Azi, la 143 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, Liviu Dragnea a comis o nouă blasfemie la adresa „Titanului de la Hobiţa”, după cea produsă la începutul acestei luni de subordonaţii lui, la Paris. Jupânul PSD a postat pe Facebook un mesaj menit să celebreze memoria celui considerat „părintele sculpturii moderne”.
„Opera lui Brâncuși stă mărturie că identitatea românească este solidă și își are locul său într-un univers caracterizat de diversitate culturală. Constantin Brâncuși, un vizionar ale cărui lucrări sunt printre cele mai valoroase din lume, este un simbol al românismului. Arta sa va dăinui peste veacuri.”, a scris liderul PSD pe pagina sa de socializare.
De ce este un mesaj mincinos postarea lui Liviu Dragnea? Pentru că a vorbi despre „un simbol al românismului”, când tu distrugi exact „românismul” slăvit de succesul colosal al marelui sculptor, e o jalnică încercare de a te „lipi” de imaginea unei celebrităţi care a cinstit „românismul” în lume, nu l-a compromis, cum face însuşi Dragnea azi.
În plus, nici măcar comuniştii n-au făcut asta, n-au fost ipocriţi. Dimpotrivă, l-au repudiat pe artist, i-au atacat opera pe motiv că este expresie „burgheză”, de aceea Brâncuşi a şi decis să încheie conturile cu ţara sa natală.
Pe de altă parte, ce face Dragnea este contrazis de el însuşi, prin guvernarea pe care o controlează. Ziaristii.com a dezvăluit recent, în exclusivitate, că operele marelui sculptor al secolului XX au fost expuse într-un loc umilitor pentru memoria artistului: sediul Partidului Comunist Francez! Anunţul cu expoziţia din 5 februarie a fost postat pe pagina de Facebook Saison France-Roumanie 2019:
Decizia acestei enormităţi a aparţinut organizatorilor români. Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii sunt responsabile cu astfel de evenimente, direct sau indirect. Cele două ministere sunt subordonate lui Liviu Dragnea, via premierul de paie Viorica Dăncilă. Deci, blasfemia anti-brâncuşi de la Paris este opera lui Liviu Dragnea implicit.
Prin viaţa şi opera sa, Brâncuşi a fost şi rămâne antonimul comunismului. A fost victimă a comunismului în România. Comuniştii i-au desconsiderat capodoperele de la Târgu-Jiu, l-au umilit. I-au refuzat donaţiile pe care dorea să le facă statului român, prin operele sale. Au încercat să-i dărâme Coloana Infinitului trăgând de ea cu tractorul! Este o blasfemie fără margini să-i expui operele într-un sediu de partid politic comunist! E ca şi cum ai face o expoziţie cu Hitler la sediul unei organizaţii a victimelor Holocaustului.
Înaintaşii lui Dragnea, duşmanii lui Brâncuşi
În anul 1951, Constantin Brâncuşi a decis să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris. Academicienii comunişti au refuzat categoric această propunere, deoarece considerau că artistul nu respectă tiparele clasice ale domeniului în care activa şi îl acuzau pe Brâncuşi că luase contact cu lumea artistică pariziană, despre care spuneau că îl influenţase în mod negativ, potrivit unei relatări RFI.
Specialiştii români spuneau despre sculptor că, deşi folosea în operele sale de artă elemente ale artei populare româneşti, îşi exprimă viziunea prin mijloace tipic „burgheze”. La şedintele Academiei au participat, printre alţii, Mihail Sadoveanu, Iorgu Iordan, George Călinescu şi Gala Galaction.
Constantin Brâncuşi dorea să doneze statului român 230 de sculpturi, 41 de desene, 1600 de fotografii, dar şi unelte și piese de mobilier.
După ce a aflat decizia autorităţilor române de a-i refuza donaţia, Brâncuşi a renunţat la cetăţenia română, la 1 august 1951, şi a cerut cetăţenia franceză, pe care a obţinut-o în anul următor. Constantin Brâncuşi şi-a retras oferta pe care o făcuse statului român şi a donat Franţei toate operele din atelierul său de la Paris.
Ce este „Sezonul România – Franţa”
Sezonul România – Franţa presupune peste 400 de proiecte, atât în Franţa (în perioada 28 noiembrie 2018 – 17 aprilie 2019), cât şi în România (între 18 aprilie şi 14 iulie 2019). Sezonul România – Franţa propune publicului manifestări culturale, dar şi evenimente din domeniile educaţiei şi inovării, economiei şi antreprenoriatului, gastronomiei, turismului şi sportului, precum şi cooperării între colectivităţile locale.
Un astfel de proiect cultural-politic-social este cuprins în Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic bilateral dintre Franţa şi România.
Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au inaugurat pe 27 noiembrie anul trecut, la Paris, Sezonul cultural România – Franţa.