Guru a dat declarație de adio către națiune, bineînțeles la Marș TV. A vorbit despre umilințe, nedreptăți și de-astea și a arătat că ne-a adus, clar și precis, programul lui, Apă-Hrană-Energie, dar nu ne-a trebuit, apoi a cerut pace, pace și nu știe cum de a ieșit ditai războiul.
A explicat că, de fapt, s-a supărat UE când a zis el ca diaspora să vină acasă și de-aia i s-au întâmplat nasoale.
A mai zis că numai el vorbește despre corupție și nimeni altcineva n-a zis în campanie despre corupție (ce e cu Nordis, nene? – că n-ai zis un cuvânt).
Acu’, el s-a bazat pe sine și a dat chix, dar e baiul nostru că așteptăm salvatori și nu ne decidem singuri soarta.
Misiunea lui a fost chemarea la trezire în conștiință, mission accomplished și nu mai e treaba lui să salveze poporul român, că suntem distruși oricum de 35 de ani.
El, cu ființa lui, a făcut tot ce a putut și a parcurs Golgota, dar ghinion, de două mii de ani nu suntem uniți și asta e.
Nădăjduiește, însă, că dincolo de metafore, s-a văzut ADEVĂRUL, dar e clar că el și ai lui nu sunt liberi și a băgat iar cu pandemia și aia e dovada că suntem supuși.
N-a dat nume de urmași, că nu mai contează, oricare e bun.
Drum bun, la revedere!
Doamna Anca are legătura, că se gândește să candideze, nah.
***
În aceste momente importante pentru țară, să nu-i uităm pe cei care au contribuit masiv și muncesc neprecupețit la succesul acestor acțiuni.
Mulțumim, doamna Anca! Nu vă lăsați!
Norocul dvs. nu se dezminte, toți politicienii pe care-i susțineți ajung exact acolo unde trebuie.
***
Veștile bune continuă.
Armistițiu între Ucraina și Rusia timp de 30 de zile, timp în care negocierile pentru pace vor începe cu adevărat.
Cum a dispărut „omul păcii” din peisaj, se întâmplă chestii pozitive.
Coincidență? Nu cred.
***
De supărare, AUR, SOS și POT au decis că nu mai merg la muncă.
Se duc, în schimb, la Georgescu, să vadă cui predă calul.
P. S. Vor fi plătiți, bineînțeles, își vor lua salariu, beneficii, sporuri.
Hop si consigliere Pisaroglu. Cadidat.
Asta tot secu, tot secu ?