Era evident că cei ce au decis declanșarea „Epic Fury” nu și-au cunoscut inamicul și că n-au avut niciun plan de rezervă. De fapt, nici planul A nu a fost unul pe măsura a ceea ce s-a vrut; de unde plan B!?
În zilele scurse de la declanșarea operațiunii, am asistat la ieșiri din ce în ce mai comice și, totodată, mai îngrijorătoare ale liderului de la Casa Albă.
Prima dată ne-a spus că a vrut să zădărnicească programul nuclear al Iranului – pe care-l „distrusese” în urmă cu nici un an, în iunie 2025! Ori iranienii au avut o viteză de regenerare uluitoare, ori Trump a mințit: fie atunci, fie acum.
Apoi a spus că nu vrea să aducă democrația în Iran, deși de câteva luni le tot vânduse iranienilor această iluzie, determinându-i să iasă în stradă și expunându-i regimului criminal de la Teheran.
După aceea, a spus că a făcut o excursie doar pentru a scăpa de unele persoane care-l deranjau. Acțiunea a însemnat, de fapt, un schimb de generație în regimul criminal de la Teheran: a schimbat un Khamenei decrepit cu altul mai tânăr și înarmat cu hotărârea de a-și răzbuna tatăl, martirizat de atacul americano-israelian.
Ulterior, a spus că obiectivul operațiunii a fost slăbirea armatei iraniene, obiectiv atins și cu distrugerea unei singure drone iraniene, nu?, căci orice pierdere cauzată inamicului poate fi decretată ca slăbire a forței acestuia.
În fine, a spus că armata americană va mai face niște incursiuni asupra insulei Kharg, principalul terminal petrolier al Iranului, doar „de distracție”.
Cam așa poate fi descris războiul din Iran în fața draperiilor aurii – de la „furia epică” la incursiunile de distracție. Și așa l-ar putea percepe cei dispuși să creadă elucubrațiile imobiliarului emisferic de la Casa Albă.
În realitate, Trump a produs o avarie nu doar la nivelul unei țări, nu doar la nivelul Orientului Mijlociu, ci la nivel global, pentru că efectele atacului asupra Iranului sunt planetare. Dacă Putin a declanșat un război regional cu efecte globale, Trump împinge lumea spre un război mondial. C-așa-i mai epic!
Atacați fiind în timpul negocierii cu americanii asupra materialelor nucleare, iranienii au încercat să atragă în conflict cât mai mulți aliați ai SUA din regiune. Și-au jucat șansa ca la manual, însă statele din regiune n-au intrat în această cursă, deocamdată – și bine au făcut!
Atacându-i pe iranieni în timpul negocierilor asupra meterialelor nucleare, Trump încearcă acum să atragă în conflict cât mai mulți actori care condamnă crimele regimului de la Teheran, mai exact statele europene membre ale NATO. În paralel cu mesajele triumfaliste, el lansează din ce în ce mai des mesajul „luați-i de pe mine, că-i omor!”. Narcisistul a făcut partea spectaculoasă fără să întrebe pe nimeni și acum vrea ca aliații să rânească după el. Pentru că, încă o dată, consideră că NATO e un punct de lucru al firmei sale.
Costurile aventurii din Iran încep să se vadă. Până în prezent, câștigați sunt doar petroliștii din jurul său și Rusia, care profită de creșterea prețului petrolului. Însă poziția politică a iresponsabilului bronzat e mai fragilă ca oricând. Mecanismul pe care l-a aplicat Trump constă în implicarea politică și militară a țării – cu costuri uriașe (peste 10 miliarde de dolari până acum), ce vor crește de la o zi la alta – pentru extragerea de foloase de către gruparea din jurul său. O schemă de spoliere. Când va pica politic, vor pica și afacerile grupului. Cine va achita nota de plată? Depinde cine-i va succeda imobiliarului emisferic.
Trump vrea ca nota s-o achite aliații din NATO, pe care nu demult i-a jignit și pe care i-a tratat cu arogranță. Aliații plătesc oricum, din cauza prețului petrolului, însă nu vor să adauge la acest cost și pe cel al unei implicări militare – și bine fac. Cine a murdărit locul să rânească și să suporte cheltuiala! Distracția costă.
În fiecare rău făcut este și o parte bună, pe care cel ce comite răul nu o prevede. Pusă în situația de a se apăra de invadatorul ce se obligase să-i garanteze independența, Ucraina a ajuns să dețină competențe în combaterea dronelor iraniene. Acum, din poziția celui care a cerut de peste tot ajutor de cel puțin 4 ani, Ucraina este solicitată să ofere ajutor chiar celui ce i-a umilit președintele. Și Ucraina o face prompt. „Nimic nu jignește ca binefacerea din partea unui egal”, zicea un gânditor britanic; dar când vine din partea unui inegal, din partea unuia pe care l-ai tratat ca pe un sclav? Să ne spună Trump!
Indiferent de aberațiile pe care le va mai emite Trump, operațiunea din Iran este o fundătură în care acesta a împins SUA. „Distracția” nu va mai dura, ci va durea, pentru că de la o zi la alta „Epic Fury” devine „Epic Failure”.
