„Statele Unite ale Europei” nu e o idee „globalistă” sau „sorosistă”, ci creștină. Creștinii tind mereu spre unitate.
Naționalismul e un fenomen modern, care a înlocuit autoritatea universală a Bisericii în Europa cu autorități princiare, iar apoi naționale.
Până în sec. XV, se băteau aristocrați înrudiți între ei. Englezi și francezi sau francezi și germani vorbeau apoi franceză între ei, iar prizonierii de război, care-și așteptau răscumpărarea, erau adesea verișori de grad îndepărtat cu cei care-i capturaseră.
Războaiele erau feudale și dinastice, nu naționaliste și confesionale. Peste toate națiile Europei își întindea autoritatea spirituală Biserica. Mă rog, Bisericile, din cauza schismei. Apoi a venit reforma, care a spart Biserica Vestului în biserici naționale, anglicană, luterană, calvină, apoi în alte zeci de denominații, care prin expansionismul și zelul misionar neoprotestant au redevenit internaționale.
Tendința creștinismului e unificatoare (acesta e primul „globalism” care a creat o civilizație din Asia Minor până în Americi – universalismul creștin). Naționalismele și imperialismele epocii moderne au dus la spargerea unității lumii creștine. În lumea ortodoxă, naționalismul grecesc, care putea invoca doar tradiția și o cultură superioară, s-a luat la întrecere cu cel rusesc, care avea arme și trupe, dar nici de cel sârbesc sau românesc nu mi-e rușine. Și așa, în loc de Biserica lui Hristos avem Biserica lui Bartolomeu, cea a lui Putin-Kaghebeu, cele ale românilor, sârbilor, bulgarilor… Atât de bine se înțeleg între ele aceste Biserici-surori, încât își suprapun și își dispută într-o veselie jurisdicțiile, deschizând episcopii una pe teritoriul canonic al celeilalte. Zâzania naționalistă a înlocuit concordia creștină, mai ales pe teritoriul blestemat al Închisorii Popoarelor – răposata URSS (vedeți Rep. Moldova, Ucraina).
După ce s-au măcelărit între ele timp de 400 de ani, de la războaiele de religie la cele mondiale, națiunile occidentale au înțeles că nu pot continua așa la nesfârșit, căci în epoca nucleară încă un război paneuropean sau mondial ar însemna sfârșitul lumii.
Așa că tot creștinii, dragii de ei, au venit cu ideea unei confederații pașnice europene, care să îngroape armele și să facă din ingredientele războiului – cărbune și oțel – temelia păcii durabile. Proiectul s-a dezvoltat, iar după ce blestemata URSS și satanismul numit comunism au căzut, am fost și noi incluși în acest proiect binecuvântat al păcii, libertății și prosperității – Uniunea Europeană.
Că stângismul a denaturat multe în Europa, e adevărat. Dar proiectul de bază al UE e creștin. Cel suveranist, naționalist, nu e.
Iată cum gândeau părinții fondatori ai UE și nașul lor britanic!
Winston Churchill, discursul de la Zürich, 1946:
- „Trebuie să construim un soi de State Unite ale Europei” pe „sursa credinței și a eticii creștine.”
- „Dacă Europa ar fi unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar există limită pentru fericirea, prosperitatea și gloria de care s-ar bucura cele trei sau patru sute de milioane de oameni.”
Konrad Adenauer, Unsere Aufgabe:
- „Această Europă, cu a sa cultură clădită pe creştinism, trebuie să fie salvată cu orice preţ. Aceasta este marea datorie a partidelor creştine. Trebuie să salvăm Europa de dragul întregii lumi. Nu putem permite ca Europa să fie înghiţită de Asia. De aceea spun: ne vom opune oricărui colectivism, indiferent cum se numeşte acesta. Dorim să salvăm pentru lumea întreagă libertatea persoanei, aşa cum a dezvoltat-o creştinismul, şi vrem să salvăm Occidentul creştin de dragul lumii întregi.”
Robert Schuman, De l’Europe:
- „Democraţia îşi datorează existenţa creştinismului. Ea s-a născut în ziua în care omul a fost chemat să realizeze în viaţa sa trecătoare demnitatea persoanei umane, prin libertatea individuală, prin respectul dreptului fiecăruia şi prin practicarea iubirii frăţeşti pentru toţi semenii. Niciodată înainte de Hristos nu au fost formulate asemenea idei. Democraţia este aşadar legată de creştinism, doctrinar şi cronologic. Ea s-a întrupat odată cu el, încetul cu încetul, prin îndelungi tatonări, uneori chiar cu preţul greşelilor şi al recăderii în barbarie”.
Alcide De Gasperi, articol din anii ’50:
- „Mai presus de toate, creştinismul e activ, mereu activ prin efectele sale morale şi sociale. El se realizează în drept şi în acţiunea socială. Respectul său pentru dezvoltarea liberă a persoanei umane, dragostea lui pentru toleranţă şi fraternitate se traduc în lucrarea sa de justiţie distributivă în plan social şi de pace în plan internaţional”.
