Urmează ultima nopte cu 6 meciuri, care vor da verdictul final în ultimele 3 grupe. Este și ultima noapte în care 3 din cele 6 partide vor fi transmise de Antena 3. De mâine seară, când intrăm în prima fază eliminatorie, toate meciurile vor fi transmise de Antena 1.
Sunt de așteptat remize în partidele Croația – Ghana și Algeria – Austria, care ar duce toate aceste echipe în ”16-imi”.
Columbia și Portugalia se luptă pentru locul 1, iar sud-americanilor le e suficientă și o remiză. Interesant de urmărit dacă veteranul Cristiano Ronaldo (41 de ani și 4 luni) va fi și de această dată titular, la o zi după ce mult mai tânărul Erling Haaland (25 de ani) a fost menajat de antrenorul Norvegiei. Aceeași întrebare îl vizează și pe argentinianul Lionel Messi (39 de ani), care ar putea juca doar pentru a-și spori zestrea de goluri, cu miză dublă: titlul de golgheter la World Cup 2026 și îmbunătățirea propriului record de golgheter all-time la Mondiale (18 reușite până acum).
Uzbekistan nu e eliminată matematic, dar de fapt nu mai are nicio șansă: ar trebui să câștige cu cel puțin 9-0 pentru a se califica de pe locul 3!
Toate meciurile de astăzi au miză în calculele pentru calificare, direct sau indirect.
Scoția încă mai speră să se califice, dar pentru asta ar trebui îndeplinite simultan 5 condiții:
1. Austria să învingă Algeria cu cel puțin 2-0;
2. Argentina să nu piardă în fața Iordaniei;
3. RD Congo să nu câștige meciul cu Uzbekistan;
4. Ghana să bată Croația cu cel puțin 3-0;
5. Anglia să nu fie învinsă de Panama.
Punctele 2 și 5 sunt simple formalități, dar șansele să se realizeze și celelalte trei sunt de sub 1%. Așadar, Scoția speră cam degeaba.
În schimb, Iran și chiar Coreea de Sud pot spera să prindă in extremis un loc în ”16-imi”.
Programul zilei a 17-a
- Duminică, 28 iunie, ora 0.00: Panama – Anglia (Grupa L) / Antena 1
- Duminică, 28 iunie, ora 0.00: Croația – Ghana (Grupa L) / Antena 3
- Duminică, 28 iunie, ora 2.30: Columbia – Portugalia (Grupa K) / Antena 1
- Duminică, 28 iunie, ora 2.30: RD Congo – Uzbekistan (Grupa K) / Antena 3
- Duminică, 28 iunie, ora 5.00: Iordania – Argentina (Grupa J) / Antena 1
- Duminică, 28 iunie, ora 5.00: Algeria – Austria (Grupa J) / Antena 3
Programul zilei a 18-a
- Duminică, 28 iunie, ora 22.00: Africa de Sud – Canada (16-imi) / Antena 1
Clasamente












16-imi de finală
73. Duminică, 28 iunie, ora 22.00: Africa de Sud – Canada / Los Angeles
76. Luni, 29 iunie, ora 20.00: Brazilia – Japonia / Houston
74. Luni, 29 iunie, ora 23.30: Germania – Paraguay / Boston
75. Marți, 30 iunie, ora 4.00: Olanda – Maroc / Monterrey
78. Marți, 30 iunie, ora 20.00: Coasta de Fildeș – Norvegia / Dallas
77. Miercuri, 1 iulie, ora 0.00: Franța – Suedia / New York – New Jersey
79. Miercuri, 1 iulie, ora 4.00: Mexic – 3CEFHI / Ciudad de Mexico
80. Miercuri, 1 iulie, ora 19.00: 1L – 3EHIJK / Atlanta
82. Miercuri, 1 iulie, ora 23.00: 1G – 3AEHIJ / Seattle
81. Joi, 2 iulie, ora 3.00: SUA – Bosnia / San Francisco
84. Joi, 2 iulie, ora 22.00: 1H – 2J / Los Angeles
83. Vineri, 3 iulie, ora 2.00: 2K – 2L / Toronto
85. Vineri, 3 iulie, ora 6.00: Elveția – 3EFGIJ / Vancouver
88. Vineri, 3 iulie, ora 21.00: Australia – Egipt / Dallas
86. Sâmbătă, 4 iulie, ora 1.00: Argentina – Capul Verde / Miami
87. Sâmbătă, 4 iulie, ora 4.30: 1K – 3DEIJL / Kansas City
CITIȚI ȘI:
* Ziua a 16-a: Dembélé îl egalează pe Mbappé din pasele acestuia / Uruguay e îngropată de portarul-veteran / Capul Verde scrie istorie
* Ziua a 15-a: Germania dă primul rateu, Olanda câștigă grupa, Suedia prinde un loc 3 salvator
* Ziua a 14-a: Vinicius se dezlănțuie, Africa de Sud produce surpriza! Scoția e cel mai slab ”loc 3” de până acum
* Ziua a 13-a: Columbia se califică, Portugalia ia viteză, Croația renaște, Anglia are frâne africane
* Ziua a 12-a: A doua noapte de magie cu Messi – Mbappé – Haaland. Încă 6 goluri, după alte 7!
* Ziua a 11-a: Spania și-a revenit, Uruguay și Belgia în pericol / Senzația Capul Verde – episodul 2
* Ziua a 10-a: Olanda furibundă, Japonia dezlănțuită, Germania cu emoții. Dar senzația e Curaçao!
* Ziua a 9-a: Turcia, care ne-a lăsat pe noi acasă, e eliminată după două înfrângeri ”la zero”, la fel ca Haiti




