A invoca discriminarea religioasă pentru anularea pelerinajului de la Iaşi este expresia decuplării de realitatea crâncenă a bolii, pe care ca popor o îndurăm. Singurul dușman e Coronavirusul.
A săruta cu orice preț racla sfintei Parascheva poate transforma dragostea pentru sfinți în egoism față de semeni. A nu ține cont de explozia cazurilor de Coronavirus înseamnă a nu-i iubi pe cei care imploră după o gură de aer, la ATI. Degeaba pelerinaj, fără dragoste de oameni. Mai mult decât a fi trupește la racla sfintei Parascheva, e cazul să fim sufletește lângă cei pe care Coronavirusul i-a lăsat fără oameni dragi. Sfânta Parascheva asta ar face.
Degeaba autocare pline, dar inimi goale. A fi plin de ură și resentiment e tot ce sfânta Parascheva nu este. Riscăm să uităm tocmai de ce facem drumul spre Iași. Vom rămâne fără dragoste, singuri și triști. Sfânta Parascheva și iubirea ei de oameni sunt modelul nostru. Nu pelerinajul e problema, ci pelerinajul cu orice preț. Chiar și al vieții altora. Pelerinajul nu e scop în sine, ci mijloc de întâlnire cu sfinții lui Dumnezeu.
A invoca discriminarea religioasă pentru anularea pelerinajului de la Iaşi este expresia decuplării de realitatea crâncenă a bolii, pe care ca popor o îndurăm. Singurul dușman e Coronavirusul. E viața împotriva morții. Vom învinge doar dacă renunțăm la clișee etnico-religioase și vom începe să fim un popor. Sfânta Parascheva nu e sursă de infecție, dar noi putem fi. Nu sfânta e riscul, ci noi, care încă trăim în trupuri stricăcioase, supuse bolii. Din pelerini iubitori de Dumnezeu, putem deveni teroriști biologici, care împrăștie moarte, inclusiv celor rămași acasă.
A fi în preajma lui Dumnezeu și a sfinților Săi e garanția vieții, dar asta nu a oprit Coronavirusul să-l ucidă pe arhiepiscopul Pimen. Alți episcopi și preoți ortodocși abia au scăpat cu viață în urma infectării cu Coronavirus. Să nu riscăm inutil, ispitind taine pe care nu le pricepem. Dumnezeu nu vrea martiri și sânge, ci inimă înfrântă și smerită.
Biserica nu e oală pe foc, ce dă în clocot, ci brațele lui Hristos pe cruce, deschise spre lume, cu iubire. E mare tristețea de a fi departe de sfânta Parascheva, anul acesta. Dar oare suntem departe? Pentru sfinți, aproape sau departe nu există. Ei sunt oriunde li se cere să rămână. Mai ales, în inimi. Dacă acolo nu ajung, totul e inutil. Chiar și sărutarea cu sete a raclei.
Felicitari domnule Paul Palencsar (interesant nume de familie, ma intreb oare ce origini are?!) un articol exceptional, scris cu dragoste de aproape, cu smerenie, mai presus de toate fara patima, fara rautate si fara fariseism, il voi distribui pana la oboseala, poate, poate se prinde de cine trebuie aceasta atitudine.