vineri, octombrie 10, 2025
AcasăMainCod roșu de prostie în București-Ilfov. Au închis școlile pentru o banală...

Cod roșu de prostie în București-Ilfov. Au închis școlile pentru o banală ploaie de toamnă. Muniție pentru extremiști

-

Ciclonul Barbara, care a lovit sud-estul României miercuri, 8 octombrie, a devenit ciclonul prostiei administrative cel puțin în București și în județul Ilfov. Mobilizarea în fața unor pericole specifice codului roșu de inundații a fost normală, cu excepția deciziei de a închide școlile, inclusiv facultățile. Aceasta a fost o aberație populistă, în condițiile în care ultimele prognoze arătau că în zona Capitalei urma o banală ploaie de toamnă, nu un potop nemaivăzut.

Ciclonul Barbara a testat autoritățile române pe două planuri: capacitatea de a interveni eficient și nivelul de inteligență. Primul test l-au trecut, pe cel de-al doilea l-au picat în București și județul Ilfov, parțial și în alte teritorii din zonă.

Urmare a alertelor meteorologice, sub cod roșu de inundații s-au aflat Bucureștiul și cinci județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Ilfov. Codul roșu a fost emis pentru 18 ore (de marți, ora 21.00, până miercuri, ora 15.00), fiind prelungit cu încă trei ore pentru anumite zone din județul Constanța, unde s-au înregistrat cele mai mari probleme din cauza ploilor torențiale.

Alte 12 județe, plus zone muntoase din Brașov și Covasna, au fost plasate sub cod portocaliu.

- Advertisement -

Codul galben a vizat 7 județe și zone muntoase din Gorj și Hundoara.

Practic, mai mult de jumătate de țară s-a aflat sub diverse coduri meteorologice. Ciclonul Barbara, venit dinspre Marea Neagră, se anunța devastator.

- Advertisement -

Cod roșu de populism

Ciclonul a lovit năprasnic în județul Constanța, unde a vărsat cantități enorme de apă, bătând recorduri ale lunii octombrie de când se fac măsurători meteorologice.

Ploi consistete au fost și în două județe vecine, Ialomița și Călărași, mai ales în partea lor estică, precum și în anumite zone din Giurgiu.

Dar în București și în județul Ilfov, alerta s-a dovedit a fi exagerată. De fapt, e vorba de alerta inițială, emisă cu câteva zile înainte. Ulterior, meteorologii au modificat previziunile, făcându-le mai puțin alarmante pentru zona Capitalei.

Totuși, autoritățile dn București și Ilfov au luat măsuri radicale. Ziua de marți a fost ca a deciziilor adoptate pe bază de spaimă, dar și de un populism mai devastator decât ciclonul. S-a decis închiderea școlilor pentru ziua de miercuri, la fel ca și în celelalte județe vizate de codul roșu (Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu).

Televiziunile au fost bombardate cu informații privind iminenta apocalipsă. La rândul lor, acestea au bombardat populația, panicând-o și trimițând-o să-și facă provizii ca pentru un atac atomic. Breakin News-uri peste Breaking News-uri, prezentatori cu fețe speriate, de parcă venea sfârșitul lumii.

În realitate, noaptea de marți spre miercuri și ziua următoare au fost absolut normale, cu ceva ploi de sezon, dar nimic deosebit. În București și Ilfov – pentru că despre ele este vorba –, mai mult plouase cu câteva zile înainte, pe 2-3 octombrie.

Măsurile de prevenție, chiar și exagerate, au fost în reguă, cu excepția uneia: închiderea școlilor, fără discernământ. În principiu, dacă nu ignorau ultimele alerte, autoritățile nu trebuia să închidă nicio școală, nici măcar primară sau gimnazială. Dar să suspenzi activitatea și în licee (colegii), ba chiar și în universități, a fost o formă de populism extrem, caraghios și nociv. Așadar, tineri de 20-22 de ani pot merge la serviciu, dar nu pot merge la facultate, că le pică apa-n cap! O umbrelă putea rezolva probema, însă decidenții n-au vrut să-i supună pe bucureșteni/ilfoveni unui asemenea efort.

Marți și miercuri, a fost cod roșu de prostie în București și Ilfov. Ciclonul Barbara a lovit mai mult în tărtăcuțele bugetarilor cu putere de decizie decât în teritoriul presupus calamitat. Decidenții își pot acorda acum și niște prime, pentru că au salvat de apocalipsă câteva milioane de oameni.

Din acest episod de administrare pompieristică se hrănește curentul extremist / anarhist / „suveranist” / pro-rus, care urmărește preluarea puterii prin amplificarea spaimei, dinamitarea sistematică a ideii de autoritate statală și scăderea încrederii în democrație.

Gestionarea defectuoasă a zlelor de 7-8 octombrie a fost taxată, miercuri, de mai multe voci din spațiul public – politicieni sau jurnaliști.

Doi parlamentari USR – deputatul Cătăn Drulă și senatorul Cristian Ghinea – au acuzat chiar un joc de imagine făcut de primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL).

Cătălin Drulă (deputat USR): „Sute de mii de familii au fost afectate de o supra-reacție”

„Nu, nu trebuia închise școlile azi în București. Pe baza datelor științifice de la momentul deciziei de ieri, nu exista un temei real.

Pe rularea de ieri dimineață a modelului european de prognoză (ECMWF), atât cantitatea totală de apă prognozată (50-60l/mp), cât și lipsa vântului puternic indicau că va fi o zi obișnuită de toamnă ploioasă, azi, în București.

Sute de mii de familii au fost afectate de o supra-reacție, determinată mai ales de sensibilitatea politică a viceprimarului Bucureștiului, care a preluat temporar atribuțiile de primar.

Când e mai important să te faci că muncești pe rețelele sociale și la TV, știința trece în planul doi.

Victimele, aici, nu sunt doar copiii și părinții din București și Ilfov, ci mai ales încrederea viitoare a oamenilor în astfel de avertizări.

De aceea, trebuie separată obsesia pentru imagine și «capital politic» de deciziile în interes public.

Un episod din care lecția este că deciziile trebuie luate la rece și științific. Pentru că, da, câteodată trebuie luate și măsuri extreme. Dar când e cazul. Acum nu era cazul.”

Cristian Ghinea (senator USR): „Operațiunea «Hai să-l ventilăm pe la TV pe băiatul ăsta de vrem să rămână primar USL la Bucureşti!»”

„Cod Roşu de Gigel Viteazu.

Adevărul e că aplicațiile meteo serioase ziceau de alaltăieri că se potolește furtuna. Dar statul profund pornise Operațiunea «Hai să-l ventilăm pe la TV pe băiatul ăsta de vrem să rămână primar USL la Bucureşti!».

Şi i-au presat pe toți din stat pe decizie, cu sloganul: îți asumi tu dacă totuşi e rău?

Aşa că băiatul cu freză fixă de îl vor primar PSD şi aripa Thuma anti-Bolojan din PNL a fost aseară la toate televiziunile USL pe post de Gigel Viteazu. Acum a dispărut.

Când se apucă USL de strategii complexe…

P. S. Știu că pare absurd, dar e adevărat, de asta au stat copiii acasă. Eu nu vorbesc fără info, remember că aici ați citit prima dată de multe aberații USL, când pe TV-uri rula tot regimul hibrid full speed.”

Andreea Esca (Pro TV): „Nu mi-e mie rușine acum de toți oamenii pe care i-am panicat de moarte, pentru ploicica asta de toamnă???”

„Busu (Florin Busuioc – n. red.) face mișto de mine că mă îmbrac mereu inadecvat pentru vremea de afară, deoarece nu ascult ce zic ei acolo, la meteo. Păi, știți de ce? Cred că Institutele astea de măsurare au luat-o razna! Sau sunt conectate la alte țări!

Nu mi-e mie rușine acum de toți oamenii pe care i-am panicat de moarte, pentru ploicica asta de toamnă??? Și stiți pe cine înjură ei acum? Pe noi, jurnaliștii! Că noi le transmitem datele instituțiilor acestea de ar trebui să știe cu vremea! Că asta e treaba noastră.

Și treaba instituțiilor este să știe că, în România, asta e o ploicică!!!! Să nu mai dea date și alerte ca pentru o țară unde nu s-a văzut apa venind din cer. Altfel, doar geaca e Mercedes, mașina nu am luat-o, că poți merge liniștit cu niște cizme de cauciuc!

Desigur, sper să nu se îndeplinească scenariile apocaliptice, și aștept scuze de la toate INMH-urile lumii! Ca să le transmitem și noi mai departe, oamenilor.

Iar ziua asta de stat acasă… nu vreau să aflu cât costă economia.”

Lucian Mîndruță (Pro FM): „x”

„Cum se pierde credibilitatea statului?

Când dai coduri și NU LE RETRAGI atunci când prognozele nu le mai susțin. Să vă explic.

Ieri dimineață, modelările INMH arătau într-adevăr posibilitatea unor ploi severe. A urmat codul roșu, dat de bună-credință.

După-amiază, însă, când unii se panicau și cumpărau apă și hârtie igienică, iar autoritățile închideau școli și facultăți, prognozele s-au îmbunătățit un pic. Seara, deja era clar că nu va fi nimic cu adevărat sever și istoric.

Am scris despre asta pe la 9 și ceva, după ce am consultat câteva site-uri meteo de afară. Niciunul nu prevestea ploaie catastrofică.

Doar că… alertele INMH au rămas în funcțiune. Ar fi trebuit ridicate?

Sunt două abordări aici: una spune că trebuia să rămână în funcțiune, ca să ne păstrăm vigilența.

A doua spune că da, ar fi trebuit ridicate sau măcar modificate.

Și asta, dintr-un motiv simplu: pentru a păstra CREDIBILITATEA instituțiilor statului. Și, în vremurile astea, pentru a lupta cu încă vreo zece teorii ale conspirației care deja zburdă pe social media.

Cea mai importantă este deja că, vezi Doamne, ar fi dat cod ca să se cheltuie niște bani. Puțin contează că nu-i adevarată. Unii o cred. Alții râd și fredonează «mințim ca la meteo».

E încă o comedie care sapă la încrederea în instituțiile statului.

Și care putea fi evitată dacă aceste instituții nu se fereau de adevăr, ca să nu le strice frumusețe de mobilizare la televizor!

Mă bucur că Arafat a recunoscut azi dimineață că nu s-a întâmplat nimic grav peste noapte. Mulți alții, ca să nu pice de fraieri, caută acum bălți mai mari să le pozeze și trag de cele câteva viituri din Constanța, ca să justifice panica de ieri.

Da, inclusiv presa și-a luat țeapă – și încrederea în ea riscă să fie afectată. Inclusiv eu am făcut emisiune la radio pe coduri, să văd dacă lumea e pregătită. Crezând în prognoza oficială, fără să VERIFIC DIN TREI SURSE METEO, cum mi-ar spune codul deontologic.

Sigur, putea fi mai rău, veți spune. Da, dar e deja rău să te ferești de o veste bună doar pentru că-i faci mai atenți pe oameni atunci când apelezi la spaime!”

***

„Mi se pare mie sau Bujduveanu încearcă să ne explice că, dacă nu era el, ploua mult mai tare?

Mi s-a părut. De fapt, el vrea să spună că au desfundat canalele și de aia nu s-a inundat orașul.

De plouat, a plouat enorm, conform prognozei. Cine zice alfel, e hipster cu teniși și vedere la glezne.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

EDITORIALE:

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -