E decembrie, primul decembrie postcomunist fără comunistul Ion Iliescu. Bătrânul bolșevic e secretar cu propaganda în cimitirul dinozaurilor kaghebiști, dar aici, în lumea noastră imperfectă, minciunile sale sunt duse mai departe de tot felul de păpuși gonflabile ale intereselor muscale. Ursul rusesc își transmite mesajele prin Ursul carpatin. Râde Iliescu, râde din mormânt…
Mulți oameni de bună-credință (jurnaliști, politicieni etc.) continuă să cadă în plasa diversionistului Andrei Ursu. Nu reușesc, probabil, să facă diferența între inginerul Gheorghe Ursu (disident anti-Ceaușescu, omorât de Miliție + Securitate în detenția politică, în 1985) și fiul său Andrei Ursu, care joacă țonțoroiul minciunilor pe memoria tatălui său.
Intoxicările lui Andrei Ursu nu se referă la crima ceaușistă care i-a lovit familia la mijlocul anilor ’80, ci la masacrul comis asupra poporului român la ieșirea acestuia din comunism. E vorba, mai ales, de crimele iliesciste (după 22 decembrie 1989, ora 12.09), deși nici la cele ceaușiste (17 decembrie – 22 decembrie, ora 12.09) nu stă deloc bine, susținând în mod diversionist că nu Armata a tras la Timișoara (deși, printre altele, generalii Stănculescu și Chițac au fost condamnați la 15 ani de pușcărie pentru ce au făcut acolo).
Unde vede un microfon, Andrei Ursu se repede și vorbește vorbe. Ți-e și milă de el, să-l vezi atât de neajutorat în privința înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989. Îi lipsesc informațiile, dar mai grav e că-i lipsește buna-credință. Chiar și atunci când îl confrunți cu dovezi implacabile și cu logica istorică a evenimentelor, el le refuză cu îndătătnicie. Ai senzația că ai de-a face cu un roboțel cipat, care repetă aceleași minciuni bazându-se pe faptul că le-a rostit și ieri, și alaltăieri, și anul trecut, deci au devenit adevăruri!
În privința morților de după fuga lui Ceaușescu (957), de 6 ori mai mulți decât cei de până atunci (159), Andrei Ursu se pliază 100% pe teoria moscovită a lui Ion Iliescu. Îl bănuiesc că are legături periculoase, pentru că respinge cu îndârjire o realitate pe care am demonstrat-o în trei volume de peste 500 de pagini fiecare („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”): rolul decisiv al sovieticilor în crimele din Decembrie 1989 + rolul criminal al Armatei române, sub comanda unei sinistre agenturi sovietice (gen. Militaru + gen. Vasile Ionel + alți 15-20 de generali și colonei cu studii la Moscova; pardon, Cico Dumitrescu era instruit la Leningrad!).
De ce credeți că odiosul căpitan Lupoi a anunțat încă din 22 decembrie, pe la ora 14.30, că noul ministru al Apărării e pensionarul Nicolae Militaru (agent GRU), iar Stănculescu (care era ministru de câteva ore, pus de Ceaușescu în locul răposatului Milea) i-a predat puterea cumințel? Pentru că URSS și pentru că Iliescu (adică tot URSS).
Iar pe 25 decembrie, cine a fost pus șef al Marelui Stat Major, în locul generalului Gușă (care răcnise la telefon: „Nu, să nu vină rușii, dă-i în p… mea de ruși!”). Exact: generalul Vasile Ionel, șeful rețelei KGB din România.
Cu Militaru, V. Ionel și ceilalți „corbi” activați în acele zile, clienți ai Ambasadei URSS și ai consulatelor sovietice (București, Iași, Constanța), măcelul a mers ca uns. Am explicat și de ce au făcut muscalii asta, direct (cu peste 55.000 de „turiști”) și prin uriașa lor agentură din Armata română: în primul rând, pentru a impune la putere echipa KGB-istă a lui Iliescu, garanția blocării oricărei tentative de „evadare” a României spre Occident (Gorbaciov o pățise deja cu Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, nu voia să mai piardă și România și Bulgaria). Sunt multe alte motive, le găsiți în cele trei cărți și o enciclopedie, nu e cazul să le reamintesc aici.
Rețeta a fost totuși destul de simplă: diversiuni la TVR (Brucan, Dinescu, Caramitru, S. Nicolaescu, Brateș etc.) + măcel făcut în special de Armată (trimisă, bezmetică, să se bată noaptea cu fantome de teroriști, care erau de fapt tot plutoane, companii sau batalioane de militari) și de civili deveniți gărzi patriotice (înarmați de-a valma de Iliescu, prin colonelul Pîrcălăbescu – ordin verbal). Așa au alimentat și teoria – convenabilă lor – că „ne-am împușcat între noi”, deci nu există vinovați.
Și Securitatea? – vă veți întreba. Securitatea l-a slujit pe Ceaușescu, în mod criminal, până în dimineața de 22 decembrie, când generalul Iulian Vlad a înțeles că prăbușirea regimului e iminentă (avea informații despre desantul rusesc, filajul funcționa, iar mesajele sovieticilor erau tot mai directe, inclusiv prin generalii de legătură) și a încercat să-și salveze pielea și rețelele securiste. Știa că o confruntare cu Armata (capturată de spioni sovietici) e sinucidere curată, așa că s-a pus la dispoziția noului regim, chiar dacă știa ce hram poartă acesta. Oportunism clasic sau instinct de conservare…
După „evenimente”, Securitatea (trecută inițial în subordinea Armatei, adică sub GRU-istul Militaru și KGB-istul Vasile Ionel, dar supervizată de „cekistul” Gelu Voican Voiculescu, care dormea cu fundul pe dosare!) a continuat să facă diversiuni pentru regimul Iliescu (mineriade, Târgu Mureș, contramanifestații FSN, înfiltrarea partidelor istorice etc.), așa cum anterior făcuse pentru Ceaușescu. Obiectivul era același ca și în decembrie ’89: menținerea României în sfera de influență a URSS, prin blocarea occidentalizării ei.
Și astfel, Securitatea a fost absolvită de toate crimele din 45 de ani de dictatură (nu s-a făcut un proces al comunismului, marii torționari au murit liniștiți în vilele lor, cu pensii speciale). Iliescu avea nevoie de securiști, erau eficienți în ticăloșii.
Dar în 22-31 decembrie ’89, nu Securitatea a făcut măcelul, ci KGB + GRU, prin „turiștii” sovietici și mai ales prin agenții moscoviți din fruntea Armatei române. Sunt adevăruri dovedite inclusiv de cele mai recente rechizitorii ale Parchetului Militar (mult mai OK decât cele din anii ’90).
A spune – cu zero dovezi! – că diversiunea teroristă din 22-31 decembrie, cu baia de sânge aferentă, a fost opera Securității înseamnă a-i absolvi de crime pe adevărații criminali.
Andrei Ursu atinge absurdul absolut când zice că e bine că generalul Militaru a masacrat grupul USLA al colonelului Trosca (antiteroriștii Securității), în seara de 23 decembrie, pentru că 10 uslași veniseră la MApN, în Drumul Taberei, ca să atace ministerul și să preia comanda Armatei, pentru a-l reinstala pe Ceaușescu (care era ținut sub pază militară tot de Armată, adică de agentul sovietic Militaru, într-o unitate din Târgoviște)! Și asta, în condițiile în care sediul MApN era apărat de peste 1.000 de militari, cu zeci de tancuri și TAB-uri, iar Trosca și ai lui veneau cu trei amărâte de ABI-uri (ARO cu blindaj ușor – mașini de serviciu), dintre care unul a rămas în pană pe la stația de metrou Politehnica!
Există înregistrarea discuțiilor purtate de colonelul Trosca, prin stații de emisie-recepție, cu conducerea USLA de la bază, există ordinul lui Militaru („Să vină Trosca, să curățe teroriștii din jurul ministerului!”), există mărturii care au limpezit de mult această crimă odioasă, numai Andrei Ursu continuă să mintă ordinar chiar și după 36 de ani.
Pentru oamenii inteligenți și de bună-credință, „cazul Trosca” ar trebui să fie hârtia de turnesol în privința diversionistului Andrei Ursu (pliat perfect pe predicatele rusești în chestiunea „Revoluția română”). Un diversionist care a etalat și certe calități de impostor, când a acceptat să fie „director științific” al IRRD („Institutul Revoluției”, creat de Iliescu ca să acopere crimele lui Iliescu), plătit generos de statul român, deși e tufă de Veneția pe acest subiect.
Sunt zile de comemorare pentru mulți părinți care și-au pierdut copiii, pentru mulți copii care și-au pierdut părinții. Dați o șansă adevărului! Ajunge cu minciunile sovieto-iliesciste, măcar acum, în primul decembrie fără Iliescu!
IMPECABIL!
Vă apreciez enorm, domnule Cartianu.
In memoria adevăraților EROI, eu am fost astăzi, am aprins o lumânare, mi-am făcut o cruce la Troița din fața UM de Securitate de unde au plecat spre Otopeni, la moarte, militarii în termen care-și făceau serviciul militar aici. Și m-am rugat astfel: „Fie ca jertfa voastră să dezmeticească măcar acum, după 36 ani, acest popor blând dar fără discernământ”. De fapt de unde și pe cine să aleagă?
Diversiune a fost și încă mai este. Pentru lucrul ăsta odios și scabros și pt instaurarea delațiunii eu nu voi putea, in puținul timp ce mi-a rămas, să iert maleficul Securitații și al Armatei care au tras în popor.
Vă mulțumesc frumos pt toate materialele dvs și ale colegilor dvs și vă rog să primiți urările de bine, sanatate și împliniri din partea unui moș-pur și simplu.
Crăciun și An Nou limpede și, poate, în tihnă!
Absolut de acord cu domnul Cartianu. Cand l am auzit pe tovarășul Ursu la televizor spunând ca revoluționarii din București strigau Gorbachev și ca ei își doreau o perestroika autentică, îmi vine să i dau cu sifonul în cap 😉. Cred ca taticu lu’ Ursu ar fi fost mai mult decât un simplu inginer în construcții. Cat despre procurorul Piti……. știm ce justiție avem în România. Băiatul acesta, pensionar la 49 de anișori cu grad de general, a fost făcut procuror cu un singur scop: să își bată joc de dosarul revoluției. Acesta spune ca soldații s au împușcat între ei pentru ca erau stresați sau ca pe el îl interesează ce a spus Petre Roman atunci când l a intervievat el, nu ce spune Petre Roman la tv pe același subiect (mă refer la revoluție). Diferența dintre aceștia este ca Pitu îi spală pe securiști, iar Ursu îl spală pe Iliescu; asemănarea este ca amândoi neagă intervenția agenților străini (serviciile rusești) în revoluția din 1989. Rușine tovarășului Ursu și puie procurorului Pitu și sistemului securisto-FSN ist.
ne si place mocirla in care ne scaldam, asta este adevarul.
Toata lumea stia ce nenorociri a facut Iliescu dar l-au votat de trei ori, ca sa nu vina burghiejii peste ei.
Asa ca au inghitit burghezia proletara, cu zambetul pe buze.
Nu vrem bani, nu vem valuta, vrem pe Romsn….
@Mai Grigore: ☝👏👍+1
Plecãm probabil de la un postulat eronat, acela cã Ursu sr. (Gheorghe) – torturat si ucis de Securitatea Ceausistã – era opozant al sistemului comunist.
E foarte posibil ca inginerul Gh. Ursu sã fi fost adeptul unui comunism cu fatã umanã, dar dezgustat de regimul Ceausescu. Educatia insuflatã odraslei sale Andrei transpare azi în toatã splendoarea ei.
👍👍👍
Nu este posibil ci este cert. In fragmentele de memorii pe care le-a publicat revista „22” imediat dupa 1990, Gh. Ursu recunostea ca era cel putin adept comunist in timpul alegerilor din 1946. Este adevarat deasemenea ca era basarabean din Soroca insa asta nu il face suspect automat de simpatii sovietice a la longue. In schimb aderarea fara rezerve a lui Andrei Ursu, care nu este istoric de meserie, la „religia” retelei „R” a lui Roland Thomasson care face spume la gura cand este confruntat cu irefutabila implicare sovietica in Revolutie , ridica mari semne de intrebare. Am fost uimit sa vad zilele trecute doi columnisti de la „ziaristii” dlui Cartianu ca au engurgitat si ei necritic varianta „fara sovietici” a Revolutiei. Au scuza ca sunt inca tineri….
Da, s-ar putea sa fie adevarat. Si eu eram un „cartitor” pe vremea aceea, dar am avut „norocul” ca securistul din intreprinderea mea sa fie sotul unei subalterne.
Si eram un „cartitor” cu grija la familie. Sunt vinovat?!? Aruncati piatra!
Comentariul era adresat lui raul.
Deci așa D:D. Păi atunci e clar ce și cum…
Cu toate nenorocirile din acele zile societatea și România evoluează.
În general mă feresc să comentez despre Revoluție. Eram departe.
Eram într-o nebunie începută în iunie 89 și care continuă și astăzi. În Sudan.
Ușor, ușor, societatea românească și-a găsit drumul de urmat, indiferent de greutățile anilor 90.
Degeaba acum se dau unii importanti, dar au fost zile pline de confuzie, pe care eu personal le-am trait din plin.
Atunci, il „veneram” pe Gorbaciov, ca mai tarziu sa intram intr-o confuzie si mai mare.
Dar, ” Ușor, ușor, societatea românească și-a găsit drumul de urmat,” chiar daca unii dintre noi sunt si acum confuzi.
Mutulica , un poet si epigramist aproape frivol, care ascunde sub umorul sau discret o personalitate rationala si obiectiva, care a trait si a perceput obscuritatile istoriei recente, fiind capabil sa deceleze adevarata semnificatie a evenimentelor. Toata cinste Mutulica!
In bezna in care traiam convinsi de perenitatea comunismului, fara orizont, fara nici o perspectiva de schimbare, aparitia lui Gorbaciov a declansat un mic licar de speranta nebuneasca la limita pesimismului aproape genetic. Nimeni in Romania, nu spera intr-o schimbare totala a regimului politic. Comunismul cu fata umana era idealul suprem al generatiei disperate a Romaniei. Pentru noi, generatia nascuta si crescuta in timpul terorii comuniste Gorbaciov a fost si va ramane izbavitorul Europei. Si da domnilor, oamenii scandau in 21 si 22: Gorbaciov! Gorbaciov!
Dupa 22 dec am trait intr-o stare permanenta de neincredere si teama de revenire la comunism. Cei mai curajosi si-au facut bagajele si au parasit tara. Ziua de 19 aug 1991 a cofirmat temerile ca monstrul nu a murit. Au urmat declaratiile de independenta ale natiunile oprimate din imperiul Raului. Cea mai mare bucurie a fost declaratia de independenta a Ucrainei, care promitea sa fi scutul Romaniei in fata hoardelor asiatice care se regrupau. La umbra bucuriei precaute, s-a ivit si a crescut neincrederea in soliditatea independentei acestei natiuni, aflata in calea fiarei. Iata ca se confirma temeiul pesimismului. Doamne ajuta Ucraina!
Multumesc, dar nu-mi asum nici un merit, desi m-as fi putut numara printre revolutionarii de carton, ca unii din fostii mei colegi de serviciu.
Am luat parte la unele manevre cu garzile patriotice, norocul a fost ca nu s-a finalizat nici un plan diabolic, desi s-a incercat cate ceva, prin preajma urbei mele. Mai departe, evenimentele au decurs, pana la un punct, cam cum a dorit tov. Iliescu. Nici lui nu i s-au indeplinit toate dorintele, asa cum nici noua, toate aspiratiile. Dupa 36 de ani mai avem multe lacune si ce e mai grav e ca suntem atat de dezbinati! Daca nu vom gasi liantul care sa ne uneasca, vor mai trece inca multi ani pana la regasirea propriului nostru destin.
Chestiunea pensiilor speciale a reamintit și dosarele înscenării teroriste și Mineriadei.
Va multumim dle Cartianu! Mult succes si sanatate va dorim. Continuati sa publicati, caci putini sunt cei care o mai fac cu claritatea si curajul Dvs. Mai ales cand vine vorba despre Revolutie, parca se doreste uitarea. Continuam sa va citim. Craciun si An Nou cu sanatate si fericire!
E cerere de raspunsuri si ploua cu oferte. Raspunsurile insa diverg. Inundatie de informatii. Nici adevarul nu ar conveni multora.
Folosind logica si informatia disponibila, am tras concluziile acestea de mai jos. Ca multi romani caut si eu raspunsul si cum mi-a zis cineva, cititi si ganditi cu mintea dumneavoastra.
Am o ruda de gradul I ucisa, o ruda militar care a tras in bezna pentru ca veneau info ca se trage in ei, si inca una care a scapat ca prin minune.
In ‘89 rusii si tot blocul comunist ajunsese din punct de vedere economic intr-o stare jalnica. Dupa ani de economie ineficienta, paranteza – in care romanii si-au irosit resursa de petrol din subsolul tarii !!!, blocul comunist nu avea cum sa mai reziste.
Aveau nevoie de europeni si de americani.
Ce putea face un sistem comunist inchis? Nu se puteau recunoaste invinsi si comunismul aruncat la gunoi – era o chestiune de mandrie. Dar nici economie reala nu cred ca stiau sa faca.
Pentru inceput puteau macar pretinde ca fac schimbarea la o economie de piata si deschidere. Si unde putea incepe experimentul daca nu in tarile prietene din blocul comunist? Ferestre prin care sa intre banii occidentali. Pentru ca Rusia sa detina in continuare controlul era insa necesar ca experimentul sa ramana controlat. Noii lideri trebuiau sa fie perfect de incredere, instaurarea lor trebuia sa se intample neaparat. Toate acestea ar fi trebuit sa ramana ascunse Occidentului pentru ca acesta sa nu se ferrasca sa inceapa sa pompeze banii. Caracatita isi intindea tentaculele si incepea sa caute hrana.
Instalarea lui Iliescu nu a placut romanilor si si-au aratat imediat dezaprobarea fata de “comunistul cu fata umana”, riscul ca acesta sa fie identificat ca inamic si indepartat era mare. Pentru ca garnitura pregatita sa ramana la conducere, era necesara aparitia unui alt inamic. Teroristul. In carne si oase: venit cu Lada, avionul sau din ograda nationala ori grukgb-istul fidel doar la telefoane dand ordine contradictorii prin care romanii s-au impuscat unii pe altii e tot una. Scopul a fost atins, inamicul, altul decat noii lideri pregatiti, s-a materializat.
Inamicul a fost foarte real si foarte brutal – si a ucis multe vieti – tineri si mai putini tineri. Ceilalti romani au vazut aceste crime in direct la televiziunea nationala. “Moderatorii” de atunci si lideri nu aveau cum sa fie autori pentru ca doar erau in direct. Publicul a crezut.
Noua conducere astfel a supravietuit si bratul romanesc al caracatitei si-a inceput calatoria de atunci pana in zilele noastre.
Nu se poate dovedi mare lucru de atunci din “89 cum nici implicarea in alegeri in 2024 nu poate fi dovedita pentru ca este domeniul lor de expertiza. Al celor din exterior cat si al celor din interior.
Insa planul schematic si simplu al lui Gorbi nu a avut o desfasurare lina. Lucrurile, odata lasate sa evolueze mai liber decat in lesa comunista, s-au complicat. La Bucuresti a aparut Basescu cu scutul si multe alte dificultati – lumea din blocul comunist a inceput sa se obisnuiasca cu libertarea…. inclusiv unii rusi.
In paralel (!!) insa filonul de putere comunist a ramas principala axa de putere.
Bine inradacinat in Europa si nu doar, cu inelul puterii pe deget intr-o lume cu lideri slabi, dupa o pandemie, la momentul prielnic Putin a sunat goarna ca sa restranga randurile. De aici suveranismul si toate celelalte.
Cam asa pricep eu ce am trait di ‘89 incoace.
Când nu ești atent istoria se repetă. După dispariția PRM am crezut că ne-am lecuit de naționalismul deșănțat fascisto – legionar.
Se pare că a fost doar într-o stare latentă .
În dec 89 s-a ieșit în stradă pentru a scăpa de regimul Ceaușescu. Nimeni nu se gândea la ideologie, comunism sau capitalism.
În situații speciale omul acționează instinctiv fără timp de analiză.
Problemele și cosmarurile apar mai târziu când începi să-ți pui întrebări, ce se putea întâmpla, cum ar fi fost dacă aș fi acționat altfel, nu cumva era mai bine….
Vă spun asta din experiența mea, lucruri de care nu-mi place să-mi amintesc, zone nesigure, de conflicte, de război.
Sunt foarte de acord cu dumneavoastra: individul actioneaza instinctiv in astfel de situatii; exceptie fac doar cei antrenati pentru situatii de criza.
Insa, inaintea algoritmilor cu siguranta au existat minti capabile sa intuiasca miscarea mai multor indivizi, a multimilor. Nu asta era si scopul comunistilor : uniformizarea indivizilor cu scopul obtunerii unei mase usor de controlat?!
Lumea se vaita azi de supravegherea indivizilor prin mijloace tehnice – o chestiune foarte serioasa – insa controlul multimilor in comunism avea mijloace mult mai perverse; dupa atatia ani de control, ceva spontan ori este ceva exceptional – o super lebada neagra -, ori este ceva bine planificat de catre o minte capabila. Gorbi putea pune asa ceva la cale, avea si oamenii plasati peste tot prin tarile blocului comunist…
Fiți sigur că psihologia maselor este studiată atent în multe laboratoare de zeci de ani.
Gorbaciov nici măcar nu a fost original, a vrut să facă ceva gen China, dar totul a scăpat de sub control iar URSS s-a prăbușit economic.
În România, zilnic ne este sădită în minte neîncrederea în instituțiile statului, totul este împotriva cetățeanului, totul se fură….
Dacă întrebi un suveranist care este proiectul lor de țară în afară de „să scăpăm de ăștia” nu poți scoate altceva de la el.
Ce pui în loc, cum rezolvi problemele, nu mai este problema lor.
Dar oare de ce au dorit rusnacii să scape atât de mult de Ceașcă? Unii zic: perestroika! Alții: problema basarabeană!
Dar dacă a devenit foarte incomod din alt motiv? Telectualii cu care ne-am procopsit pe cap după ’89 au tot trâmbițat cum că „Ceașcă ar fi cerut invadarea Poloniei” după alegerile din vara lui ’89. Adică telectualii pretins dilematici au contribuit la crearea unei legende negre.
Și iată că apar stenograme de la ultima întâlnire dintre capii țărilor „socialiste și frățești” de la începutul lui decembrie 1989, unde Gorby le prezintă rezultatul convorbirilor cu Bushh în Malta. Iar acolo obraznicul de Ceașcă îi cere… – nu, nu să ocupe Polonia ca să apere socialismul! Îi cere lui Gorby, dacă tot e el așa de grabă făcător de pace, SĂ RETRAGĂ TRUPELE DIN POLONIA! Tratatul de la Varșovia era încă în vigoare, la ordinea zilei era doar chestiunea germană și idilica Casă Comună Europeană pe care o agita Gorby. Dar Ceașcă îi cere să lase Polonia liberă! Culmea e că din punctul ăsta de vedere istoria i-a dat dreptate lui Ceașcă, sovieticii au colapsat șicau fost nevoiți să se retragă din țările „socialiste și prietene”.
In chestiunea discutata in articol nu trebuie uitat „teoreticianul” din binomul care se ocupa de cercetarea, fundamentarea si promovarea scenariului „Reteaua „R””. In timp ce Adrian Ursu se ocupa in principal de cercetarea pe teren, care consta din intervieverea martorilor care ar putea valida scenariul respectiv si de promovarea, mai ales in emisiuni video pe diverse canale de youtube a unor poadcasteri notorii si televiziuni, Roland Thomasson se ocupa de strangerea si cercetarea documentelor oficiale si a altor marturii scrise. O colectie de fisiere cu astfel de documente se gaseste pe blogul sau (https://rolandothomassonphd.blog/). Este probabil ca si la intocmirea celor doua carti in care apar ca autori cei doi ( „Tragatori si Mistificatori”, in colaborare cu M. Hodor, Polirom 2019 si „Caderea unui dictator”-colectie de articole coordonate de cei doi, Polirom 2022) Thomasson sa fi avut rolul principal. O cautare cu chatGPT da :
„Roland O. Thomasson is an independent researcher and author from the United States with a PhD in political science. He works on issues related to modern history, political violence, and post-communist transitions, and has been involved in research and publications about events such as the Romanian Revolution of December 1989.”
Prin urmare Thomasson nu are o adresa de serviciu legata de cercetarile sale academice, adica nu lucreaza la un institut de cercetare sau universitate. Nu se primeste nici o informatie legata de locul din SUA unde traieste, cum arata, cati ani are, ce universitate a urmat, daca a lucrat undeva in trecut sau ce experienta profesionala are in afara de generalitatile mentionate de cautarea AI. Nimic ! Un veritabil cronicar Anonymus al zilelor noastre. Nu am gasit nici un material video in care sa apara prezentand rezultatele cercetarilor sale. Intotdeauna, inclusiv la ultimul poadcast al tandemului Ghinea-Udrea, Andrei Ursu a aparut singur. A aparut o data cu Hodor si Vasiliu la rfi intr-o emisiune a lui Nahoi insa pe Thomasson nu l-a adus niciodata. Pe blogul sau Thomasson prezinta documente in romaneste de unde putem banui in prima instanta ca are un anumit grad de stapanire a limbii. O inerventie destul abrupta a lui Thomasson, la care am asistat a avut loc acum mai bine de 3 ani, a fost la sectiunea de comentarii pe marginea unui articol a lui Vladimir Tismaneanu, in care politologul ii atragea atentia, aparent lui Andrei Ursu, ca „unele proximitati sunt maculante” ( „Pledoarie pentru neuitare”, Vladimir Tismaneanu 14/06/2022 pe Contributors). Atunci am comentat si eu insa un duel contondent a avut loc intre un anume comentator „Lamuritorul” si Roland Thomasson, care a aparut intempestiv in discutie cand a vazut mentionat numele lui Trosca, si a inceput sa insereze o gramada de link-uri cu documentele arhivate pe blogul sau care ar fi dovedit actiunea terorista a grupului USLA chemat de Militaru la Ministerul Apararii. Nu intru in detalii, cei interesati pot consulta pagina respectiva de pe „Contributors”, insa am retinut ca in momentul in care Thomasson a vazut ca tezele sale sunt combatute de „Lamuritorul” si nu vrea sa accepte o declaratie cu un continut destul de fantasmagoric al unui anume ofiter Baltei (pretindea ca a vazut teroristii-securisti ca pleaca in masa din vilele de vis-a-vis de televiziune de unde au tras cateva zile si se inscriu intr-un mars tacut pe str.Teheran,peste Av. Radu Beller, spre Floreasca intr-o directie evident ramasa necunoscuta), a trecut la atacuri la persoana ca si cand ar fi stiut despre cine este vorba, acuzandu-l pe acesta ca ” V-ati deconspirat bine ca o portavoce a fostei securitati sau chiar pui de securist (ca in filme). Punct si de la capat. (Atacurile dvs. impotriva Andrei Ursu sunt urate, nemeritate, si ieftine.)”.
O sa observati ca romana lui Thomasson este la fel de buna ca a unui nativ de pe plaiurile carpato-danubiene. Oare unde a invatat o romana impecabila pe langa care romaneasca lui Denis Deletant pare sa fie de balta, desi acesta a invatat limba romana in anii ’60, este casatorit cu o romanca si a petrecut mult timp in Romania ?
Inainte de a patrunde mai adanc in substratul teoriei „Reteaua „R”” si ce ii motiveaza pe promotorii acesteia ar trebui aflat cine este de fapt Roland Thomasson, acest misterios Herr Klamm din „Castelul” lui Franz Kafka ? Sa fie Roland Thomasson un alter ego al unui personaj care poate il stim dar nu ne dam seama ? Un indiciu ar putea sa fie usurinta cu care si-a pierdut cumpatul Roland Thomasson cand este contrazis.
Excelentă observație. Și o bună temă de cercetare. Mie mereu mi-a mirosit a ceva KGB mioritic.