Ieri a început perioada aia în care putem pretinde că suntem creștini ortodocși doar pentru că îndesăm în noi cartofi și fasole. Postul Crăciunului ne oferă o acoperire perfectă.
Ajunge să zbieri că nu mai mănânci cartofii pentru că s-au atins de carne și gata, lumea te pune în icoană. Ești creștin, bre!
Într-o mână fasole, în cealaltă Zelea Codreanu. Cartofi în farfurie, Georgescu în creier. Rumegi varză și privești spre Rusia. Tu să fii sănătos, că boala vine. Tremură pateurile vegetale pe rafturi când te văd. Te știu din Postul Mare. Tot tu te înfingeai în ele și tot Turu-Doi-Anapoi urlai.
Pe fasole, cartofi și varză e clădită ortodoxia noastră. Evanghelia – nici nu mai știm ce-i aia. Cine a scris-o, ce-a vrut, ce-a făcut. Varză mâncăm, varză suntem. O cruce mare și-un lighean cu salată te aruncă în Rai de nu te vezi. Spor la rumegat!
***
Să începi Postul Crăciunului cu niște înjurături zdravene – nu e chiar ce vrea Iisus de la noi. Dimpotrivă, tot niște înfierbântați din ăștia L-au pus și pe El pe cruce.
Sunt acuzat că din cauza mea oamenii se tulbură la început de Post. Greșit! Eu doar scot la lumină ce e deja în inima fiecăruia. Și nici măcar nu-mi propun asta.
Textul meu despre Postul Crăciunului a scos din postitorii de serviciu urlete ca la exorcizare. Au ieșit demonii fățărniciei și căutau niște porci în care să intre. Legiune. Până la urmă, au rămas unde i-am găsit. Să vezi demoni implorând nu e puțin lucru. Cică mai bine ca acolo nu e nicăieri. Aproape că mi s-a făcut milă. Aproape.
Încă o dată, m-am convins că ne place adevărul ca sarea în ochi. Mai ales celor care pretind că au monopol pe adevărul ăla gros, livrat cu lopata de pe norii cerului. Orice oglindă văd, o sparg. Și îi mai dau și doi pumni în figură celui ce are tupeul să le-o aducă în față.
Hai, spor la Post!
