E decembrie, primul decembrie postcomunist fără comunistul Ion Iliescu. Bătrânul bolșevic e secretar cu propaganda în cimitirul dinozaurilor kaghebiști, dar aici, în lumea noastră imperfectă, minciunile sale sunt duse mai departe de tot felul de păpuși gonflabile ale intereselor muscale. Ursul rusesc își transmite mesajele prin Ursul carpatin. Râde Iliescu, râde din mormânt…
Mulți oameni de bună-credință (jurnaliști, politicieni etc.) continuă să cadă în plasa diversionistului Andrei Ursu. Nu reușesc, probabil, să facă diferența între inginerul Gheorghe Ursu (disident anti-Ceaușescu, omorât de Miliție + Securitate în detenția politică, în 1985) și fiul său Andrei Ursu, care joacă țonțoroiul minciunilor pe memoria tatălui său.
Intoxicările lui Andrei Ursu nu se referă la crima ceaușistă care i-a lovit familia la mijlocul anilor ’80, ci la masacrul comis asupra poporului român la ieșirea acestuia din comunism. E vorba, mai ales, de crimele iliesciste (după 22 decembrie 1989, ora 12.09), deși nici la cele ceaușiste (17 decembrie – 22 decembrie, ora 12.09) nu stă deloc bine, susținând în mod diversionist că nu Armata a tras la Timișoara (deși, printre altele, generalii Stănculescu și Chițac au fost condamnați la 15 ani de pușcărie pentru ce au făcut acolo).
Unde vede un microfon, Andrei Ursu se repede și vorbește vorbe. Ți-e și milă de el, să-l vezi atât de neajutorat în privința înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989. Îi lipsesc informațiile, dar mai grav e că-i lipsește buna-credință. Chiar și atunci când îl confrunți cu dovezi implacabile și cu logica istorică a evenimentelor, el le refuză cu îndătătnicie. Ai senzația că ai de-a face cu un roboțel cipat, care repetă aceleași minciuni bazându-se pe faptul că le-a rostit și ieri, și alaltăieri, și anul trecut, deci au devenit adevăruri!
În privința morților de după fuga lui Ceaușescu (957), de 6 ori mai mulți decât cei de până atunci (159), Andrei Ursu se pliază 100% pe teoria moscovită a lui Ion Iliescu. Îl bănuiesc că are legături periculoase, pentru că respinge cu îndârjire o realitate pe care am demonstrat-o în trei volume de peste 500 de pagini fiecare („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”): rolul decisiv al sovieticilor în crimele din Decembrie 1989 + rolul criminal al Armatei române, sub comanda unei sinistre agenturi sovietice (gen. Militaru + gen. Vasile Ionel + alți 15-20 de generali și colonei cu studii la Moscova; pardon, Cico Dumitrescu era instruit la Leningrad!).
De ce credeți că odiosul căpitan Lupoi a anunțat încă din 22 decembrie, pe la ora 14.30, că noul ministru al Apărării e pensionarul Nicolae Militaru (agent GRU), iar Stănculescu (care era ministru de câteva ore, pus de Ceaușescu în locul răposatului Milea) i-a predat puterea cumințel? Pentru că URSS și pentru că Iliescu (adică tot URSS).
Iar pe 25 decembrie, cine a fost pus șef al Marelui Stat Major, în locul generalului Gușă (care răcnise la telefon: „Nu, să nu vină rușii, dă-i în p… mea de ruși!”). Exact: generalul Vasile Ionel, șeful rețelei KGB din România.
Cu Militaru, V. Ionel și ceilalți „corbi” activați în acele zile, clienți ai Ambasadei URSS și ai consulatelor sovietice (București, Iași, Constanța), măcelul a mers ca uns. Am explicat și de ce au făcut muscalii asta, direct (cu peste 55.000 de „turiști”) și prin uriașa lor agentură din Armata română: în primul rând, pentru a impune la putere echipa KGB-istă a lui Iliescu, garanția blocării oricărei tentative de „evadare” a României spre Occident (Gorbaciov o pățise deja cu Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, nu voia să mai piardă și România și Bulgaria). Sunt multe alte motive, le găsiți în cele trei cărți și o enciclopedie, nu e cazul să le reamintesc aici.
Rețeta a fost totuși destul de simplă: diversiuni la TVR (Brucan, Dinescu, Caramitru, S. Nicolaescu, Brateș etc.) + măcel făcut în special de Armată (trimisă, bezmetică, să se bată noaptea cu fantome de teroriști, care erau de fapt tot plutoane, companii sau batalioane de militari) și de civili deveniți gărzi patriotice (înarmați de-a valma de Iliescu, prin colonelul Pîrcălăbescu – ordin verbal). Așa au alimentat și teoria – convenabilă lor – că „ne-am împușcat între noi”, deci nu există vinovați.
Și Securitatea? – vă veți întreba. Securitatea l-a slujit pe Ceaușescu, în mod criminal, până în dimineața de 22 decembrie, când generalul Iulian Vlad a înțeles că prăbușirea regimului e iminentă (avea informații despre desantul rusesc, filajul funcționa, iar mesajele sovieticilor erau tot mai directe, inclusiv prin generalii de legătură) și a încercat să-și salveze pielea și rețelele securiste. Știa că o confruntare cu Armata (capturată de spioni sovietici) e sinucidere curată, așa că s-a pus la dispoziția noului regim, chiar dacă știa ce hram poartă acesta. Oportunism clasic sau instinct de conservare…
După „evenimente”, Securitatea (trecută inițial în subordinea Armatei, adică sub GRU-istul Militaru și KGB-istul Vasile Ionel, dar supervizată de „cekistul” Gelu Voican Voiculescu, care dormea cu fundul pe dosare!) a continuat să facă diversiuni pentru regimul Iliescu (mineriade, Târgu Mureș, contramanifestații FSN, înfiltrarea partidelor istorice etc.), așa cum anterior făcuse pentru Ceaușescu. Obiectivul era același ca și în decembrie ’89: menținerea României în sfera de influență a URSS, prin blocarea occidentalizării ei.
Și astfel, Securitatea a fost absolvită de toate crimele din 45 de ani de dictatură (nu s-a făcut un proces al comunismului, marii torționari au murit liniștiți în vilele lor, cu pensii speciale). Iliescu avea nevoie de securiști, erau eficienți în ticăloșii.
Dar în 22-31 decembrie ’89, nu Securitatea a făcut măcelul, ci KGB + GRU, prin „turiștii” sovietici și mai ales prin agenții moscoviți din fruntea Armatei române. Sunt adevăruri dovedite inclusiv de cele mai recente rechizitorii ale Parchetului Militar (mult mai OK decât cele din anii ’90).
A spune – cu zero dovezi! – că diversiunea teroristă din 22-31 decembrie, cu baia de sânge aferentă, a fost opera Securității înseamnă a-i absolvi de crime pe adevărații criminali.
Andrei Ursu atinge absurdul absolut când zice că e bine că generalul Militaru a masacrat grupul USLA al colonelului Trosca (antiteroriștii Securității), în seara de 23 decembrie, pentru că 10 uslași veniseră la MApN, în Drumul Taberei, ca să atace ministerul și să preia comanda Armatei, pentru a-l reinstala pe Ceaușescu (care era ținut sub pază militară tot de Armată, adică de agentul sovietic Militaru, într-o unitate din Târgoviște)! Și asta, în condițiile în care sediul MApN era apărat de peste 1.000 de militari, cu zeci de tancuri și TAB-uri, iar Trosca și ai lui veneau cu trei amărâte de ABI-uri (ARO cu blindaj ușor – mașini de serviciu), dintre care unul a rămas în pană pe la stația de metrou Politehnica!
Există înregistrarea discuțiilor purtate de colonelul Trosca, prin stații de emisie-recepție, cu conducerea USLA de la bază, există ordinul lui Militaru („Să vină Trosca, să curățe teroriștii din jurul ministerului!”), există mărturii care au limpezit de mult această crimă odioasă, numai Andrei Ursu continuă să mintă ordinar chiar și după 36 de ani.
Pentru oamenii inteligenți și de bună-credință, „cazul Trosca” ar trebui să fie hârtia de turnesol în privința diversionistului Andrei Ursu (pliat perfect pe predicatele rusești în chestiunea „Revoluția română”). Un diversionist care a etalat și certe calități de impostor, când a acceptat să fie „director științific” al IRRD („Institutul Revoluției”, creat de Iliescu ca să acopere crimele lui Iliescu), plătit generos de statul român, deși e tufă de Veneția pe acest subiect.
Sunt zile de comemorare pentru mulți părinți care și-au pierdut copiii, pentru mulți copii care și-au pierdut părinții. Dați o șansă adevărului! Ajunge cu minciunile sovieto-iliesciste, măcar acum, în primul decembrie fără Iliescu!
