Mărturisirea francă a unui ortodox: „Atunci l-am iubit, pe loc, pe Papa Francisc. A fost dragoste la prima vedere. Nu de catolicism m-am îndrăgostit, ci de el, omul Francisc”

Articol semnat de Paul Palencsar

(jurnalist şi realizator de documentar TV)

„Dă-l la catolici şi o să crape în iad”

Eram printr-a şaptea când mama îşi dorea să mă vadă preot romano-catolic. Mama, fire duioasă, avea argumentaţiuni delicate: „Bă, nu fi prost! Ăştia nu se însoară, au bani şi pleacă la Roma.”

De cealaltă parte, bunica din Moldova, suflet bogat, aborda rezonuri ortodoxe: „Dă-l la catolici şi o să crape în iad.” Touche!

Bătălia era dură, însă nu şi pentru mine, interesat de ultima versiune a „Need for speed”. Până la urmă, bunica a câştigat, iar eu n-am mai ajuns în iad, ci la Seminarul Ortodox, apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Anii au trecut, descoperind că nici celibatul, nici căsătoria, catolicismul sau ortodoxia, nu sunt vreun diamant din coroana reginei dacă nu e despre iubire şi smerenie.

Mânca zilnic prânzul, din cratiţe ruginite, la plita sobei

Nu pot să uit prima imagine a noului ales papă, Francisc, în anul 2013. „Buona sera”, spunea, din balconul Vaticanului, cu un firesc pe care lumea nu-l mai simţise. S-a aplecat, adânc, cerând el, papă al Romei, binecuvântarea sutelor de mii de credincioşi strânşi în piaţa „Sfântul Petru”, dar şi a miliardelor de oameni care-l priveau. Atunci l-am iubit, pe loc. A fost dragoste la prima vedere. Nu de catolicism m-am îndrăgostit, ci de el, omul Francisc. Timpul avea să confirme că merită.

Firesc, smerit şi plin de iubire. Aşa l-au cunoscut sărmanii favelelor, cu care cardinalul Bergoglio, viitorul papă, atunci arhiepiscop de Buenos Aires, mânca zilnic prânzul, din cratiţe ruginite, la plita sobei. Liderul Bisericii Catolice din Argentina, cardinal, călătorea cu tramvaiul, locuia într-o garsonieră, gătindu-şi mâncarea la reşoul electric. Desigur, ar fi avut palat, şofer, maşină, bani. Le-a refuzat.

„Sărăcia din jur era prea mare”, mărturisea el însuşi. Mi-am amintit de Pavlev, patriarhul ortodox al Serbiei, altă iubire a mea. Şi el trăia în sărăcie, călătorea cu tramvaiul, era, zilnic, printre săraci. Un sfânt. Să ne întoarcem la Francisc, prieten al obidiţilor şi inamic declarat al corupţiei.

Politicienii l-au urât, cei mulţi şi trişti l-au iubit

Nu s-a sfiit să-i spună, public, preşedintei Argentinei că a fi corupt, a fura, aduce sânge pe mâini, că e crimă. A îndemnat-o la căinţă, la împăcare cu Dumnezeu şi oamenii. Politicienii l-au urât, cei mulţi şi trişti l-au iubit. De acum, era al lor. Îl adoptaseră, la fel cum am făcut mulţi dintre noi, la 28 februarie 2013. Vechile obiceiuri se uită greu, se spune. Aşa e. La Vatican, Papa Francisc a refuzat apartamentul papal, la vederea căruia a exclamat: „Dar aici e loc e pentru 300 de oameni!”

Locuieşte acum într-o cameră de hotel, într-un spaţiu destinat clericilor ce sunt în trecere prin Roma. „Nu vreau să pierd contactul cu realitatea şi oamenii”, spunea. A dovedit-o, din plin. Fără iubire palatele, catedralele, veşmintele şi cădelniţele din aur sunt un teatru absurd, iar Francisc a înţeles asta încă din tinereţe.

Despre homosexuali a spus că sunt fii ai Bisericii

Nu s-a temut să recunoască deschis că e depresiv, încurajând miliarde de depresivi să iasă la lumină. A sărutat picioarele liderilor Sudanului, pentru pace. A destituit preoţi şi episcopi romano-catolici pedofili, recunoscând şi cerând iertare lumii întregi. Despre homosexuali a spus că sunt fii ai Bisericii şi copiii lui Dumnezeu, care-i îngăduie.

Mafia italiană a devenit ţinta discursului său, amintind că cei care comit crime, trafichează droguri şi carne vie ajung în Iad. Militant activ pentru combaterea sărăciei planetare şi salvarea naturii de la distrugere, a devenit iubit chiar şi de necatolici.

Să dărâmăm zidurile şi să construim poduri

Papa Francisc vine în România, nu ca să convertească la catolicism, ci la iubire şi pace. „Dar România e pământ ortodox”, mi s-a spus, răstit. Jertfa lui Isus pe cruce ne spune că nu despre pământ e vorba, ci despre cer. Asta nu pricepem. E clar, nu avem apetit pentru oamenii lui Dumnezeu. Pe cel mai bun dintre noi l-am aruncat între doi tâlhari, pe o cruce, cerându-l pe Baraba.

Să ieşim din logica „cetăţii asediate”, zic, în care „duşmanul” atacă zidul, iar noi aruncăm cu smoală opărită. Să dărâmăm zidurile şi să construim poduri, spre toţi ceilalţi, altfel vom muri nici ortodocşi, nici catolici, ci doar singuri şi trişti. Ura consumă şi putrezeşte pe cei care o practică, în primul rând.

Nu papa Francisc e demonul

Nimeni nu ne poate fura ortodoxia în afară de noi înşine. Nu Papa Francisc e demonul, ci toţi cei care facem din lumea aceasta un iad fără sens, din care iubirea şi pacea au fost alungate dincolo de inimi şi orizontul cotidian. Să lepădăm egoismul şi să revenim la iubire. E singura cale!

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” I Ioan, 4:8