După ce a salvat România de mai multe ori în situații critice, diaspora română a derapat grav de această dată, votând masiv partide pro-ruse, anti-occidentale și anti-democratice. În niciun județ din România, „suveraniștii” n-au avut rezultate atât de bune ca în majoritatea țărilor din vestul Europei! „Campioanele” derapajului extremist: Italia și Spania.
Luni dimineață, la ora 7.00, s-au închis ultimele secții de votare din diaspora: cele de pe Coasta de Vest a Americii de Nord (SUA + Canada).
La ora 12.00, rezultatele din peste 98,5% dintre secțiile de voare din diaspora erau deja centralizate. Mai exact, 936 din 950 (98,53%).
Conform rezultatelor oficiale, numărul votanților din diaspora, la cele 951 de secții: 775.413. O prezență foarte mare, dat fiind că au putut vota doar românii cu domiciliul sau rezidența într-o altă țară decât România. N-au avut cum să voteze milioane de români aflați la muncă în străinătate, dar cu domiciliul sau rezidența în țara de baștină. De asemenea, n-au putut vota românii care duminică, 1 decembrie, au călătorit în străinătate.
Prin comparație, cu o săptămână înainte, în primul tur al alegrilor prezidențiale, în diaspora au votat 821.703 de români. Cu doar 46.290 de alegători (5,63%) mai mulți decât acum, deși pe 24 noiembrie a putut vota oricine, la oricare dintre cele 951 de secții deschise în afara României!
55,5% la urne, 62% după redistribuire!
Pe fondul mobilizării neobișnuite de pe 1 decembrie, în condițiile retrictive menționate, diaspora a votat masiv partidele extremiste.
Votul diasporei pentru extremiști, Camera Deputaților:
- AUR (partidul lui George Simion) – 26,20% (193.468 de voturi)
- SOS (partidul Dianei Șoșoacă) – 15,84% (116.992)
- POT (partidul lui Călin Georgescu) – 13,58% (100.250)
Total extremiști: 55,62% (410.700 de voturi).
Votul diasporei pentru extremiști, la Senat:
- AUR (partidul lui George Simion) – 25,69% (190.060)
- SOS (partidul Dianei Șoșoacă) – 16,16% (119.574)
- POT (partidul lui Călin Georgescu) – 13,57% (100.383)
Total extremiști: 55,42% (410.017 voturi).
Așadar, cele trei partide însumează 55-56% în diaspora (față de 31,5% în țară). După redistribuirea voturilor obținute de partidele care n-au reușit să facă pragul de 5%, ponderea extremiștilor în diaspora va crește la circa 62% (față de 36% în țară).
Rezultate în diaspora (Senat)
În afara granițelor, extremiștii au ocupat 3 din primele 4 locuri. Doar USR (locul 2), cu 22,06% la Senat și 24,84% la Camera Deputaților, și-a făcut loc printre ele. Prin comparație, în țară, doar AUR s-a clasat între primele patru partide.
Partidele aflate la guvernare au fost spulberate în diaspora. La Senat: PNL (locul 5) – 7,55%, PSD (locul 7) – 3,07%! La Camera Deputaților, PNL a dispărut cu totul, neavând listă de candidați! În aceste condiții, PSD a urcat pe 5, cu numai 4,07%.
Rezultate în diaspora (Camera Deputaților)
În Italia și Spania, extremiștii au confiscat primele trei locuri, cu un total de 68%!
Catastrofa electorală absolută a fost atinsă în Italia și Spania, unde primele trei locuri au fost ocupate doar de partide extremiste!
Cifrele sunt îngrozitoare, ca un blestem, ca un scuipat aruncat spre țara de origine:
- Italia: AUR (29,56%) + SOS (22,26%) + POT (16,18%) = 68,00%
- Spania: AUR (30,53%) + SOS (18,80%) + POT (18,64%) = 67,97%.
În cifre absolute:
- Italia: AUR (37.563) + SOS (28.283) + POT (20.561) = 86.407 de voturi
- Spania: AUR (28.838) + SOS (17.763) + POT (17.614) = 64.215 de voturi.
În aceste țări cu diaspora românească masivă, pe locul 4 s-a clasat, cu 14,07% (17.873 de voturi), respectiv 13,51% (12.764 de voturi).
AUR s-a clasat pe primul loc în țări precum Marea Britanie, Italia, Germania, Spania, Franța, Belgia, Austria, Irlanda, Grecia, Portugalia, Bosnia și x.
USR a câștigat în SUA, Canada, Olanda, Elveția, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria, Turcia, Israel, Brazilia, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Emiratle Arabe Unite, Arabia saudită și în aproape toate țările ex-sovietice.
PNL a venit pe locul 1 în diapora română din Brazilia, India, kazahstan, Iran, Irak, Siria, Algeria, Etiopia, Tanzania etc.
PSD a fost preferat în Albania, Angola și Cuba.
Cel mai rațional, pro-european, s-a votat în Republica Moldova și Luxemburg, unde primele două partide au fost USR și PNL.
În Republica Moldova, USR (54,84%) și PNL (23,66%) au însumat 78,50%, iar extremiștii – numai 8,24% (AUR – 5,00%, SOS – 3,24%). A mai „ciugulit” ceva și PSD (4,79%), clasat pe locul 4.
În Luxemburg, USR (47,21%) și PNL (10,81%) au însumat 58,02%, iar extremiștii – „doar” 24,01% (AUR – 9,31%, POT – 7,61%, SOS – 7,09%).
Într-o situație similară se află Olanda, unde pe primele două locuri s-au clasat USR (31,85%) și SENS (21,70%), iar extremiștii au adunat 29,08% (AUR – 13,65%, SOS – 7,91%, POT – 7,52%).
Marea Britanie (142.100 de votanți)
- AUR – 28,25%
- USR – 19,90%
- SOS – 16,82%
- POT – 15,13%
- PNL – 5,07%
Italia (128.302 votanți)
- AUR – 29,56%
- SOS – 22,26%
- POT – 16,18%
- USR – 14,07%
- PNL – 5,03%
Germania (122.389 de votanți)
- AUR – 28,04%
- USR – 21,82%
- SOS – 15,24%
- POT – 12,64%
- PNL – 6,57%
Spania (95.364 de votanți)
- AUR – 30,53%
- SOS – 18,80%
- POT – 18,64%
- USR – 13,51%
- PNL – 5,24%
Republica Moldova (81.018 votanți)
- USR – 54,84%
- PNL – 23,66%
- AUR – 5,00%
- PSD – 4,79%
- SOS – 3,24%
Franța (39.079 de votanți)
- AUR – 28,04%
- USR – 21,82%
- SOS – 15,24%
- POT – 12,84%
- PNL – 6,57%
Belgia (34.357 de votanți)
- AUR – 30,96%
- USR – 17,02%
- POT – 15,92%
- SOS – 15,48%
- PNL – 5,59%
Austria (26.957 de votanți)
- AUR – 32,35%
- SOS – 18,29%
- USR – 15,11%
- POT – 13,46%
- PNL – 5,90%
Olanda (16.648 de voturi)
- USR – 31,85%
- SENS – 21,70%
- AUR – 13,65%
- SOS – 7,91%
- POT – 7,52%
Irlanda (13.424 de votanți)
- AUR – 27,37%
- USR – 21,11%
- SOS – 14,93%
- POT – 14,26%
- PNL – 6,41%
SUA (10.817 votanți)
- USR – 38,19%
- AUR – 17,52%
- PNL – 14,42%
- SOS – 7,81%
- POT – 5,99%
Danemarca (10.211 votanți)
- USR – 26,80%
- AUR – 19,67%
- POT – 11,73%
- SOS – 11,72%
- SENS – 9,77%
Canada (6.721 de votanți)
- USR – 39,07%
- AUR – 18,99%
- PNL – 13,00%
- SOS – 12,42%
- POT – 5,12%
Odată trecută stupoarea pe care o impărtaşesc şi eu, nu pot să nu constat un lucru: există o corelație directă intre numărul de votanți si procentele strânse de extremişti.
Cu cât sunt mai mulți votanți, cu atât votul extremist e mai puternic.
Cum nimic nu e întamplător, fac pariu că românii din țarile în care trăiesc cei mai mulți români, în comunități groupate, mai mult sau mai putțin în eutarcie, acestia au fost vizați expres de propaganda rusă. Rusă.
Nimic nu-i scuză pe, scuzati-mă, cretinii care au votat astfel. Ar fi trebuit să invețe mai mult de la țările în care trăiesc.
Românul e influențabil, si fărăconvingeri clare, uitați-va la Babacu. A fost un joc de copil sa le vinzi un narativ complotist care să li se suprapuna perfect si să creezi un efect de domino.
Au fost şi români care au făcut sute de kilometri până la o cabină de vot, ca să împiedice asta. Covǎrşiți de amploarea fenomenului, din păcate.
Daca ar fi sa nu-mi infring pornirea as zice ca ar trebui sa fie scoasa Romania din UE de catre suveranistii din parlament+capitanul ajuns presedinte si sa fie trimisi acasa suveranistii cu*ului pierzind locul de munca si sa stea din nou la coada la ambasade.
Ei stiu foarte bine ca România nu poate fi scoasă din UE decât la cererea ei, si dând inapoi banii pe care i-a primit de la UE, cum a trebuit să facă si Marea Britanie.
UE o sa taie finanțarile României, ceea ce o să săracească si mai mult populația ( nu mai pot ei de asta, ei traiesc si beneficiază de avantajele UE), şi UE o să trebuiască să facă fața unui al 3 -lea cal troian, dupa Ungaria si Slovacia: România.
O să treacă ani până când o sa se trezească Românii şi să înteleagā ce i-a lovit: Polonezilor l-au trebuit 10 ani de suveranism şi plonjonul în săracie până au re-votat european. Însa atunci nu exista Trump.
“Geniul” Rusiei putiniste e să se folosească de omul şi aliatul lor Trump pentru a-si avansa pionii în Europa. Cretinii din diaspora sunt convinşi că ei sunt pro-americani anti-woke, nu pro-rusi.
DIASPORA nu a trădat, ci a scuipat încă o dată pe această cloacă locală anexată de mafiile numite „partide” si care sunt urmașele CRIMINALILOR din 1989, cei care au ucis ca să se imbuibe ei si clientela lor. De aceea au plecat cu milioanele – cel mai mare exod din istorie – ca sa nu mai fie injositi, furati, umiliti de fsn=psd=pnl=pdl + securistii din spatele lor + Justitia ticaloasa care ii apara. 600.000 de oameni nu pot gresi, ei doar vad mai limpede ca România e o tara fără viitor
In Italia si Spania sunt faianteri si bone, emigranti mai “densi”. In Australia, Canada, etc s-a emigrat pe puncte, is de aia cu studii superioare.
Nu este vorba de trădare, ci, mai grav, de o gafă de proporții. Pentru că a trăda înseamnă a înțelege ceea ce faci. Există o mare insatisfacție acumulată printre alegătorii din țară și din străinătate. Participarea împreună a PSD și PNL – mai ales că a fost prezentată iresponsabil ca o alianță și nu ca o mare coaliție creată de nevoie – pe fondul unei opoziții insipide și autiste a USR a făcut ca singurul debușeu al acestei insatisfacții și revolta pe care au născut-o să se ducă în singura direcție rămasă, AUR și celelalte partide pretins patrioate.
Adevărul este că majoritatea alegătorilor de bună credință sînt prea ocupați să cîștige un ban mai mult sau mai puțin onest pentru ei și pentru familiile lor și nu au nici timpul și nici energia iar, unii dintre ei, nici educația și gîndirea critice cerute pentru a discerne detaliile și dedesubturile ofertei politice. Mai mult, firea umană consideră binele actual ca un dat și se zbate să adauge la el, mai mult decît la conservarea lui. Foloasele apartenenței la NATO și la UE, de neimaginat acum 25 de ani, sînt acum decuplate în conștiința celor mai mulți, în primul rînd a tinerilor, de rădăcinile lor euro-atlantice. Iar cum politica le pare un spectacol de imagine – pentru că așa este făcută de politicienii români și nu doar de ei – apreciază, corect în acest cadru greșit, că cel mai bun răspuns de imagine la consensul jafului, prostiei și nesimțirii ultimilor ani este isteria zisă suveranistă.
Revin, nu este vorba de trădare, este vorba de incapacitatea românilor, de la moartea lui Corneliu Coposu încoace, de a mai crea un proiect național ancorat în valorile libertății personale și al solidarității naționale ca răspuns la proiectul feudal-securist moștenit din perioada național-comunistă (proiect care și el, iată a ajuns să se erodeze în conștiința publică, amplificînd deruta). Românii sîntem o națiune relativ mică, cu probleme relativ adînci. Cu grem am putea avea resursele pentru construcția unui model alternativ de țară la ceea ce avem în prezent. Două sau mai multe, unul mai suveranist, unul mai progresist, altul mai socialist etc. depășesc cu mult resursele noastre umane și materiale.
Vin vremuri grele, cu cheltuieli publice scăpate de sub control, cu tineri puțini la număr și cu pregătire de proastă calitate, care vor necesita guvernări de sacrificiu (dar vor încuraja și guvernări ale jafului fără perdea). Iar alegerile de acum seamănă periculos de mult cu cele din 1937, cînd timpul a început să nu mai aibă răbdare cu românii. Dacă românii care constată acum gravitatea situației și cărora le pasă de traiul lor și al copiilor lor, nu se adună, nu pun țara la cale și nu pun presiune pe politicienii recuperabili actuali sau în pregătire ca aceștia să le propage și să le aplice proiectul național, trădarea va fi a lor, nu a unei diaspore exasperate și înfuriate de piruetele politice ale guvernanților din ultimii 15-35 de ani.
Dacă este ca românii să nu mai voteze la furie, cu patimă, ne trebuie un proiect care să demonstreze că depinde de noi să facem o societate dreaptă, așezată, cuminte cultural, în care cel care se zbate să cîștige cinstit are șanse și în care merită să înveți pentru meserie și viață, nu pentru un carton fără acoperire în competențe, dar obligatoriu pentru a munci legal.