Declanșarea „excursiei” organizate de Trump pentru o partidă de Golf a debusolat pentru o scurtă perioadă propaganda putinistă din România. Țuțerii lui Putin tocmai se angajaseră la o pupare a lui Trump care rivaliza cu cea invocată de acesta că ar fi fost dorită și de prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman. Poate că abia această dezvăluire înnobilează demersurile extremiștilor români, de la Dungaciu la Șoșoacă, pentru că nu e de ici, de colea să dorești a parazita un blazon pupând același bazon.
Faptul că Putin și-a arătat sprijinul față de Iran i-a derutat complet pe putiniști, care n-au înțeles încă ce fereastră de oportunitate i-a deschis Trump lui Putin cu atacarea Iranului. De înțeles această derută, pentru că putiniștii știu ce înseamnă o fereastră deschisă la Moscova și nu pot să se bucure de ea nici atunci când e de bine.
Până la trimiterea desfășurătorului propagandistic de la Moscova, ei au relansat pentru întreținere vechile teme împotriva Ucrainei. Cele preferate sunt: Ucraina ne-a luat Bucovina de Nord, Ucraina ne-a blocat Canalul Sulina, Ucraina s-a opus intrării în NATO a României (tot repetată de Adrian Năstase, europeanul de calitate Temu). Care Ucraina a făcut toate acestea? Bucovina a fost luată de URSS, unde și Ucraina era captivă; nava Rostok a blocat Canalul Sulina în septembrie 1991, cu 3 luni înainte de colapsul URSS (deci, a fost cu dedicație din partea URSS), iar Ucraina s-a opus intrării României în NATO în 2004, când președintele ei era Leonid Kucima, un Ion Iliescu al ei ce a domnit până în 2005, când a fost spulberat de Revoluția Portocalie (pro-europeană), ce l-a adus în funcție pe Victor Iușcenko, viitorul otrăvit.
În mintea celor ce emit sau acceptă aceaste formulări, ar trebui ca România să fie expusă și astăzi oprobriului pentru faptul că pe vremea lui Ceaușescu securistul Caraman a spionat NATO în interesul URSS. Că apoi același Caraman a fost pus de Iliescu șef al SIE ar fi un argument în plus.
Acum un an, am participat la o conferință pe tema integrării Ucrainei în NATO, desfășurată la Cernăuți. O distinsă profesoară de relații internaționale a declarat: „Când a intrat România în NATO, am serbat cu toții evenimentul la Catedră, pentru că pentru noi a fost o speranță că vom intra și noi. Faptul că România nu a fost revendicativă în raport cu teritoriile luate de URSS a însemnat că privim spre viitor și ne-am bucurat”. Aceea este Ucraina care se luptă astăzi pentru integrarea în NATO, aceea care s-a bucurat pentru România, deși președintele ei de atunci se opusese intrării României în NATO. Este Ucraina care s-a bătut cu politicienii ei până și i-a adus la conducere pe cei ce au decis pentru ea, pentru idealul ei. Ceilalți au murit sau sunt la Moscova.
Din 2022, merg de două-trei ori pe an în Ucraina, îndeosebi la Cernăuți, unde am fost recent pentru a lansa un proiect editorial: volumul de poezii Я теж Україна. Поетичний маніфест al poetei Radmila Popovici. Inițial apărut în limba română în 2025, la Editura Junimea din Iași, volumul „Și eu sunt Ucraina. Manfest poetic” a fost tradus în ucraineană de scriitorul și traducătorul Mihai Traista și publicat de Editura Polis Books. Volumul poate fi lecturat și descărcat, în regim open sourse, de AICI.
Ca de fiecare dată, m-am întâlnit cu prietenii din Cernăuți, care mi-au făcut cunoștință cu prietenii lor. Cercul meu de prieteni și cunoștințe s-a mărit de la o vizită la alta. De patru ani îi văd cum rezistă războiului și cum sunt hotărâți să meargă până la capăt, până la victorie. Fiecare a pierdut pe cineva drag; despre fiecare vorbesc versurile lui Labiș:
„Am cunoscut cu toţi durerea ce e.
Avem la masă câte-un scaun gol.
Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie
Ei, alchimiştii noului pârjol!”
Când treci prin comunele ucrainene, te întâmpină galerii fotografice cu imaginile celor căzuți din acele comunități, sub care arde câte o candelă. Mai multe de la an la an. Iar cei rămași sunt mai deciși de la an la an, pentru că știu că plătesc pentru dorința de a ieși de sub dominația criminală a vecinului de la est, pentru a avea o națiune a lor cu un destin european.
În mod inspirat exprimă versurile Radmilei Popovici tăria acestui popor:
„Satul arde
pe câmpuri
tractoarele ară
zboară ciori și cocori
și rachetele zboară”.
Aceasta este atmosfera în Ucraina. În ciuda amenințărilor cotidiene, tractoarele ară și copiii merg la școală. Fiecare e un strigăt împotriva morții și o sfidare față de barbaria putinistă. Rusia nu va învinge niciodată Ucraina. Rusia este deja învinsă de Ucraina, pentru că Ucraina are un popor care a învățat să-și apare cauza. E o chestiune de timp până la eliberarea teritoriilor Ucrainei, pentru că rușii nu-i vor mai putea ocupa niciodată pe ucraineni.
Mulți dintre cei cu care am vorbit știu limba rusă pentru că era limba în care au făcut școală în perioada sovietică. Refuză acum să mai vorbească rusa, s-au orientat spre engleză și o parte dintre ei învață româna. De aceea spun: rușii nu-i vor mai cuceri vreodată.
Printre întâlnirile admirabile pe care le-am avut cu studenți, scriitori, jurnaliști și reprezentanți ai presei locale, gazda noastă, istoricul Serghei Hakman, a făcut posibilă și o scurtă întâlnire cu șeful veteranilor din Cernăuți. Să nu asociați veteranii cu vârsta înaintată! Ai noștri au luptat în al Doilea Război Mondial și mai sunt puțini dintre ei în viață; ai lor sunt tineri și tocmai s-au întors de pe front pentru că nu mai sunt apți combatanți.
Veteranul nostru, Alexandr Koșovei (Oleksandr Kosovyi), are o echipă de fotbal ce poartă denumirea Oțel Bucovina. Bun nume din perspectiva marketingului, pentru că exprimă forță. Însă motivul acestui nume este altul: el și membrii echipei au câte un picior de oțel în locul celor pierdute pe front. Se antrenează, joacă fotbal și sunt implicați în acțiuni de teatru de amatori. Fac și ei ce mai pot face pentru a întreține moralul celor de acasă, pentru a arăta că lumea nu s-a sfârșit odată ce infirmitatea a intrat în viața lor. Puteți intra pe pagina de Facebook a lui Koșovei să vedeți ce fac veteranii cu picioare de oțel.
În Ucraina, după patru ani de război, deși rachetele zboară, tractoarele ară, iar invalizii de război joacă fotbal, viața merge mai departe până la victorie. Pentru că Rusia nu se mai bate acum cu Ucraina, ci cu o țară forjată în război: Oțel Ucraina.
