Capitularea Sinodului BOR în fața extremismului naționalist. Neputința „echidistantă” a Patriarhului Daniel

Încep cu o mărturisire: atunci când Patriarhul Daniel l-a eliminat pe teologul Vasile Bănescu din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, am încercat și chiar am găsit circumstanțe atenuante pentru patriarh. Am considerat că gestul Patriarhului este un sacrificiu făcut pentru a atenua criza gravă în care Sinodul BOR fusese aruncat de tâmpeniile comise de Teodosie, rătăcitul arhiepiscop al Tomisului și fosta sursă „Mache” a Securității comuniste.

Nu era prima dată când încercam să-i găsesc scuze Patriarhului Daniel pentru deciziile sale, care s-au dovedit tot mai controversate pe măsură ce a înaintat în exercitarea mandatului de întâistătător al BOR…

Acum, la căderea cortinei, prin aberanta Hotărâre nr. 787 din 6 februarie 2025 cu privire la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, precum și prin sinistrul gest de a canoniza clerici care au promovat activ și public ideologia antisemită, naționalist-filetistă a Mișcării Legionare, înțeleg că m-am înșelat cumplit. Patriarhul Daniel este deopotrivă neputincios și complice la rătăcirile tot mai dese și mai grave în care cade Sinodul BOR.

Agenda publică a Patriarhului BOR poate fi definită lejer prin cuvântul „obsesie” – obsesia de a finaliza Catedrala cu denumire filetistă a „Mântuirii Neamului” și de a fi primul patriarh îngropat în cripta ei; obsesia de a-l canoniza pe mentorul lui, preotul Dumitru Stăniloae, un colaboraționist care a reușit performanța de a se face util, ca teolog și ideolog, tuturor formelor de dictatură din perioada interbelică a secolului XX (dictatura regală, Statul național-legionar, dictatura mareșalului Ion Antonescu, dictatura comunistă).

Orice situație care ar atenta la această agendă a Patriarhului trebuie rezolvată urgent, inclusiv prin compromisuri odioase, așa cum este hotărârea Sinodului prin care preoții și ierarhii care au avut curajul să mărturisească împotriva nebuniei naționalist-filetiste sunt considerați la fel de vinovați ca preoții și ierarhii – aceștia, cu mult mai mulți – care au promovat intens aberațiile naționalist-filetiste.

Hotărâre nr. 787 / 6 februarie 2025 a Sinodului BOR – cum să faci un „carcalete” imoral aruncând în aceeași oală pe apărătorii credinței și pe ereticii naționaliști-filetiști

Această hotărâre sinodală se întemeiază pe o prevedere cuprinsă într-un așa-zis „Îndreptar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral”, comunicat de Patriarhia Română în primăvara anului 2024:

„În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât şi în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”.

Fragmentul-cheie din această prevedere este următorul: „împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă”.

Textul integral al Hotărârii Sinodale poate fi lecturat aici: SEAPRESS.

Foarte rar am auzit reacții venite din partea Sinodului BOR (de fapt, cred că niciodată!), a Patriarhului Daniel și a ierarhilor BOR ori a unor preoți față de prăbușirea morală a politicienilor români care au încălcat și încalcă sistematic Învățătura și Morala Creștină Ortodoxă! Doar dacă am contabiliza încălcările flagrante ale poruncii „Să nu furi!” și ar fi fost suficiente ocazii pentru ierarhia BOR să reacționeze.

Dar nu a făcut-o! Dimpotrivă, ierarhii BOR și însuși Patriarhul Daniel au onorat cu decorații și osanale tot felul de politruci ignobili, inclusiv infractori care au făcut pușcărie, precum Liviu Dragnea, și extremiști care promovează erezia naționalist-filetistă, ca George Simion.

Cei mai mulți dintre cei care formează Sinodul și clerul BOR au rămas tăcuți la migrația masivă a milioane de români spre țările din Vestul Occidentului. Nu am auzit vreun ierarh să reacționeze cu duritate și prin fapte, nu doar prin vorbe, împotriva cauzelor care au produs această golire a țării de oameni, adică împotriva corupției, birocratizării și confiscării statului de mafia politică, a distrugerii echilibrului economiei românești, a incapacității de a atrage și cheltui legal și moral fondurile europene imense alocate României etc.

Dimpotrivă, ierarhii BOR s-au așezat la masă cu tâlharii și au intrat în complicități urâte cu aceștia. Dacă s-ar cerceta, de exemplu, cum și cu cine se implementează programe de construire de biserici și înființare de așezăminte sociale din banii publici și fonduri europene, s-ar descoperi, în multe situații, relații cu firme (de construcții, de consultanță etc.) agreate de vreun partid sau de vreun puternic politician al zonei… asta când nu cumva firma este controlată, prin interpuși, chiar de membri ai mafiei clericale din eparhia respectivă.

Ierarhia BOR a fost incapabilă inclusiv să reacționeze și să facă presiuni asupra clasei politice pe chestiuni care țin foarte direct de morala creștină: avortul, violența în familie, abandonul școlar, minorele devenite mame. Deși a confecționat nenumărate programe sociale, proiecte, comisii, simpozioane etc. pe aceste teme, în mod concret, BOR a practicat un fel de „balet politic”, evitând să realizeze acțiuni care să contribuie în mod real la rezolvarea acestor grave probleme, acțiuni precum inițiative legislative, campanii publice de presiune asupra unor ministere cu atribuții în domeniu etc.

Sprijinul oferit de șocant de mulți preoți, călugări și ierarhi pentru șarlatanul, ereticul și cu împuțit miros de servicii secrete Călin Georgescu nu este un fenomen nou. Amploarea, da, este nemaivăzută și amintește de entuziasmul demonic al clericilor ortodocși legionari din perioada interbelică, atunci când BOR a crescut la sân antisemitismul și naționalismul filetist al Mișcării Legionare.

Cu mult înainte de apariția șarlatanului și ereticului Georgescu, numeroși preoți, călugări și ierarhi ai BOR s-au înrolat ca susținători ai extremistului naționalist George Simion și ulterior ai AUR, partidul extremist înființat de acesta.

Ani de zile, Patriarhul Daniel și Sinodul BOR au tăcut și au refuzat să reacționeze la ceea ce era un evident fenomen eretic în plină expansiune: filetismul deversat în agora românească de George Simion și fanaticii săi; mulți dintre ei – analfabeți funcțional.

O parte consistentă dintre susținătorii lui Simion, din rândul clerului și al ierarhiei BOR, se regăsesc, în acest moment, printre „sectarii” lui Georgescu. Deci, nu este nimic nou în această rătăcire, doar demonul pe care au ales să-l slujească este mai periculos decât cel dintâi…

O situație apărută din indolența Patriarhului Daniel – preocupat de „obsesiile” lui – și a membrilor Sinodului BOR, cei mai mulți fiind cu duhul rătăcit în afacerile lumești, în luxul și uneori în desfrâul existenței lor de „prinți ai Bisericii”.

Într-un asemenea context, este o aberație și o trădare a Învățăturii Bisericii să condamni ca vinovați pe cei câțiva oameni cu adevărat mărturisitori ai lui Hristos – ca episcopul Ignatie al Hușilor, preotul Radu Preda și preotul Sorin Bute – și să-i arunci în aceeași oală cu cei care s-au rătăcit de la credință și au deversat în sufletele credincioșilor aberațiile eretice ale lui Georgescu și susținerea pentru candidatura acestuia, cu evident sprijin din partea Rusiei criminalului de război Vladimir Putin.

Să-l așezi pe remarcabilul teolog și preot Radu Preda – căruia BOR și Istoria contemporană îi datorează enorm pentru activitatea lui de cercetare științifică a trecutului comunist, realizată ca director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – lângă trădătorul de credință și de țară, impertinentul preot Ciprian Mega, un admirator al Rusiei lui Putin, antioccidental convins și susținător al ereticului Georgescu, reprezintă o mârlănie.

Să-l arunci în aceleași lături cu ereticii pe preotul Sorin Bute, teolog profund și unul dintre puținii maeștri români în utilizarea fierului forjat în arta sacră, reprezintă o mojicie.

Este șocantă mai ales băgarea în aceeași oală a PS Igantie al Hușilor cu rătăcitul Teodosie „Mache” al Tomisului.

Chiar au uitat Patriarhul Daniel și Sinodul BOR că PS Igantie al Hușilor – un duhovnic delicat, un predicator fascinant și un teolog desăvârșit – a fost trimis la Huși pentru a vindeca eparhia de mizeria demonică pe care a lăsat-o în urmă un alt protejat al Sinodului, fostul episcop homosexual și pedofil Corneliu Bârlădeanu?! Acel episcop Corneliu Bârlădeanu pe care Sinodul nu a avut curaj să-l demită și să-l judece, cum cereau Canoanele Bisericii, ci i-au acceptat, după dubioase și vomitive negocieri în culise, să se retragă din scaunul episcopal…

Exact la fel a acționat Sinodul, recent, în cazul arghirofilului episcop Petroniu al Sălajului, căruia i-a fost acceptată retragerea din scaun, în contextul în care este anchetat penal pentru fraudă și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

PS Igantie al Hușilor, ca și pr. Radu Preda și pr. Sorin Bute, au mărturisit adevărul de credință în calea gloatelor de eretici conduse de șarlatanul Georgescu și „păstorite” în rătăcire de numeroși preoți, călugări și ierarhi eretici.

Cum să-l așezi pe PS Ignatie al Hușilor, un luminos mărturisitor al credinței, lângă rătăcitul Teodosie „Mache” al Tomisului? Acel Teodosie care s-a dovedit a fi un abject admirator al lui Putin, sfătuitor de taină al extremistului George Simion și „apostol” al ereticului Călin Georgescu…

Lovind în acești mărturisitori ai lui Hristos în calea ereziei naționalist-filetiste, Patriarhul Daniel și Sinodul BOR bagă pumnul în gura tuturor preoților, călugărilor sau ierarhilor care au reacționat, mai puțin vizibil, la grozăviile provocate de ereziile deversate în agora românească de extremistul George Simion, de isterica amică a Ambasadei Rusiei de la București, Diana Iovanovici-Șoșoacă, de diferitele grupări așa-zis suveraniste și nu în ultimul rând, de șarlatanul Călin Georgescu.

Căderea morală a Patriarhului Daniel și a Sinodului BOR nu putea fi mai mare!

Patriarhul Daniel – un simbol arhetipal pentru eșecul moral în care s-a prăbușit BOR

Patriarhul Daniel nu este defel ierarhul de la care să ne așteptăm la înțelepciune, echilibru și empatie față de zbaterile duhovnicești ale clerului și poporului ortodox. Patriarhul Daniel de astăzi nu este cu nimic diferit de tânărul teolog mirean Dan Ilie Ciubotea, căruia la vârsta de abia 26 de ani Securitatea și Partidul Comunist îi aprobau (la recomandarea profesorului Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai obedienți colaboraționiști din rândul clerului ortodox cu absolut toate formele de dictatură din România secolului XX), să meargă la studii universitare în Occidentul capitalist. Occident decadent unde Dan Ilie Ciubotea a ocupat inclusiv funcția de lector și ulterior de director la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția).

Numitorul comun al celor două chipuri ale acestui nefast personaj aflat la conducerea BOR – tânărul teolog Dan Ilie Ciubotea și patriarhul Daniel – este capacitatea de a face pact cu diavolul pentru a trece puntea.

Capacitate a cărei posesie măiastră a dovedit-o în tinerețe, când a acceptat să fie ocrotit de dictatura comunistă și trimis, cu acordul acesteia și cu sprijnul colaboraționistului pr. Dumitru Stăniloae, la studii în capitalism.

Capacitate pe care și-a folosit-o cinic și sinistru pentru a arunca BOR, împreună cu complicii săi, membri Sinodului, în cea mai gravă criză morală în care s-a aflat această Biserică de la momentul Decembrie 1989, când Patriarhul Teoctist, cu o lașitate grețoasă, adresa sinistra telegramă de susținere dictatorului Ceaușescu, în vreme ce sângele tinerilor români se prelingea pe străzile Timișoarei.

Patriarhul Daniel, aflat deja dincolo de anii îngăduiți de Dumnezeu existenței noastre pe acest pământ – „zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere – optzeci de ani”, spune Psalmistul –, crede că va rămâne în Istoria Bisericii Ortodoxe prin mastodontul cu nume care amintește de erezia filetistă, „Catedrala Mântuirii Neamului” (de parcă mântuirea nu ar fi personală, ci în gloată, cu tot neamul…). O mare eroare!

Patriarhul Daniel – pe care Istoria îl va scoate, într-un sfârșit, la lumină – este un personaj controversat, dubios, pentru că Patriarhul BOR a uitat că, dacă accepți să dansezi cu diavolul, la finalul dansului diavolul te va schimba după chipul întunericului din adâncurile lui demonice.

Patriarhul Daniel este tinerelul de 26 de ani din dosarele Securității comuniste prin care i-au fost aprobate deplasările în Occidentul capitalist, dosare pe care BOR a avut grijă, după Decembrie 1989, să le secretizeze (ori poate chiar să le distrugă) cu complicitatea politrucilor.

Este protosinghelul care, în ianuarie 1990, a prezidat Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii și a reușit din această poziție, manipulând inclusiv intelectuali de bună-credință care chiar crezuseră în onestitatea demersului, să urce rapid și necanonic pe scara ierarhiei BOR, fiind numit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei (1 martie 1990) și Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (7 iunie și 1 iulie 1990), o ascensiune nemaivăzută până la acel moment în istoria BOR.

Este ierarhul ortodox al Moldovei și, ulterior, Patriarhul BOR care a transformat pastorația într-o foarte eficientă afacere generatoare de venituri enorme, prin exploatarea unor domenii imense deținute de BOR (păduri, exploatări agricole, ferme, spații hoteliere pe lângă mânăstiri etc.), completate cu investiții uriașe din bani publici și din fonduri europene.

Această avere imensă a sufocat duhul și a transformat BOR, din comunitate în Hristos, într-o instituție lumească, eficientă financiar, dar falimentară moral. Avere care nu ajunge la cei sărmani, bolnavi și singuri decât într-o câtime folosită mai mult pentru a decora vitrina de la stradă a BOR, prin programe sociale festiviste și o butaforie cu pretenție de rețea de centre sociale, decât pentru a contribui, cu adevărat, la alinarea suferinței semenilor…

Este acel Patriarh al BOR care nu a reușit să fie diferit de patriarhii pe care această Biserică i-a avut în primul secol de existență ca Patriarhie, patriarhi care s-au scufundat în dubioase și sinistre relații de complicitate cu statul român – inclusiv și mai ales când acest stat a luat forma sistemelor dictatoriale și criminale: Dictatura Regală, Statul Național-Legionar, Dictatura Mareșalului Ion Antonescu, Dictatura Comunistă; adică în peste jumătate din existența statului român.

Patriarhul Daniel a promovat permanent dependența BOR de puterea politică – o dependență nu numai financiară, ci mai ales morală – prin refuzul de a reacționa împotriva încălcării sistematice de către clasa politică postdecembristă a Învățăturii lui Hristos și a valorilor morale mărturisite de Biserica Ortodoxă.

Este Patriarhul care a modernizat BOR, însă cu prețul pierderii puterii duhovnicești pe care Biserica lui Hristos trebuie s-o dețină asupra unei națiuni care se pretinde a fi creștină. Cum să-ți explici altfel gravele rătăciri ale acestei națiuni – numărul imens de avorturi la cerere, care a așezat România în primele locuri ale clasamentului european al avorturilor; numărul șocant de mare al românilor care și-au părăsit țara, alungați de corupția și jaful practicate de mafia politică; depopularea accelerată a țării prin scăderea natalității și creșterea alarmantă a mortalității?!

De fapt, nici nu poți avea prea mari așteptări duhovnicești de la un personaj care nu a stat nici măcar trei ani în mânăstire, sub ascultarea unui stareț, în post și rugăciune, în liniștea duhovnicească a chiliei de monah.

Patriarhul Daniel a intrat în viața monahală la 6 august 1987, la Mânăstirea Sihăstria… și nici viață monahală veritabilă nu se poate spune că a avut. Dimpotrivă, a urcat foarte rapid pe scara ierarhică: este hirotonit ieromonah chiar la momentul când intră în călugărie, apoi, după un an (octombrie 1988), este hirotesit protosinghel, rang monahal de unde va fi promovat „la excepțional” ca episcop-vicar, arhiepiscop și mitropolit.

Nici pacea chiliei nu a fost atractivă pentru Patriarhul Daniel. Călugăr de abia un an, la 1 septembrie 1988 este numit consilier patriarhal și director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic al Patriarhiei, adică promovat în elita conducătoare a BOR, al cărei conducător suprem a reușit să ajungă, dobândind puterea deplină de Patriarh al BOR.

Promovarea rapidă în treptele ierarhiei monahale și episcopale, precaritatea și chiar lipsa unei viețuiri monahale veritabile și transformarea în „prinț al Bisericii” reprezintă caracteristici definitorii pentru mulți alți ierarhi care formează Sinodul BOR. Acestea ne oferă explicația pentru căderile sinistre (homosexualitate, pedofilie, fapte penale, preadesfrânare, simonie, abuz de putere etc.) ale unora din ei – prea mulți, din păcate! – de la Învățătura lui Hristos.

Criza din BOR – morală și structurală

Sunt evidente cauzele morale ale crizei în care se află BOR – sfâșiată între gloatele formate din milioane de naționaliști filetiști „păstorite” de preoți, călugări și ierarhi eretici, pe de o parte, și cei maximum câteva sute de preoți, teologi, călugări și ierarhi conștienți de pericolul mortal pe care îl reprezintă această erezie pentru Biserică, pe de altă parte. Principala cauză am amintit-o: precaritatea sau chiar lipsa unei vieți monahale veritabile și transformarea în „prinți ai Bisericii” în cazul majorității membrilor Sinodului.

De aici încep toate celelalte: eșecul sistemului de învățământ teologic (supradimensionat și infestat de incompetenți și plagiatori); mediocritatea teologică și duhovnicească a majorității preoților (al căror eșec se observă în prăbușirea morală a națiunii); lipsa unor politici publice coerente și real asumate ale BOR în domeniul social și filantropic; rătăcirea a milioane de români ortodocși în false tradiții și în erezii răspândite de șarlatani și parveniți ca George Simion și Călin Georgescu; lipsa totală de transparență a funcționării Sinodului, Patriarhiei și Centrelor eparhiale, precum și îndepărtarea credincioșilor mireni și a preoților de la actul de administrare a Bisericii; extinderea prezenței și influenței unor grupări cu caracter mafiot, adevărate clanuri de familie și preoțești, în administrația bisericească și în învățământul teologic etc. Un tablou absolut sinistru!

Modul în care este structurată BOR reprezintă o altă cauză importantă a crizei din interiorul celei mai importante Biserici a națiunii române (vezi Statutul BOR).

Absolut toate structurile decizionale ale BOR sunt controlate, direct și indirect, de ierarhi, adică de membri ai Sinodului.

Adunarea Eparhială, care ar fi chemată să exprime vocea reprezentanților aleși ai credincioșilor ortodocși din eparhia respectivă, este constituită printr-un simulacru de votare din oamenii aleși de ierarhul locului. În fapt, această structură nu are nicio contribuție la viața Bisericii în eparhia respectivă, ci reprezintă doar o „mașinărie de vot” care aprobă propunerile făcute tot de ierarh, prin intermediul consilierilor săi.

Adunarea Națională Bisericească, care ar fi un fel de „Parlament” al BOR, este doar prelungirea neputincioasă a Adunărilor Eparhiale, fără vreo putere reală. Lucrările Adunării Naționale Bisericești sunt un simulacru de dezbatere, voința care prevalează fiind a Patriarhului și, eventual, a Sinodului.

Rămâne un singur centru de putere – Sinodul BOR, locul de taină unde se fac și se desfac lucrurile importante din viața reală și deopotrivă ascunsă a BOR. În fapt, Sinodul este gruparea episcopilor, cei cincizeci și ceva de indivizi care decid în numele a aproximativ 16 milioane de români creștini ortodocși. O grupare cu interese – în multe situații – total diferite de interesele duhovnicești ale Bisericii. O grupare asupra căreia nimeni nu operează vreun control real și care nu dă seama nimănui, uneori nici măcar lui Dumnezeu. Un Sinod lipsit total de transparență, despre ale cărui hotărâri poți afla în detaliu doar din presă și defel din sursele oficiale ale Patriarhiei. Un Sinod format mai mult din „prinți ai Bisericii” decât din mărturisitori ai lui Hristos.

Altfel spus, un Sinod scăpat total și definitiv de sub controlul celor peste 16 milioane de români care formează, la acest moment, Biserica Ortodoxă Română.

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm, ca Juvenal în Satirele sale: quis custodiet ipsos custodes?