joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiCumpănașu și-a făcut cont TikTok ca să ajungă președintele României în 2024

Cumpănașu și-a făcut cont TikTok ca să ajungă președintele României în 2024

-

Chiar dacă nu-i va reuși planul mizerabil de a-i racola pe actualii adolescenți – viitori votanți, „Unchiul” impostor și-ar putea asigura 10 milioane de dolari de la stat pentru campania electorală din 2024. Are peste 500.000 de urmăritori pe TikTok.

Prezența lui Alexandru Cumpănașu pe rețeaua de socializare TikTok nu este una întâmplătoare. E făcută cu un scop bine definit: acela de a-și atrage de pe-acum viitorii votanți la alegerile prezidențiale din 2024.

Să nu omitem un aspect fundamental: peste patru ani, adolescenții de azi, cu care vorbește „unchiul” impostor de la Caracal, vor avea deja 18 ani împliniți și, evident, drept de vot. Dintr-un foc, Cumpănașu ar putea câștiga 500.000 de semnături.

Profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și fost ambasador al României în Senegal, Ciprian Mihali avertiza că, dându-se drept „profu.online”, Cumpănașu a ajuns să-și adune 500.000 de urmăritori: „Unul din patru sau cinci elevi din România este fan Cumpănașu”.

- Advertisement -

Și asta, în condițiile în care Cumpănașu e doar absolvent de liceu. Falsul profesor a încasat însă de-a lungul vremii sume importante de la bugetul de stat, conform „Newsweek”, deși nu are studii superioare: 5.500 de lei pe lună de la SNSPA, în 2018, și alți 4.600 de lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

Mai mult, înainte să candideze la Președinția României în 2019, Cumpănașu a primit o grămadă de contracte din bani publici, inclusiv de la Ministerul Educației Naționale, instituție pe care, în prezent, o împroașcă intens cu noroi pe unde apucă: mai ales pe TikTok. „Unchiul” profitor a obținut peste 900.000 de euro prin ONG-ul său din partea Ministerului de Interne, aflat la acea vreme sub control PSD-ist.

Răzvrătitul „prof online”, care pozează în salvatorul tinerilor, își trecuse în CV-ul din 2019 doar atestatul profesional de „programator-analist-ajutor” de la Colegiul Național „Ioniță Aslan” din Caracal și un masterat în curs la „AMSB Switzerland”, din noiembrie 2016 (o „facultate” de apartament la mare distanță).

- Advertisement -

Dacă vă mai aduceți aminte, în vara lui 2019, îi cataloga drept „cretini” pe toți cei care spuneau că va candida la alegerile prezidențiale. A zis atunci pe un ton ferm că nu va candida! Se întâmpla în august. O lună mai târziu, își anunța deja candidatura printr-un sondaj postat pe pagina sa de Facebook, dar și pe site-ul alexandrucumpanasu.ro (în acest moment, nefuncțional): „Dacă mâine ar avea loc alegerile prezidențiale, cu cine ați vota?”. Variante oferite: Alexandru Cumpănașu și Klaus Iohannis.

La scrutinul pentru prezidențiale din 2019 s-a folosit de tragedia cumplită de la Caracal, chinuindu-se din răsputeri să-și facă imagine pe moartea tinerelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. A eșuat. A obținut doar 141.316 voturi (1,56%) și s-a clasat pe locul 8 ]n primul tur.

Strategia pe care o adoptă în momentul de față e una deosebit de periculoasă. Pe fondul nemulțumirii populației, a neîncrederii în politicieni, Cumpănașu ar putea urca lejer în clasament. Dacă ar fi votat numai de cei peste 500.000 de followers din lista de pe TikTok, Cumpănașu s-ar alege cu mai mult de 5%: procentaj suficient pentru a-și deconta 10 milioane de dolari pentru campania electorală. Realist vorbind, adolescenții de azi vor fi votanții de mâine. Va fi primul lor vot. Ei vor merge la urne mult mai deciși decât alte categorii de vârstă.

Iată ce declara Cristian Tudor Popescu pe 10 noiembrie 2019 la Știrile ProTV:

”Să vă uitați la cei care au peste 3%, 3% sau mai mult, dintre candidați. Știți ce se întâmplă? Pentru fiecare dintre aceștia dumneavoastră îi veți plăti campania electorală, deși n-ați votat pentru respectivul, puteți să votați numai pentru unul. Pentru toți ceilalți care au depășit 3% pot, conform legii 334 / 2006 republicată, pot să-și facă o campanie de maximum 20.000 de salarii minime pe economie, adică 10 milioane de dolari, stimați telespectatori. Nu mi-a venit să cred, dar așa este! Este o cifră absolut scandaloasă.

Eu înțeleg ideea, să dai ceva de la stat pentru ca și cei fără mari posibilități materiale, care nu au avere, să poată să se înscrie în această cursă. Dar nu 10 milioane de dolari! O cifră mult mai rezonabilă, mai mică.  În plus, vă dați seama ce se poate face? Respectivul face un 3-4 %, își face campania asta cu agenții de publicitate, cu televiziuni, și acolo se poate aranja foarte frumos umflarea prețurilor. E o posibilitate”.

PNL și USR-PLUS trebuie să fie extrem de vigilente. Trebuie să aibă deosebită grijă la felul în care vor guverna România în următorii ani. Să nu neglijeze nicio categorie socială. Altfel, ne vom trezi cu impostori precum Cumpănașu chiar în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Să nu ștergem cu buretele ceea ce s-a întâmplat în anul 2000, când Vadim Tudor a ajuns fără să facă nimic în finală cu Ion Iliescu. Iar partidele de opoziție în postura ingrată de a-i realiza o campanie lui Iliescu. „Dragi români, să nu ne întoarcem la dictatură! Votați PSD și Ion Iliescu!”, era îndemnul către alegători, la acea vreme, al PNL. Însăși Doina Cornea flutura mâna cu care a fost nevoită să pună ștampila pe Ion Iliescu.

2 COMENTARII

  1. Asa se intampla cand legile sunt facute ca sa dea posibilitate golanilor sa escrocheze statul . Ca el au fost multi golani care de-a lungul timpului au profitat de banii statului [ ai nostri ai tuturor] datorita legilor golanesti . Trebuie schimbat tot sistemul legislativ din Romania pentru a nu mai da posibilitate golanilor sa mai fure .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -