Gafele premierului Marcel Ciolacu (PSD) devin o constantă, fiind comise aproape la fiecare prezență a sa în public. Cum deschide gura, cum o comite. Dar una din ele este de-a dreptul monumentală. După o vizită realizată la Spitalul Județean Oradea, a declarat că România are „o școală de medicină foarte bună”, dar îi mai trebuie și o „școală de manageri de spitale”.
O astfel de școală chiar există! Se numește Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS), iar un ministru din Cabinetul Ciolacu a semnat numiri la conducerea acestei instituții.
Pentru o asemenea „perlă”, Marcel Ciolacu – exmatriculatul din Academia SRI – ar fi fost dat afară pe loc de la locul de muncă, dacă era angajatul unei companii private serioase, nu la statul de pomană pe bani publici.
Eroarea impardonabilă a liderului PSD a fost scoasă la iveală de jurnalistul Mircea Marian, de la publicația online Defapt.ro, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
În momentul declarației imbecile, lângă fostul gonac al teroristului Omar Hayssam se afla chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dar acesta n-a scos un cuvânt: fie nu știa nici el (lucru puțin probabil), fie n-a sesizat greșeala (lucru la fel de puțin probabil, dar grav, dacă s-a întâmplat cu adevărat), fie n-a vrut să-și supere șeful.
Întregul Consiliu Științific al INMSS a fost validat prin Ordinul de numire nr. 3827 al Ministerului Sănătății, din 20 decembrie 2022, semnat de Alexandru Rafila
Iată declarația tembelă a lui Marcel Ciolacu, cel care confundase în trecut „portofoliul” cu „portofelul” de fost bișnițar: „Sunt impresionat. Avem o școală de medicină foarte bună, scoatem medici foarte buni. Cred că este cazul să avem și o școală de manageri de spitale. Politicul trebuie să se excludă absolut de tot din acest sistem, iar managerii de spitale trebuie să urmeze o școală. Cred că managerul de aici poate să fie un bun profesor. Dacă dorim să avem performanță în sistemul sanitar și dorim ca să nu continuăm să aruncăm bani într-o gaură fără sfârșit”.
Tâmpenia enormă îi aparține în exclusivitate lui Ciolacu. Înaintea oricărui discurs, el ar fi trebuit să se consulte cu „tovarășii” săi din PSD dacă „știa” că nu era în temă cu o anumită informație din domeniul medical. Asta, cu atât mai mult cu cât întregul Consiliu Științific al INMSS a fost validat prin Ordinul de numire al Ministerului Sănătății nr. 3827, din 20 decembrie 2022. Iar ministru era Alexandru Rafila.
Un alt fapt grav este și acela că mai nimeni n-a sesizat gafa antologică a lui Ciolacu. Agenția națională de știri Agerpres (plătită din bani publici), care se presupune că are oameni specializați în toate sectoarele de activitate (bugetul îi permite), s-a limitat doar să preia declarațiile făcute de Ciolacu și Rafila. Nicio corectare a afirmației imbecile, nicun comentariu profesionist în plus, deși acolo se dă concurs pentru ocupare de post!
A sesizat, în schimb, jurnalistul Mircea Marian, a cărui postare o redăm mai jos.
„Așa e când ajung premieri niște băieți care au bătut mingea în spatele blocului, în loc să pună mâna pe carte”
„Premierul României: «Cred că este cazul să avem și o școală de manageri de spitale».
Omul nu doar că e tufă de Veneția, dar nici măcar nu-și face temele: România are o școală de manageri de spitale!!!! Se numește Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) și este o «instituție publică cu tradiție în formare, cercetare și consultanță în domeniul sănătății publice și managementului serviciilor de sănătate».
Așa e când ajung premieri niște băieți care au bătut mingea în spatele blocului, în loc să pună mâna pe carte.
P. S. – Eu sunt un cetățean cu un computer și știu de acest institut. El se duce în vizită la un spital județean și bate câmpii, deși are zeci de consilieri care-i pregătesc orice ieșire publică.”
Instituția există, ba chiar are și site!
De pe site-ul Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) aflăm că este „o instituție publică specializată în programe de formare post-universitară în sănătate publică, management și administrația serviciilor de sănătate” și „asigură acreditarea, organizarea și certificarea programelor de educație medicală continuă și dezvoltare profesională pentru personalul din sistemul sanitar”.
Directorul general al INMSS este prof. univ. dr. Cristian Vlădescu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
din seria nu se poate decat atat cat se vede in poza. Ar vrea sa invete si engleza, ar vrea sa isi imbogateasca sau sa isi curate vocabularul. Poate insa ce il sfatuiesc consultantii americani sa spuna despre romani, declaratii goale. Ei, dar nu ne punem mintea cu salvatorul care si a asumat sa faca reforme intr un an electoral. Penibil.