Este evident că Nicolas Maduro a fost un președinte lipsit de legitimitate în Venezuela, ce a rămas la putere falsificând alegerile; un președinte pe care nu l-a recunoscut niciun stat democratic.
Este evident că Maduro a făcut din traficul de droguri politică de stat, motiv pentru care a devenit dăunător pentru SUA și, mai ales, pentru țările europene unde ajungeau cele mai mari cantități.
Trebuia el extras prin operațiunea „Absolute Resolve” chiar fără acordul instituțiilor internaționale și cel al Congresului SUA?
De la Consiliul de Securitate al ONU, unde Rusia și China au drept de veto, SUA nu ar fi obținut o rezoluție favorabilă niciodată. Dar de la Congresul SUA? Probabil că Trump știa că nici de acolo, căci altfel nu și-ar fi mințit congresmanii în mod repetat că nu va interveni în Venezuela. Că era necesar acest acord este un fapt evident, susținut chiar de șefa Cancelariei Casei Albe.
Nu a fost prima dată când SUA a declanșat operațiuni similare fără a avea acordurile necesare, fiindcă reușita unor asemenea misiuni depinde de secretul pregătirii lor. Operațiunea „Just Cause”, prin care a fost extras Manuel Noriega din Panama în decembrie 1989, este exemplară în acest sens. Bine, faptul că s-a încălcat legea și-n trecut nu este un motiv pentru repetarea gestului. Subiectul abia este la început.
Deocamdată, intervenția i-a făcut pe abuzatorii legislației internaționale să pozeze în vajnici apărători ai acesteia. Actorii politici ce au formulat imediat acuzații la adresa Administrației Trump sunt tocmai cei ce au încălcat cel mai mult aceste principii (Rusia, China, Iran).
Putiniștii din toate partidele s-au mobilizat și au aruncat pe piață ideea „dublei măsuri” în judecarea acestei intervenții, comparând operațiunea „Absolute Resolve” cu „operațiunea specială” a Federației Ruse în Ucraina. Deși este obositor să argumentezi evidența, voi spune, totuși, că cele două cazuri nu se compară, din următoarele motive.
- Ucraina este o țară independentă al cărei statut era garantat de Federația Rusă, SUA și Marea Britanie prin Memorandumul de la Budapesta, din 1994, în urma cedării aresenalului nuclear ucrainean către Federația Rusă. Kievul avea tot dreptul să-și decidă viitorul, având la conducere – atunci și acum – un președinte legitim, ales prin vot democratic. Ucraina nu a provocat Federației Ruse nicio pagubă, care să fie invocată ca pretext.
- Venezuela este o țară independentă al cărei aparat de stat a fost capturat de o grupare ce l-a transformat într-o platformă a traficului de droguri. Președintele său a fraudat alegerile, fapt contestat de majoritatea populației, motiv pentru care nu a fost recunoscut de țările democratice. Traficul de droguri patronat de Maduro a creat mari probleme țărilor europene și Statelor Unite.
- Zelenski este un președinte ce-și apără țara de invazia rusă, expunându-și viața și familia; Maduro a fost unul ce și-a explotat țara în folosul său și al familiei sale.
Este evident faptul că pentru „Absolute Resolve” nu au fost îndeplinite condițiile juridice și că ea se înscrie în seria operațiunilor ilegitime ale unui stat pe teritoriul altui stat. Sub aspect formal, la fel ca „operațiunea specială” a lui Putin, și cea a lui Trump este ilegitimă. Însă evaluarea nu se poate opri aici, pentru că între cele două există cel puțin două diferențe fundamentale: americanii nu au ucis în Venezuela populație civilă (așa cum o fac rușii de aproape patru ani în Ucraina) și nici n-au pretins să rupă vreo bucată de teritoriu venezuelean pentru a o alipi Texasului și Floridei.
Bănuiesc că pentru reușita operațiunii de extragere a lui Maduro a existat o înțelegere prealabilă a unor autorități de la Caracas cu americanii, fapt ce explică impresia artistică a evenimentului. Cu timpul vom afla dacă au fost implicați în negociere o parte a armatei, vicepreședinta Delcy Rodríguez sau chiar Maduro însuși, judecând după relaxarea pe care a afișat-o la sosirea în SUA. Dacă ar fi fugit la Moscova, ar fi avut mai puțin garanția integrității sale și a familiei decât o va avea în țara în care va fi judecat. Cazul lui Noriega îi poate da speranța că va sfârși în patul său, chiar în forma arestului la domiciliu. Depinde ce are de dat; deocamdată, i-a oferit lui Trump un episod frumos, de care acesta avea mare nevoie.
Să ne apropiem puțin de „rezolvarea absolută” din Venezuela. La o primă vedere, a putut părea că, după ce a ratat Premiul Nobel pentru pace și a fost umilit în repetate rânduri de tiranul de la Kremlin, Trump și-a consumat frustrarea pe un tiran mai mic: Maduro. Iar pentru această reușită a încălcat legislația internațională și pe cea americană, fapt asupra căruia atrăgea atenția chiar șefa lui de cabinet. Va fi timp pentru dezbaterea acestor chestiuni.
Acum propun să ne concentrăm asupra faptului că această răbufnire este prezentată ca fiind primul pas al aplicării noii Strategii de securitate a SUA. Mențin ceea ce am afirmat imediat după lansarea halucinantului document: „Diagnostic bun, soluții aberante. Cum crede Trump că vinde și cumpără națiuni după interesul său, că actorii politici mondiali se vor «alinia» pentru a satisface interesele sale mărețe? Trump a înlocuit «listele de dorințe» și «platitudinile plicticoase» (după cum cataloghează strategiile predecesorilor săi) cu fanteziile unui narcisist. Înțeleg, SUA nu mai vrea să ducă pe umeri ordinea mondială, dar din documente rezultă că vrea s-o calce în picioare”.
Dacă în operațiunile similare precedente ale SUA au fost invocate principii, ceea ce Administrația Trump numește „platitudini plicticoase”, de această dată cei ce ar fi trebuit să fie primii beneficiari ai extragerii, cetățenii din Venezuela, au aflat de la Trump că țara le va fi condusă de către americani „până când vom putea asigura o tranziție” și că „companiile petroliere americane vor repara infrastructura de extracție și vor începe să aducă bani pentru Venezuela”.
Cei ce au protestat pe străzile din Caracas după fraudarea alegerilor voiau plecarea lui Maduro și nu venirea lui Trump. Dacă ani la rând Chavez și Maduro le-ai spus că americanii le vânează resursele, acum Trump vine să le confirme afirmațiile. De asemenea, cetățenii din Venezuela au mai aflat că americanii vor „pace pentru poporul din Venezuela, inclusiv pentru cei care trăiesc în SUA și vor să revină acasă”, pentru că „regimul Maduro a eliberat din penitenciare oameni pe care i-a trimis în SUA și care au distrus viețile americanilor”. Ce orizont!
Nu prezența lui Maduro la conducerea statului – durerea pupulației din Venezuela – a fost problema, din moment ce Trump a afirmat că SUA e „gata să lanseze un al doilea atac, mult mai amplu, dacă va fi necesar”. În ce condiții va fi necesar? Dacă vicepreședinta Delcy Rodríguez nu va accepta condițiile lui Trump. Or, după ce Trump a afirmat țanțoș că SUA va conduce Venezuela, Delcy Rodríguez a declarat: „Țara noastră aspiră să trăiască fără amenințări externe, într-un mediu de respect și cooperare internațională. Credem că pacea globală se construiește garantând mai întâi pacea în interiorul fiecărei națiuni”.
Ce au obținut venezuelenii până acum? Nimic. Doar o schimbare a tiranilor, fiindcă la Caracas nu s-a schimbat regimul politic. În funcție a rămas mâna dreaptă a lui Maduro, care va trebui să joace după partitura lui Trump. Iar la Casa Albă nu se mai cântă partitura democratizării, a „platitudinilor plicticoase” – pentru interpretarea căreia cea mai potrivită persoană ar fi Maria Corina Machado (laureata premiului Nobel pentru pace) sau chiar Edmundo Gonzalez Urrutia (cel învins prin frauarea alegerilor de către Maduro) –, ci a banilor, pentru care cea mai potrivită rămâne versata Delcy Rodríguez.
Normal era ca plecarea lui Maduro să fi fost punctul de la care începe tranziția; or, Trump a anunțat că aceasta va începe când crede el c-ar putea-o asigura. Tranziție amânată, eșec politic sigur.
„Ceea ce vedeţi voi acum este un embargo petrolier care ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra urmării evenimentelor”, a declarat șeful diplomației americane, Marco Rubio. Și pentru a fi mai clar că intervenția în Venezuela nu poate fi comparată cu cele din Libia, Irak sau Afganistan, el a precizat: „Misiunea noastră aici este foarte diferită, noi luptăm împotriva a ceea ce constituie o ameninţare la adresa intereselor americane”.
De această dată, americanii n-au extras dictatorul pentru a aduce mai multă democrație în țară, ci au smuls din mâna camionagiului Maduro ștuțul de la pompa de combustibil, pe motiv că avea droguri în buzunar.
Episodul din Caracas nu este unul din seria celor precedente (cu legitimările lor mai puternice sau mai slabe), ci primul din seria doctrinei pe care pastișorul Trump a numit-o „Don-roe”, o reluare a doctrinei Monroe care prevedea ca Europa să recunoască faptul că emisfera vestică este sfera de influență a SUA. „După ani de neglijență, Statele Unite vor reafirma și aplica Doctrina Monroe, pentru a restabili preeminența americană în emisfera vestică și pentru a ne proteja patria și accesul la zone geografice cheie din întreaga regiune. Vom refuza competitorilor din afara emisferei capacitatea de a poziționa forțe sau alte capacități amenințătoare sau de a deține sau controla active vitale strategic în emisfera noastră. Acest «Corolar Trump» la Doctrina Monroe este o restaurare bazată pe bun-simț a puterii și priorităților americane, în concordanță cu interesele de securitate americane. Obiectivele noastre pentru emisfera vestică pot fi rezumate ca «Recrutare și extindere»”, se stabilește în Strategie.
Cum poți să scoți de la naftalină o doctrină de la 1823 cu pretenția să-ți configurezi pe ea relațiile internaționale în 2026 și să mai ai pretenția că acest lucru e de bun-simț? Între timp, lumea a evoluat și nu doar tu ai interese și puterea de a le impune dincolo de gardul tău. „Statele Unite vor organiza o rețea de partajare a sarcinilor, guvernul nostru fiind convocator și susținător”, se spune arogant în Strategie. Pe cine va convoca guvernul american? Primul pas al doctrinei a fost o aducere, și nu o convocare.
Operațiunea de la Caracas ne arată că iresponsabilii de la Casa Albă chiar vor să se țină de litera textului lor ca și cum ar fi singuri pe lume. Or, chiar în lumea pe care în mod ilegitim și-o revendică, adică în America Latină, sunt interese ale tuturor jucătorilor importanți de pe piața globală, care nu vor asista cu mâinile în sân la noua „partajare a sarcinilor” de către Administrația Trump. Nu vor sta cuminți nici țările din America Latină, pe care trumpiștii nu le-au întrebat dacă vor sau nu să fie convocate sau recrutate în sfera de influență stabilită arbitrar de către actualul manager imobiliar de la Casa Albă.
Vom vedea aceasta destul de repede, începând chiar cu Venezuela. Când își vor reveni din euforia generată de plecarea lui Maduro, venezuelenii vor constata că viața lor nu s-a schimbat cu nimic și că în locul dictatorului a venit „șeriful cel nou” (după cum îl numește Vance), care le vrea petrolul pe care primul nu a fost în stare să-l extragă. Însă, mai departe, petrolul nu va fi o poveste despre viața lor.
Dacă strategii trumpiști l-ar fi citit pe Machiavelli, ar fi aflat că nu poți cuceri un regat dacă nu ai sprijinul poporului. Trump nu a făcut niciun efort în acest sens, ci a vorbit doar despre obsesia lui, despre ceea ce este de luat de la acel popor: despre petrol. Nostalgia după Maduro va reveni în Venezuela mai repede decât se așteaptă exaltații de la Casa Albă, iar China va avea grijă s-o dezvolte.
În Venezuela, Trump nu este aducător de pace, ci de război. Iar în acele condiții, niciun petrolist nu va vrea să investească.
Operațiunea lui Trump a produs șocuri în marile cancelarii, iar reacțiile au fost diverse. Deși au respins acțiunea, regimurile autoritare văd potențialul acesteia în legitimarea propriilor acțiuni samavolnice la care visează. Cred că doar de la Teheran respingerea a fost sinceră și izvorâtă din frică. La Moscova, „vrabia mălai visează” – ce „operațiune” ar face și rușii dacă ar mai putea! Deocamdată, faptul că nu și-a putut susține prietenul îl pune pe Putin într-o poziție proastă. La Beijing, a crescut îngrijorarea față de investițiile din America Latină.
De la Bruxelles, președintele Consiliului European, portughezul Antonio Costa, a transmis: „Uniunea Europeană face apel la dezescaladare și la o rezolvare în deplin respect față de dreptul internațional și principiile consacrate în Carta Națiunilor Unite. Uniunea Europeană va continua să sprijine o soluție pașnică, democratică și incluzivă în Venezuela”.
Iar estona Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a declarat: „UE a afirmat în repetate rânduri că Nicolas Maduro nu are legitimitate și a susținut o tranziție pașnică. În orice circumstanțe, principiile dreptului internațional și ale Cartei ONU trebuie respectate. Facem apel la reținere”.
Până acum, doar Moscova trasa în mod unilateral linii roșii. Odată cu lansarea Stategiei de securitate la finalul lui 2025, și Washington-ul a început să facă același lucru. De aceea, Trump nu a fost aplaudat nici de prietenii și nici de inamicii tradiționali ai SUA. Toți liderii politici vorbesc de câțiva ani de schimbarea ordinii globale; fiecare are propria variantă și, cu excepția lui Putin și a lui Trump, toți țin seama și de interesele celorlalți, pentru că înțeleg condițiile traiului într-o lume interdependentă. De aceea, în reacțiile lor față de primul pas al aplicării Strategiei lui Trump, se citește aceeași cerință: „schimbare, schimbare, dar s-o știm și noi!”.
Consecințele grave ale „Absolute Resolve” nu vor întârzia să apară. În pofida entuziasmului cu care a fost lansată, doctrina lui Trump va avea picioare scurte, iar istoria o va reține ca „Doctrina Don-roe de la Caracas”.
Donald Adolf Trump, un Hitler al secolului XXI. Milioane de amerindeni uciși, milioane de vietnamezi, miliane de afgani etc., aceasta este Pax Americana în toată hidoșenia ei criminală. Nimic, nimic nu poate justifica o asemenea încălcare grosolană a oricăror legi internaționale, în pofida propagandiștilor de serviciu (mâncători zilnici de ** cu polonicul) de la posturile tv. slugarnice și a baristei pe țambal puse de cabncelariile europene.
I don’t know… Si vis pacem, para bellum.
S-ar putea sa asistam la lupta dintre titani.
Intr-ast fel a inceput.
Si mai e ceva ce, din faptul ca iese din obisnuit, chiar istoricii omit. AI, pentru ca nu poate fi numita doar tehnologie – e mult mai mult decat revolutiile industriale din trecut. AI s-ar putea sa-l faca pe cel ce detine suprematia AI liderul absolut. Cine dintre titani am vrea sa fie acesta?! Cam in felul asta s-ar pune problema. Ideal, niciunul. In practica, doar stricta utilizare AI intr-o lume profund democratica mai poate opri tavalugul. Conditiile acestea se intrunesc.
AI inghite multe resurse. De acolo incepe, daca nu a si inceput, razboiul laptelui pentru ala mic AI. Rezolvarea absoluta, in sensul definitiva, este blocarea resurselor.
La nivelul constient de acestea, probabil ca gandirea nu mai este in unitati numite tari, focusul este resursa, se gandeste in emisfere. Puterea AI depaseste influenta afacerilor Ford din alta era. Cei ce se vaitau acum zeci de ani ca sunt exploatati pentru resurse abia acum pot incepe.
China aproape monopolizeaza pamanturi rare. Rusia detine suprematia in alte resurse, si dedi ea are destule, blocarea accesului la resursele la care ar putea ajunge inamicul sau este un scop in sine.
Americanii probabil ca vad intruziunea in Venezuela ca ceva de care depinde existenta lor. Drogurile fac ravagii, anuleaza populatie, iar resursele Venezuelei, intrate pe mainile celorlalti doi competitori le-ar spori puterile.
Daca, intr-un exercitiu de imaginatie, nu e nicio conspiratie aici, China si Rusia ar lovi deschis emisfera vestica incluzand aici si Europa, probabil ca ar face-o blocand resurse. Groenlanda ar fi o tinta plauzibila. Dar nu se va ajunge acolo. Au existat si alte metode prin care pasnic si ca matasea dominatia se poate instaura.
Resursele pentru ala mic, aia mici ca fiecare il are pe al sau. Si cine am vrea sa se faca mare si frumos: baiatii capcaunilor din est sau al unuia crescut totusi intr-o democratie?! E grele. E remarcabil cum aceste forte produc deja in politica marunta efectul de partide titirez – preonderent extrema dreapta – a caror orientare e niciodata precizabla – vor servi pe oricine pare in ziua respectiva invingator in arena mare.
Etc. Dar ideea centrala in toata balmajala de mai sus e ca istoricii si politicienii de azi, (umanisti in studiile lor), s-ar putea sa nu inteleaga deloc elementul AI. Este posibil sa echivaleze cu efectul metroritului asupra dinozaurilor, care tot prin America, Centrala parca, a cazut.
Sa nu ne luam dupa fenta. Exercitiul venezuelean demonstreaza decaderea SUA impinsa in capcana Rusiei. Realitatea este ca SUA au capitulat cel putin temporar in fata Rusiei, acceptand la schimb retragerea din Europa contra distrugerii Ucrainei si a terorizarii Europei. Umflarea importantei operatiunii concomitent cu invocarea anacronicei doctrinei Monroe de catre santajatul si viciosul D Trump reprezinta o incercare de deturnare a atentiei de la semnificatia reala a unui marunt eveniment: consimtamantul dat pentru refacerea sferelor de influenta. Prin aceasta operatie Trump anuleaza sprijinul oferit Ucrainei care este marele pierzator. Urmeaza Romania, nu Polonia.
Stau si ma crucesc vazind zilele astea cum oameni aparent inteligenti, analisti totusi amatori, isi dau cu parerea aiurea. Tin cont de toate: Consiliul de Securitate al ONU, legile internationale, doctrina Monroe, petrol, Groenlanda, Iran, premiul Nobel si cite si mai cite. Insa le scapa cea ce conteaza cel mai mult: vointa si dorinta venezuelenilor. Isi doreau venezuelenii o asemenea interventie care sa-i scape de Maduro. Va spun eu ca unul ce vorbeste spaniola si urmareste stirile din lumea Americii Latine, isi doreau cu disperare iar acum sunt fericiti. Nu inseamna ca de miine o vor duce exceptional, ba chiar e posibil sa le fie furat drumul lor spre libertate asa cum ne-a fost furata noua revolutia si tot securistii au ajuns la putere. La asta cred ca se referea Trump cind a spus ca vor conduce ei o vreme Venezuela pina va face curatenie. Asa au facut si cu Germania si cu Japonia dupa ww2 si au fost impinsi pe dumul cel bun. Mi-ar fi placut ca dupa revolutia noastra din 89 sa fi facut cineva „curat”, sa nu ajunga tot ei la putere.
Revenind, din moment ce venezuelenii nu numai ca nu se pling dar sunt fericiti ca au scapat de dictator, actiunea a fost justificata. Chiar daca Trump nu a urmarit in primul rind libertatea venezuelenilor.
Venezuelenii sunt cei care aproba sau dezaproba actiunea americanilor. Nu comunistii de la ONU nu altcineva.
Cubanezii viseaza sa aibe si ei norocul asta intr-o buna zi. Toata America Latina se bucura, iar cei 8 milioane de venezualeni fugiti isi doresc sa se intoarca acasa. Singurii care nu aproba actiunea sunt cei din guvernele dictatoriale din Cuba, Colombia etc. Insa cetatenii acestor tari se bucura.
Si se trezesc ai nostrii ‘pecialisti in corectitudine politica sa-i certe, ca de ce se bucura, ca legile internationale, ca congresul SUA, ca…
Venezuelenilor nu trebuie sa le pese de nimic din toate astea ci numai de interesul lor, adica de eliminarea dictatorului.
Cum ar veni ca la noi sa fie considerati infractori revolutionarii din 89 pentru ca au incalcat legile ceausiste? Schimbarile de regim dictatorial se fac in general cu violenta.
Cum sa critici ca „legea nu permite”. Pai ce? alungarea lui Ceausescu era permisa de lege? Eram destul de matur la revolutia din 89, aveam 25 de ani, si imi amintesc ca oamenii isi doreau ca Gorbaciov sa-l elimine/schimbe pe Ceausescu. Inainte de 89 nu ne permiteam sa dorim mai mult.
PS: anticipasem sfirsitul lui Maduro cind s-a descoperit ca ascunde uraniul iranienilor.
Just in spirit.
In practica pot sa apara complicatenii: “comunistii” de la onu se gandessc ca si Putin poate zice ca el a eliberat rusii din UA, dat fiind precedentul creat; ceea ce a si zis. Dar, uneori, o atitudine ferma se impune. Asa cum noi am fost fermi cand s-a impus, in 2024.
Dictaturile de stânga produc efecte perene: lene. comoditate, lipsa inițiativei individuale. Ele nu se vindecă decât prin schimbarea garderobei. Haina miraculoasa care vindeca definitiv este paltonul de scânduri. Având în vedere entuziasmul românilor, care în proporție de 65 % îl venerează pe Ceaușescu, nu cred că venezueleni se vor grăbi să aplaude o schimbare radicală a modului de viată impregnat de lâncezeală.
O țară se distruge din interior D-le Vlaicu.
Chavez nu a apărut din neant. A avut susținere populară. O mare parte a populației,pentru niște avantaje materiale infime, gen punga de făină și sticla de ulei, a legitimat instaurarea unui regim opresiv.
Și în ziua de astăzi regimul Maduro se bucură de susținerea a 30-40% din populație. Vedeți manifestațiile de susținere a regimului la Caracas.
Idei ca bogățiile naturale aparțin poporului, străinii care vor să ne jefuiască, noi suntem stăpâni aici… au fost implantate subtil în subconștientul populației.
„Blestemul resurselor naturale” sau „Paradoxul abundenței” explică foarte clar de ce fără un regim democratic sărăcia nu poate fi eradicată în aceste țări, totul este acaparat de un grup restrâns aflat în vârful statului.
Dacă dvs vă luați informația din presă eu am fost martor involuntar la declinul acestei țări.
Din 1993 până prin 2013 am fost în Venezuela chiar și de câteva ori pe an în unii ani.
Problema care mă preocupă pe mine este dacă noi românii băgăm ceva la cap din nenorocirea Venezuelei. Se vântură cam aceleași idei cu priză la o parte mare a populației. Drumul spre dezastru.
Sper că nu au o „gașcă Savonea” pe acolo prin state să dea cu dosarul de pământ că e ilegal-neconstituțional lucrat, și nici nu are șină. Deci să eliberăm Madurul și consoarta, zic. 😄