AcasăLumeaComparație imbecilă a lui Trump: Pearl Harbor 1941 - Iran 2026. Șefa...

Comparație imbecilă a lui Trump: Pearl Harbor 1941 – Iran 2026. Șefa guvernului japonez a trebuit să suporte mitocănia președintelui american

-

De mitocănia lui Donald Trump n-a scăpat nici premierul Japoniei, Sanae Takaichi. În același Birou Oval în care președintele SUA, ca o gazdă mizerabilă, i-a făcut bullying președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în urmă cu un an, a venit rândul unei doamne să simtă bădărănia MAGA. De data asta, n-a mai fost bullying de gang, ci un „bullying istoric”, o retorică absolut imbecilă.

28 februarie 2025: Donald Trump a declanșat un atac violent împotriva oaspetelui său, Volodimir Zelenski. O agresiune barbară, nejustificată de nimic, în condițiile în care îl avea în față pe președintele unei țări atacate barbar de Rusia. Mai mult, prin Memorandumul de la Budapesta, din 1994, SUA își asumase obligația de a asigura integritatea teritorială a Ucranei, care doar în aceste condiții acceptase să renunțe la imensul său arsenal nuclear (moștenire de la defuncta URSS). Iar când Zelenski a venit la Casa Albă să ceară ajutor, Trump s-a răstit la el și i-a spus să se predea rușilor, pentru că „nu are cărți”.

19 martie 2026: Donald Trump a jignit-o profund pe șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, amintindu-i de episodul Pearl Harbor din 1941. Bine că nu i-a povestit despre Hiroshima și Nagasaki, din 1945! Oricum, paralela cu cazul Iran 2026 este pur și smplu imbecilă.

„Cine ştie mai multe despre surprize decât Japonia? De ce nu mi-ai spus nimic despre Pearl Harbor?”

În prezența premierului Japoniei și în fața jurnaliștilor acreditați la Casa Albă, Donald Trump a făcut joi o paralelă între loviturile americane din Iran şi atacul japonez de la Pearl Harbor, din 1941.

- Advertisement -

Întrebat de ce nu şi-a anunţat aliaţii despre intenţiile sale de a ataca Iranul, președintele SUA a răspuns: „Am vrut să fie o surpriză. Cine ştie mai multe despre surprize decât Japonia? De ce nu mi-ai spus nimic despre Pearl Harbor? Voi credeţi în surpriză, cred că mai mult chiar decât noi”.

Vizbil deranjată de o asemenea abordare, șefa guvernului japonez şi-a schimbat poziţia pe scaun când Trump a evocat momentul care a atras SUA în Al Doilea Război Mondial, a observat agenția Reuters.

O altă agenție de presă prestigioasă, France Presse, a notat că Sanae Takaichi s-a simţit „evident neconfortabil” şi a părut să suspine uşor când a auzit comentariul lui Trump.

- Advertisement -

Intervenția lui Trump a fost nu doar o mare mitocănie, ci și o imensă prostie. Paralela Pearl Harbor 1941 – Iran 2026 pur și simplu nu poate fi făcută, în sensul întrebării adresate de jurnalist.

Într-adevăr, pe 7 decembrie 1941, Japonia n-a anunțat SUA că-i va ataca baza navală de la Pearl Harbor, din insulele Hawaii. Similar, pe 28 februarie 2026, SUA n-a anunțat Iranul că-i va ataca obiective militare și-i va decima conducerea. Asta presupune să ții secretul față de inamic. Dar Trump n-a fost întrebat de ce nu și-a anunțat inamicul, ci de ce nu și-a anunțat aliații!

Atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, s-a soldat cu moartea a 2.390 de americani. A doua zi, SUA a declarat război Japoniei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

EDITORIALE

GRIGORE CARTIANU: Astăzi scriem istorie: guru a tras un pârț. Suveranist, patriotic, strămoșesc

ADRIAN PAPAHAGI: „Fenomenul Putin”. Hai, Neamțule, că poți!

CRISTIAN GHINEA: PNL s-a comportat ca un partid socialist sub guvernarea Nicu-Marcel. Poate redeveni liberal prin „USR-izare”

CRISTIAN PĂUN: Sabotorii vor să răstoarne bugetul

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -