În Tormania, în anul de grație 20…, gunoierii au prins de știre că există o categorie de oameni care muncesc până la 50 de ani pe salarii de zece ori cât ale lor și apoi primesc zeci de ani o pensie egală cu salariul, sau chiar mai mare.
Așa că gunoierii au intrat în grevă, cerând același drept: pensionarea la 50 de ani, pentru condiții grele de muncă, suprasolicitare etc. Evident, firmele s-au opus. Dar gunoierii n-au cedat. După o lună, mormanele de gunoi atinseseră un stat de om, dar din fericire era noiembrie și aerul rece tăia din duhoare. Șobolanii însă nu se speriau de puțină brumă.
Firmele au dat gunoierii afară și au încercat să găsească înlocuitori, dar nimeni nu voia să strângă atâta amar de gunoi pentru așa salarii mici. Evident că primăriile n-au mai onorat plățile către firmele de salubritate, care nu mai strângeau gunoiul. La rândul lor, firmele aflate în pragul falimentului au cerut primăriilor dublarea tarifelor, ca să facă față cererilor gunoierilor.
Situația devenise insuportabilă, presiunea publică era mare, așa că primăriile au cedat. Dar nu aveau bani, așa că au cerut de la guvern. Iar guvernul n-a avut de ales. Așa că gunoierii au intrat și ei în rândul lumii bune, cu salarii mari, pensionare la 50 de ani și pensia cât salariul.
Dar a venit rândul profesorilor să se revolte. 20 de ore pe săptămână în fața unor obrăznicături mici te uzează. Știu părinții ce obositor e cu unul sau doi pe cap; darămite cu câte 30? Așa că au intrat în grevă. Au cerut și ei pensionarea la 50 de ani, salarii mărite și pensie cât salariul. Ca să mențină independența învățământului și să fie incoruptibili și incorigibili, să predea corect, fără greșeli, spuneau ei.
Părinții s-au trezit cu copiii pe cap. Unii i-au mai trimis pe la bunici, alții îi luau la serviciu, dar alții a trebuit să-și ia liber de la serviciu. Și uite-așa, tinerii nu mai munceau, firmele nu mai produceau.
După două luni, situația devenise insuportabilă. Guvernul a cedat cererilor profesorilor. Au intrat și ei în rândul lumii. În fond, și ei erau speciali, și ei meritau să-și refacă nervii de la 50 de ani încolo, după două-trei decenii de suprasolicitare psihică.
Au urmat medicii, șoferii, muncitorii din construcții, funcționarii din administrație. Toți erau speciali. Lumea a constatat că nu se poate fără niciunii dintre ei. Că toți erau, pe bună dreptate, uzați la 50 de ani. Șoferii de tir aveau coloana distrusă; muncitorii aveau toate articulațiile uzate și își riscau viața de fiecare dată când se cățărau pe schele; doctorii erau toți în burnout; bieții funcționari visau și noaptea numere de dosare, e-mailuri și facturi.
Apoi, Tormania a dat faliment. Nimeni nu mai muncea, nu se mai plăteau nici pensii, nici salarii. După două-trei luni de război civil, au căzut cu toții de acord că unii nu sunt mai speciali decât alții, au revenit la slujbele de dinainte, cu salarii pe care statul și privații și le puteau primite, au hotărât să iasă toți la pensie la 65 de ani, au creat un sistem privat de pensii, unde cât investeai – atât primeai la pensionare.
Toți au simțit că se făcuse dreptate; chiar și cei care împărțeau dreptatea.
Ar fi prea frumos să fie adevărat. Din nefericire, în România, povestea se termină rău. Rău de tot.
TOVARASUL LOR buzatu (CU PROCESE IN CURS DE PRESCRIERE): „PENSII SPECIALE, CE, VRETI SA MURIM DE FOAME ?”. CA RESTUL populimii ADICA.
Un vis relativ frumos: cei adormiti s-au trezit pe rand, nu toti odata ca sa iasa scantei si, cu toate ca Tormania intrase in faliment, s-a sfarsit cu bine. Pana si cei care imparteau dreptatea au acceptat-o.
Eu am avut alt vis: Toti cei nemultumiti s-au revoltat simultan, Tolojan a renuntat la balbe si, impreuna Tana si cu cei cativa ministri onesti, sprijiniti de intreaga societate, au schimbat sistemul. Au corectat Constitutia, legile, au desfiintat cleptodemocratia, inlocuind-o cu o democratie reala. Au alungat escrocii, impostorii, profitorii si Tormania a devenit de nerecunoscut.
Sa tot visam…
Rămân la părerea mea că pe români numai o incapacitate de plată îi dezmeticește.
Grecii în vreo trei zile au priceput repede că 60% din pensie sau salariu înseamnă mai mult decât nimic.
Ce vis frumos. Așteaptă Rusia ,,la colț,,sa vina cu trupe
Tuturor comentatorilor li se pare un vis frumos dar ei nu vad ca mai inainte domnul Papahahagi pune si un probabil razboi civil si atunci intreb : Este mai de preferat un razboi civil real inintea unui vis imaginar ? In plus nu este sigur ca razboiul se va termina cu o pace sau cu un servetel ornat cu procente marca Yalta .
Hai cu revolta neamule! Ăst timp „ei” continuă să fure, să se îmbuibe și să distrugă țara și noi să umplem spațiul virtual cu texte.
Un articol foarte critic! Numai ca cine trebuie sa-l vada… e oarba!!!
Evident o alegorie a autorului. razboiul civil este o metafora care sugereaza dezastrul economic final, care sta la panda in umbra statului social specializat in cadouri. Caile disponibile pentru a preveni un asemenea deznodamamt sunt urmatoarele: 1. Reforma dura pe baza consensului, dar imposibila din cauza fragmentarii politice. 2. Implicarea hotarata, cu orice riscuri, a presedintelui in reformarea statului. 3. Recursul la o politica libertariana, care paradoxal, implica trecerea prin dezastrul economic.
In concluzie: data fiind improbabilitatea parcurgerii oricarei cai de optimizare a functionarii statului, mai ramane a patra si singura optiune: supravegherea si coercitia din partea Uniunii Europene.
Pentru ca memoria colectiva romaneasca este scurta, amintesc cateva din momentele care au infrant comoditatea si aroganta de grup:
– Rezolvarea de catre Reagan, a grevei controlorilor de zbor din 1981.
– Rezolvarea grevei minerilor englezi de catre Missis M Thatcher din 1984 -1985
Zvonuri despre revocarea lui Ludovic Orban.
Ce alernativa avem? Sa fie monarhia? Se pare ca pentru romani regele Cioaba se inscrie in parametri traditionali.