Pentru prima dată, un premier al României vorbește despre lipitori. Sunt forme de viață care trăiesc prin instituțiile statului și se hrănesc cu bugetul public. Odată lipite de conducta cu bani, nu pot fi dezlipite nici cu ranga. Efectiv, devin una cu gazda pe care o parazitează.
Lipitorile sunt atât de multe, încât au devenit un pericol la siguranța națională. Le găsim în Guvern, ministere și companii de stat. Au salarii colosale și nicio legătură cu ce ar trebui să facă.
Premierul Bolojan dă exemplul Companiei Naționale de Aeroporturi București, un vârf de lance al lipitorimii Consiliilor de Administrație. Lipitorile de aici și-au crescut singure indemnizațiile lunare, de la 12.000 de lei la 50.000 de lei. O astfel de situație este chiar la Aeroportul Otopeni, în topul celor mai proaste 10 aeroporturi din lume (dăm un ban, dar stăm în față).
Înmulțiți situația de la Aeroportul Otopeni cu alte sute asemenea și veți avea în fața ochilor tabloul unui stat eșuat! Iar asta e doar una dintre miile de nuanțe ale corupției transpartinice din România.
Dacă vrei și tu să fii o lipitoare sclipitoare, e simplu. Ai nevoie de sprijin politic și obraz gros, ca șoricul porcului. De concursuri trucate, pe care le câștigi obligatoriu, că nu se prezintă nimeni. N-ar strica să ai prin debara și o diplomă de doctor pe la vreo universitate privată. Dă bine la prostime și la stima de sine. Practic, trebuie să știi când și pe cine să pupi. Să spui că economia duduie, când tocmai ai mai tras un tun de câteva miliarde de euro. Să știi să verși și o lacrimă, dacă treaba se împute și proștii se prind că ești mai prost decât ei. Din astea.
Lipitoria, cea mai veche meserie la români, e în pericol. Ilie Bolojan atentează chiar la temelia valorilor unui popor care mereu a votat lipitori. Nu știu dacă și cum o să reușească. Lipitorile astea par letargice, dar devin agere când le iei ciolanul de la gură. În tot cazul, orice lipitoare lichidată e cu una în minus, iar asta e deja mult. Mai ales, într-o lipitorocrație ca România.
***
Sper că n-am uitat de pericolul AUR-ului rusesc, care ne-a terorizat jumătate de an. Ei sunt tot acolo unde i-am lăsat, rugându-se cu disperare ca Nicușor și Bolojan să nu scoată România din dezastru.
Fiecare român nemulțumit de măsurile Guvernului Bolojan e un potențial vot pentru AUR. Iar pentru asta nu se roagă doar cozile de topor ale Rusiei, ci și cozile de topor autohtone.
PSD a intrat la guvernare numai pentru a rămâne aproape de bani. PSD-iștii au de hrănit multe guri imposibil de săturat. De asta se prefac. Au mai făcut-o și în trecut.
PSD mimează responsabilitatea și transparența. Ciolacu a făcut-o prea lată, chiar și după criteriile PSD-iste de tâlhărie. Se tem că iese lumea pe străzi, să ceară socoteală pentru catastrofa în care au lăsat țara. Așadar, joacă un rol. Sigur, o fac necredibil, dar nici măcar nu contează. Sunt acolo și se vor lăuda cu asta peste trei ani.
Între timp, PSD își dorește intens un Parlament plin cu ei și cu AUR. Atât! Ar fi România perfectă pentru jaful perfect. O țară oligarhică, unde ar domni ciolaci și grindeni. Stăpâni de sclavi. Nimeni și nimic nu le-ar cere socoteală. N-ar mai sta cu frica pușcăriei. Da, încă o mai au. Nu se știe niciodată.
Trăim cele mai critice momente de după 1989. Ilie Bolojan și Nicușor Dan sunt obligați să tragă cu un pistol ruginit, iar țintă e la zeci de kilometri. Și trebuie să nimerească din prima, pentru că au un singur glonț.
România e acum avionul care mai are combustibil pentru o singură încercare de aterizare. O ratează, se prăbușește. Nu e timp de experimente și nici de calificări la locul de muncă ministerial.
Dacă Bolojan ratează, frustrarea românilor se va întâlni cu rapacitatea AUR. Rezultatul va fi cel mai negru coșmar. Și mai sunt doar trei ani până atunci. Pare mult, dar nu e.
