joi, noiembrie 7, 2024
AcasăLumeaGeorgia a fost pierdută: partidul pro-rus Visul Georgian, proclamat câștigător la alegerile...

Georgia a fost pierdută: partidul pro-rus Visul Georgian, proclamat câștigător la alegerile parlamentare. Țara caucaziană devine satelit al Moscovei pe termen nedefinit. Președinta țării și Opoziția acuză fraude masive

-

Partidul pro-rus de guvernământ Visul Georgian și-a proclamat victoria în alegerile parlamentare desfășurate duminică în țara caucaziană. După numărarea a peste 99% din buletinele de vot, partidul controlat de oligarhul Bidzina Ivanișvili anunță că are 54% din sufragii. Cu aceasta, Georgia intră, cel mai probabil, pe termen nedefinit în orbita Moscovei, transformându-se într-un stat-satelit. Obiectivul Rusiei de a prelua controlul asupra spațiului ex-sovietic înregistrează astfel un succes major.

Alegerile de duminică sunt puternic contestate. Președinta Salome Zourabișvili n-a recunoscut rezultatul anunțat de Guvern și a acuzat fraude masive: „Îndemn partenerii noștri internaționali să protejeze Georgia și să stea alături de popor, nu de Guvernul ilegitim. Așa cum v-ați opus legilor rusești, vă cerem să stați alături de noi din nou. Aceste alegeril sunt ilegitime și nimic nu poate schimba asta“. Președinta Georgiei nu are însă prea multe atribuții și influența sa este restrânsă.

Și opoziția democratică și pro-occidentală a refuzat să recunoască rezultatul comunicat de Guvern. Tina Bokușava, de la Mișcarea Unită Națională, a spus că alegerile au fost falsificate și că votul „a fost furat de la poporul georgian“. Un alt lider al partidelor de opoziție reunite, Nika Gvaramia, a acuzat Visul Georgia că a organizat o „lovitură constituțională“.

Georgia are deja, din 2008, două regiuni sub ocupație militară rusească: Abhazia (pe țărmul Mării Negre) și Osetia de Sud (pe versantul sudic al Munților Caucaz)

O coaliție de peste 2.000 de observatori independenți a afirmat că, date fiind dimensiunile fraudelor și violențele petrecute în ziua alegerilor, e greu de crezut că rezultatele preliminare reflectă voința cetățenilor georgieni.

- Advertisement -

Acest lucru pare să conteze însă foarte puțin. Alegerile au fost organizate de Visul Georgian, care e deja la putere de 12 ani și avea nevoie doar de o formalitate pentru a păstra puterea. Rusia a intervenit aici în sprijinul partidului-marionetă într-o manieră mult mai fățișă și puternică decât în Moldova, deoarece există graniță comună ruso-georgiană.

În condițiile actuale, șansele ca Georgia să mai scape în perioada următoare de sub controlul Rusiei sunt extrem de reduse.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Răzbunarea nebunească a lui Geoană: îl acuză pe un jurnalist că vrea să-l asasineze pe procurorul general al Bulgariei! Fostul șef al PSD a ventilat o minciună debitată de „Șoșoacă Press de Bulgaria”

* PSD, PNL și AUR plătesc sute de mii de euro per emisiune la TV! De regulă, televiziunile încearcă să-și înșele publicul, ascunzând faptul că sunt emisiuni cumpărate, ba chiar la suprapreț

EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Marș, MăCiucă!

ADRIAN PAPAHAGI: Basarabia, Rusia și Occidentul

CRISTIAN GHINEA: Marcel, repetent și la inundații

BOGDAN GLĂVAN: Ce ne pregătesc gemenii dezastrului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -