joi, aprilie 18, 2024
AcasăOpiniiDe ce să nu fie transparență și în privința averii liderilor religioși...

De ce să nu fie transparență și în privința averii liderilor religioși din România? Semnați inițiativa DeClic!

-

„DeClic – Societatea civilă în acțiunea” a lansat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, „astfel încât personalul din conducerea tuturor cultelor religioase recunoscute în România să depună anual declarații de avere și interese”.

Comunitatea DeClic solicită ca din lege să fie „eliminată complet sintagma «cu excepția celor care ocupă funcții aparținând cultelor religioase», care este discriminatorie în raport cu celelalte tipuri de funcții ale demnitarilor publici enumerate în lege”.

Conducerea cultelor religioase recunoscute de statul român este formată din: patriarh, mitropolit, arhiepiscop, șef rabin, muftiu, episcop-șef de cult, episcop, președinte uniune prim-delegat, episcop vicar patriarhal, episcop vicar, episcop coajutor, episcop auxiliar, arhiereu-vicar. Conform DeClic, în 2019, bugetul pentru sprijinul acordat de statul român pentru salariile angajaților în biserici a fost de 668,3 milioane de lei, o creștere cu 72,3 milioane lei față de anul 2018.

- Advertisement -

Inițiativa DeClic, dacă va fi asumată de către clasa politică românească, poate să reprezinte un pas spre normalizarea relației dintre stat și cultele religioase, o relație care la acest moment poate fi considerată neprincipială.

Totuși, inițiativa colegilor noștri de la DeClic reprezintă doar o mică parte din efortul care trebuie depus pentru asigurarea transparenței utilizării banilor publici de către cultele religioase și a controlului democratic cetățenesc. Deși sunt oferite sume mari de la bugetul de stat pentru sprijinirea funcționării cultelor religioase din România, cetățeanul nu are acces la informații despre cum se folosesc acești bani publici.

Cultele religioase, cu precădere Biserica Ortodoxă Română, oferă rapoarte anuale despre activitățile filantropice, culturale, pastorale etc., însă informațiile din aceste documente, de cele mai multe ori redactate într-un stil triumfalist, sunt imposibil de verificat, pentru că nu există un mecanism legal care să permită cetățeanului de rând o astfel de verificare.

- Advertisement -

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public nu se aplică cultelor religioase, deși acestea administrează bani publici proveniți fie de la bugetul statului / bugetele publice ale comunităților locale, fie din fondurile europene.

În contextul în care administrarea banilor publici de către culte scapă de sub controlul democratic al cetățeanului, instituit de Legea nr. 544/2001, precum și de legislația Uniunii Europene, administrația cultelor religioase are o libertate aproape absolută în utilizarea acestor bani. Controlul detaliat asupra legalității utilizării banilor publici de către culte se realizează de Secretariatul de Stat pentru Culte, din cadrul Guvernului României, care operează verificări asupra documentelor transmise de unitățile de cult incluse în Programul de acordare a sprijinului financiar destinat lăcașurilor de cult și salarizării personalului clerical.

Cultele religioase primesc însă fonduri financiare nu doar de la bugetul statului, ci și de la consiliile județene, primării, precum și linii de finanțare susținute din fonduri europene. Lipsa unei presiuni democratice și legale pentru asigurarea transparenței în utilizarea acestor fonduri publice de către culte a generat abuzuri și ilegalități.

Astfel, în 2016, Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea DNA, opera un control la sediul Mitropoliei Olteniei. În mass-media au apărut informații conform cărora acest control ar fi fost în legătură cu ilegalități comise în administrarea unor fonduri europene. La acel moment, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei a încercat (fără succes) să convingă presa locală că nu există vreo suspiciune de faptă penală, iar controlul respectiv ar fi fost „unul de rutină”.

Situația de la Mitropolia Olteniei rămâne neclară. De la momentul controlului și până în prezent, nici DNA și nici Mitropolia Olteniei nu au lămurit dacă există în derulare un dosar penal care vizează persoane din structurile administrației bisericești și organizațiilor neguvernamentale ale Mitropoliei Olteniei.

Un alt dosar DNA „fierbinte” este cel în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată pentru obținerea ilegală a unor fonduri europene. După numeroase tergiversări „avocățești”, presiuni de natură politică, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis la începutul acestui an să retrimită dosarul la DNA pentru a reface ancheta.

În acest context, deși drumul până la reglementarea corectă, legală și morală a transparenței utilizării fondurilor publice alocate cultelor religioase din banii publici este un drum lung, colegii de la DeClic vor deschide „cutia Pandorei”.

Prin transparența averii deținute de liderii religioși din România se vor infirma sau confirma zvonurile atât despre averea ascunsă a acestora – conturi bancare personale (unele în bănci din străinătate), proprietăți private etc. –, cât și despre apartenența lor la organizații a căror agendă publică și mai puțin publică este uneori în contradicție cu interesele cultelor respective (vezi, de exemplu, acuzațiile despre relațiile de mare prietenie cu Francmasoneria care au circulat în spațiul public despre ierarhi ai BOR, ca Patriarhul Daniel, Mitropolitul Teofan al Moldovei sau Mitropolitul Irineu al Olteniei).

Adevărul proclamat cu insistență în predicile liderilor religioși din România trebuie să fie criteriu moral și atunci când vine vorba de persoana publică și averile acestor lideri, deci demersul DeClic este conform inclusiv cu morala propovăduită de cultele religioase din România.

În concluzie, vă invităm să semnați pentru susținerea inițiativei DeClic pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, „astfel încât personalul din conducerea tuturor cultelor religioase recunoscute în România să depună anual declarații de avere și interese”. Semnați AICI!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. EXCELENTA initiativa a celor de la „DeClic”, SUBSCRIEM fara nicio ezitare !!!

    Citam din articol: ” (…) Un alt dosar D.N.A. „fierbinte” este cel în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată pentru obținerea ilegală a unor fonduri europene. După numeroase tergiversări „avocățești”, presiuni de natură politică, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis la începutul acestui an să retrimită dosarul la D.N.A., pentru a reface ancheta. (…) ” !

    Vrem doar sa adaugam ca „Dosarul (viei de la) Nazarcea”… NU este NICI primul dosar PENAL al… PREA-ESCROCULUI (!) Teodosie – „ȘPAGOVEANU” si… NICI singura MALVERSATIUNE infaptuita de acesta (daca nu ar fi sa amintim decat despre marele Complex-Turistic-de-Lux ridicat de catre „Teo” in locurile sale natale, la Arini, judetul Suceava, daaaaaaaaaaaaaa ?!!!) !!!!!!!

    • Paul
      pe mine nu ma intereseaza afacerile bisericii
      Am avut saptamana trecuta o experienta de m-a lasat pe spate.
      Acum 2-3 ani sotia mea a intalnit in parcare la un supermarket o doamna care cersea pe acolo.
      Nu era cersetoare de profesie,venea pe acolo cand nu mai gasea de munca cu ziua la ea in sat.
      Avea nr de telefon al sotiei mele dar pot sa-ti spun ca nu am fost deranjati de multe ori, numai in caz de urgenta cand nu mai aveau ce sa manance femeia si cei patru copii.
      Saptamana trecuta fiul cel mare (11 ani) a fost omorat de o masinea cu nr strain pe trecerea de pietoni din satul lor.
      De ce am fost deranjati noi.
      Preotul nu voia sa-i inmormanteze copilul pentru ca nu platise contributia la biserica.
      A fost sotia mea acolo si a rezolvat-o/ daca ma duceam eu se lasa cu sange peste tot in biserica/il bateam futu-l in gura de popa cu ce prindeam pe acolo, cadelnite,cruci si ce mai gaseam pe acolo.
      Am hotarat sa nu mai merg in biserica/este forma mea de protest.
      Credinta o tin in suflet.

  2. In constitutie se spune clar ca toti suntem egali in fata legii, asa ca savonea sa nu mai umble cu fofarlica ca tot nu scapa, odata si odata tot va plati, sper ca si cu averea si cu libertatea, si ea si barbat-su care mai nou cica nu mai e barbat-su ca cica divortara oamenii asa ca si cei doi sefi din politia Caracal?!? Mai oameni buni, chiar inghititi toate mizeriile infractorilor dechizati in magistrati?!?! Cum sa nu fie publice salariile partenerilor din magistratura, ce-i aici, Republica Baluba??? Desfiintati si depolitizati CCR, CSM, Politie, Jandarmerie, Curtea de Conturi, ICCJ, DIICOT, DNA, ANAF, Avocatul Poporului , tot ce e functie publica sa fie ocupat prin concurs!!!! Jos cu soferii si amantele lui dracnea & CO!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -