Cel mai bun jucător din Superligă, în startul edției 2025-2026, a fost constănțeanul Răzvan Tănasă, decisiv la cele două victorii ale Farului. În partida cu FCSB a făcut de toate: a marcat de două ori (ambele goluri anulate!), a șutat în bară, a scos un penalty.
Meciul FCSB – Farul Constanța, disputat sâmbătă pe stadionul Steaua din București, a adus victoria machidonilor Gică Hagi (patron) – Ianis Zicu (antrenor) în fața machidonului Gigi Becali (patron). Triumful dobrogenilor a băgat în criză campioana României, aflată la al patrulea meci ratat (din 7) în startul noului sezon.
FCSB – Farul Constanța 1-2: Miculescu (2) / Larie (59 – din penalty), Ișfan (90+10)
În minutul 68, portarul gazdelor, Ștefan Târnovanu, a fost eliminat pentru că i s-a adresat obscen arbitrului George Găman.
Constănțenii sunt neînvinși de la startul noului campionat, reușind să strângă 7 puncte în trei etape, la fel ca Rapid (ambele au jucat de două ori în deplasare).
Omul meciului, în Ghencea, a fost Răzvan Andrei Tănasă (22 de ani), noua bijuterie lansată de Academia Hagi. Acesta a fost protagonistul a patru faze-cheie:
- min. 21: gol anulat pentru ofsaid;
- min. 55: faultat în careu de Ngezana, obține penalty-ul din care Larie egalează;
- min. 77: șut volent în transversală;
- min. 80: gol anulat pentru un fault comis anterior de un coleg al său.
Așadar, două goluri anulate, un penalty obținut și un șut în bară, pe terenul campioanei!
Evident, Tănasă a fost desemnat MVP-ul meciului, la fel cum se întâmplase și în etapa trecută, în partida Farul – Oțelul Galați 3-2. Atunci, tânărul jucător a marcat rapid două goluri, în minutele 2 și 7, la ambele pasator fiind Radaslavescu.
Produs al Academiei Hagi, Răzvan Tănasă (născut pe 28 aprilie 2003, la Constanța) a fost împrumutat la Oțelul Galați în perioada 2023-2025, să se „forjeze” ca „Under”.
A debutat în Superligă pe 7 august 2022, sub comanda lui Dorinel Munteanu, în meciul Sepsi Sfântu Gheorghe – Oțelul 1-1, din etapa a 4-a. El a intrat în minutul 64, în locul lui Bodișteanu, și era să dea lovitura în minutul 90+2, când a șutat în bară!
Pentru Oțelul a jucat până în această vară, reușind să marcheze de 6 ori în 63 de partide.
Devenit senior, a revenit la Farul, unde Ianis Zicu l-a titularizat, ca extremă stânga, în toate cele trei meciuri din startul campionatului:
- FC Botoșani – Farul 1-1: a jucat 66 de minute (înlocuit de Cojocaru);
- Farul – Oțelul Galați 3-2: a jucat 90+2 minute (înlocuit de Cojocaru);
- FCSB – Farul 1-2: a jucat 90+19 minute (integralist).
Răzvan Tănasă are și 8 meciuri (cu un gol) în naționala de juniori Under 19 a României, plus un meci la Under 20.