vineri, august 1, 2025
AcasăSportChiar e extraterestru: primul înotător din lume care face "dubla de aur"...

Chiar e extraterestru: primul înotător din lume care face „dubla de aur” a înotului (100 m + 200 m liber) la două Mondiale! Acum 6 zile voia să plece din Singapore…

-

David Popovici reușește performanțe fantastice în Singapore, la Campionatul Mondial de natație. Românul ia medalii de aur și bate recorduri, la nici o săptămână de când se gândea să renunțe și să revină în România înainte de începerea competiției.

La două zile după medalia de aur obținută în proba de 200 de metri liber, David Popovici (20 de ani) a luat aurul și la 100 de metri liber!

Venit din semifinale cu al doilea timp (46,84 secunde), devansat de americanul Jack Alexy, David Popovici a reușit să facă rocada în finală, încheind cursa cu 41 de sutimi de secundă ma repede decât principalul său rival.

Este a doua „dublă de aur” 100 m + 200 m liber reușită de David Popovici, după cea din 2022, de la Budapesta.

- Advertisement -

În Singapore, românul a fost singurul înotător calificat în ambele finale, la 100 m și 200 m liber. De asemenea, el a fost cel mai tânăr finalist în ambele probe – singurul de 20 de ani. Ceilalți finaliști au între 21 și 27 de ani.

Popovici va împlini 21 de ani pe 15 septembrie. El a anunțat încă de miercuri că nu va mai concura și în proba de 50 de metri liber, care va avea calificările (serii + semifinale) vineri, iar finala – sâmbătă.

Finala de 100 de metri liber (joi)

1. David Popovici (România) – 46,51 secunde

- Advertisement -

2. Jack Alexy (SUA) – 46,92

3. Kyle Chalmers (Australia) – 47,17

4. Guilherme Santos (Brazilia) – 47,35

5. Egor Kornev (Rusia) – 47,51

6. Patrick Sammon (SUA) – 47,58

7. Maxime Grousset (Franța) – 47,59

8. Matthew Richards (Marea Britanie) – 47,74

Finala de 200 de metri liber (marți)

1. David Popovici (România) – 1:43,53

2. Luke Hobson (SUA) – 1:43,84

3. Tatsuya Murasa (Japonia) – 1:44,55

4. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44,72

5. Kamil Sieradzki (Polonia) – 1:45,22

6. Carlos D’Ambrosio (Italia) – 1:45,27

7. James Guy (Marea Britanie) – 1:45,28

8. Gabriel Jett (SUA) – 1:45,92

Recordurile lui David Popovici în Singapore

Prin victora entuzismantă de astăzi, David Popovici a stabilit câteva recorduri la competiția din Singapore:

  • primul înotător care câștigă titlul mondial atât la 100 de metri liber, cât și la 200 de metri liber la două ediții ale Campionatului Mondial: 2022 (Budapesta) și 2025 (Singapore);
  • nou record european;
  • nou record al Campionatelor Mondiale.

De asemenea, Popovici a înregistrat al doilea timp din istorie la 100 m liber (46,51 secunde). Mai bun este doar recordul mondial de 46,40 al chinezului Pan Zhanle, stabilit la Olimpiada de anul trecut, de la Paris. Acum, în Singapore, asiaticul nici nu s-a calificat în finală!

David Popovici face istorie în Singapore

„Cu trei zile înainte să înceapă concursul…”

RezultateLe fabuloase ale lui David Popovici, la Mondialul din acest an, au fost obținute la mai puțin de o săptămână după ce el a trecut printr-un moment critic, când voia să plece din Singapore și să revină în țară!

A depășit însă momentul dificil, s-a mobilizat, și au urmat patru zile de vis: luni și marți a trecut cu succes de toate fazele probei de 200 de metri liber (serii, semifinale, finală), iar miercuri și joi a repetat scenariul la 100 de metri liber.

Marți, după ce a câștigat titlul mondial la 200 de metri liber, înotătorul român a făcut dezvăluri surprinzătoare.

Mărturia lui David Popovici

Cu trei zile înainte să înceapă concursul, am păţit ceva ce nu am mai păţit niciodată. Şi anume – să-mi fie frică, să-mi doresc să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta, am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să-i anunţe pe toţi că nu voi mai putea concura. Îmi părea rău de toţi. Şi-au luat bilet, familie etc. Simţeam că nu pot să mai continui. Nu dintr-o frică de a pierde sau de a nu merge timpii pe care aştepta lumea să-i ating, ci dintr-o frică de a-mi atinge propriul potenţial.

Şi, tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine la antrenamente, să ating nişte timpi pe care nu i-am atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia, acum o lună. Toate astea m-au făcut să înţeleg cât de mult pot să mă apropii de ceea ce credeam eu a fi limitele înotului şi limitele mele.

În momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potenţial şi să-l vad de atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă.

Mult mai mândru decât de medalia asta şi de timpul obţinut sunt de faptul că am reuşit să mă mobilizez, să merg pur şi simplu la calificările astea de ieri dimineaţă. Să trec şi prin semifinale, să ajung şi prin finală.

Uite că n-a fost atât de rău (râde – n. red.). Până la urmă, am câştigat şi nu aş fi putut să trec singur prin bariera asta. Au fost esenţiali oamenii din jurul meu, mai ales iubita mea, ai mei. Ai nevoie de un «support group», cum se zice în engleză. Ai nevoie de un grup solid în jurul tău, care să-ţi amintească că meriţi, că eşti suficient de bun şi că pentru asta…

Deşi simţeam că nu mai pot, că vreau să mă întorc acasă şi pur şi simplu nu-mi va ieşi, îmi era frică de a-mi atinge propriul potenţial. Unul dintre declicuri a fost că mi-am spus că pur şi simplu nu-mi stă în fire.

Încă de mic am fost luptător, războinic, mai ales competitiv, şi nu aş fi putut să trăiesc cu mine ştiind că măcar nu i-am dat o încercare. Mi-am zis că le iau pas cu pas, trec prin calificări şi odată ce am trecut de ele – probă pe care o consider a fi cea mai grea –, chiar dacă-s doar nişte calificări, e prima probă din concurs, totuşi.

După ce am trecut de acea barieră, am reuşit să mă mobilizez.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Nu este doar un sportiv genial, este si un tanar foarte desteot.
    Mi-ar placea ca peste zece ani, cand probabail va avea varsta prevazuta de lege, sa fie ales presedintele Romaniei.
    Va fi la fel de bun ca si in sport. Ne va ridica, in sfarsit, pe podium!.

  2. Multumesc ca ati scris acest material. Ne pretuim oamenii valorosi mult mai putin decat ar trebui. Acest tanar si om exceptional ne aduce aminte de partea buna a vietii, cea pe care nu o mai pretuim asha cum s-ar cuveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -