 114 creșterea punctului, chiar dacă prima dată era trecut și în Legea pensiilor.”, a spus Marius Budăi.

Au băgat România în criză

Respingerea legii pensiilor la Senat nu e întâmplătoare. Actuala putere PSD-ALDE a aruncat în aer finanţele publice, a îndatorat ţara exclusiv pentru consum pentru a închide gura populaţiei deranjate de atacul la justiţie şi a adus România în pragul crizei.

Din acest motiv, UE a cerut ferm măsuri de stabilizare bugetară.

Discuţiile pe tema reducerii cheltuielilor bugetare, care ar putea include şi concedieri şi reducerea veniturilor lunare ale bugetarilor prin diminuarea anumitor indemnizaţii suplimentare salariilor, au la bază un document asumat de Guvernul României în faţa Comisiei Europene, cu termen rectificarea bugetară din luna iulie.

Programul de convergenţă 2019 – 2022, publicat pe site-ul Comisiei Europene, arată că încă din luna octombrie a anului trecut Guvernul şi ministerele au căutat soluţii „pentru reducerea cheltuielilor pentru fiecare minister în parte”, analiza cheltuielilor administraţiei publice continuând din luna martie până în prezent.

În cadrul întâlnirilor au fost identificate 40 de măsuri de eficientizare, printre care reorganizare/descentralizare, reducerea cheltuielilor publice, cu deplasările în străinătate, cu utilităţile, cu parcul auto, renunţarea la documente pe suport hârtie, creşterea veniturilor şi consolidarea activităţilor pentru atragerea de fonduri europene.

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Ce sa discute pensionarii cu aceasta față hidoasa de premier care minte cu nerușinare. Cred ca cel mai bine este ca tot guvernul asta PSD de rahat sa-și dea demisia pentru ca este incapabil sa facă RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BUGETAR SUPRADIMENSIONAT CU PESTE 400.000 de BUGETARI CARE ÎMPING AERUL PRIN BIROURULE MI ISTERELOR. AUTORITĂȚILOR NAȚIONALE IN LOC SA FACĂ INVESTIȚII ȘI SA-I ÎMPINGĂ SPRE SECTORUL PRIVAT.
    Dacă nu vor sa plece întocmiți o data un PROIECT DE KEGE CARE SA SPECIFICE CA CEI CARE AU LUCRAT CEL PUȚIN 20 ANI IN PRIVAT SA AIBĂ UN PLUS LA PENSIE CU CEL PUȚIN 40%!!! SA VEDEȚI ATUNCI CUM PLEACĂ .ESTE SINGURA MODALITATE DE A BĂRBIERI SISTEMUL BUGETAR!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -