Două plăgi sociale s-a întâlnit în „cazul Daniel Mocanu”: manelismul interlop și Justiția pervertită de deciziile scandaloase ale Curții Constituționale în materia prescripției faptelor. Urmarea: fapte foarte grave, precum proxenetism și constituire de grup infracțional, au rămas nesancționate, deși fuseseră „evaluate” de o instanță la 6 ani și 5 luni de închisoare. Manelistul va executa doar o condamnare de 4 ani pentru tentativă de omor.
Manelistul Dani Mocanu (33 de ani) a fost condamnat definitiv la 4 ani cu executare pentru tentativă de omor. El a fost trimis în judecată în 2022, după o bătaie la o benzinărie din Pitești.
Manelistul a avut o activitate infracțională mult mai bogată, fiind implicat și în rețele de proxenetism. El a primit o a doua condamnare cu executare, chiar mai dură – 6 ani și 5 luni, pentru acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional –, dar această pedeapsă i-a fost „ștearsă” din cauza Curții Constituționale, a Parchetelor care l-au cercetat și a instanțelor care l-au judecat. CCR a dat câteva decizii care au scurtat foarte mult termenul de prescriere a faptelor, iar Parchetele și instanțele au acționat prea lent, astfel încât s-a ajuns la prescrpție.
Ar fi trebuit să execute 7 ani și 9 luni, a fost scăpat de 3 ani și 9 luni!
Conform legii, o persoană condamnată trebuie să execute integral pedeapsa principală (cea mai mare), la care se adaugă o treime din toate celelalte pedepse definitive.
Astfel, dacă n-ar fi intervenit prescripția „anticipată” impusă de CCR, Dani Mocanu ar fi trebuit să execute 7 ani și 9 luni (6 ani și 5 luni pentru proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional, plus 1 ani și 4 luni, adică o treime din 4 ani, pentru tentativă de omor), și nu doar 4 ani. Altfel spus, ticăloșia CCR și lentoarea Justiției (Parchete + instanțe) l-au scăpat pe manelist de 3 ani și 9 luni de închisoare.
Decizia Tribunalulu Argeș a venit la doar două zile după ce Sebastian Vlădescu (fost ministru de Finanțe) și Ionuț Costea (cumnatul lui Mircea Geoană), condamnați definitiv și aflați în executarea pedepsei, au fost scoși din închisoare ca urmare a unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe baza reinterpretării termenului de prescripție, în lumina unei decizii a CCR din acest an. Tot marți, ÎCCJ i-a scurtat detenția lui Darius Vâlcov (fost ministru de Finanțe) cu un an, prin același mecanism de pervertire a Justiției.
Minuta instanței
Solutia pe scurt:
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul Mocanu Daniel şi partea civilă Pletosu Cornel Ionuţ împotriva sp. nr. 110/14.03.2025 a Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul penal nr. 5712/109/2022, pe care o modifică cu privire la următoarele:
– cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatului Mocanu Nando Ionuţ pentru infracţiunile de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi, subsecvent, cuantumul pedepsei principale rezultante;
– omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal cu privire la infracţiunea de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Mocanu Daniel şi, subsecvent, cuantumul pedepsei principale aplicate acestuia pentru această infracţiune, precum şi al pedepsei principale rezultante;
– cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Pletosu Cornel Ionuţ.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Ionuţ Nando şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 8 luni închisoare, 1 an închisoare şi 1 an închisoare, înlăturând sporul de 8 luni închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal de la 5 ani şi 8 luni închisoare la 6 ani şi 3 luni închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal de la 1 an închisoare la 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, respectiv 6 ani şi 3 luni închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an închisoare (stabilită prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal), aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani şi 3 luni închisoare, la care adaugă sporul de 9 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare. Menţine restul dispoziţiilor vizând acţiunea penală privindu-l pe acest inculpat.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, şi pedeapsa de 9 luni închisoare (aplicată anterior prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reţine aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 2 lit. b, 76 alin. 1 Cod penal cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracţiune de la 5 ani şi 3 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine pedeapsa principală de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal, precum şi dispoziţia de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare. Menţine restul dispoziţiilor vizând acţiunea penală privindu-l pe acest inculpat.
3. Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Pletosu Ionuţ Cornel de la suma de 14.000 euro la suma de 40.000 euro. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Mocanu Ionuţ Nando, inculpatul Văduva Gheorghe şi partea civilă Enache Gheorghe împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţii Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel, urmare a rămânerii definitive a prezentei.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă fiecare dintre apelanţii Mocanu Ionuţ Nando, Văduva Gheorghe şi Enache Gheorghe la plata a câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunţată azi, 06.11.2025, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 737/2025 06.11.2025.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!



