În ziua în care împlinea 86 de ani, liderul creștin-democrat Liviu Petrina a primit o lovitură teribilă: i-a murit soția, de care-l legau o căsnicie de 61 de ani, 4 copii, 6 nepoți, multe cărți scrise și o profundă credință în Dumnezeu.
Vineri, 2 ianuarie, se anunța o zi deosebită pentru Liviu Petrina, politician și fost diplomat, prim-vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM). Ardeleanul născut la Ciceu-Giurgești (județul Bistrița-Năsăud), între Dej și Beclean, între Cluj-Napoca și Bistrița, dar stabilit de multe decenii în București, urma să fie sărbătorit, la împlinirea a 86 de ani, în casa pe care o deține în satul său natal.
De fapt, e și aici o poveste: Liviu Petrina s-a născut în familia unor gospodari ardeleni pe 2 ianuarie 1940, dar a fost înregistrat la Primărie trei zile mai târziu. De aceea, în acte, data de naștere a diplomatului de carieră este 5 ianuarie, dar el știe că a venit pe lume în cea de-a doua zi a anului – a unui an de Război Mondial, care avea să aducă României mari amputări teritoriale (inclusv satul său s-a trezit, peste noapte, din România Mare în Ungaria lui Horthy).
Sărbătoarea de la Ciceu-Giurgești s-a transformat subit în doliu: chiar în dimineața de 2 februarie, domnul Petrina și-a pierdut soția. A găsit-o fără suflare în cameră. Cu o zi înainte, pe 1 ianuarie, participaseră împreună la slujba religioasă de la Rogoz (județul Maramureș), satul natal al Laurei Sigarteu Petrina. Un sat situat în Țara Lăpușului, la circa 35 de kilometri de Ciceu-Giurgești.
Laura Sigarteu Petrina avea 85 de ani. Dumnezeu a chemat-o la El chiar în satul care a adoptat-o prin căsătorie în 1964 – Ciceu-Giurgești. Satul în care își va dormi și somnul de veci, alături de străbunii familiei Petrina.
Duminică, 4 ianuarie, la înmormântare vor participa și copiii și nepoții soților Petrina, veniți de la distanțe mari. Căci Liviu și Laura Petrina, în 61 de ani conviețuire, au crescut 4 copii și s-au bucurat de 6 nepoți. Toți – temenic școliți, bine rânduiți în viață, grație și educației exemplare primite în familie.
Începând de sâmbătă, 3 ianuarie, Laura Sigarteu Petrina va fi depusă, pentru priveghi, la capela din Ciceu-Giurgești, vizavi de căminul cultural. Același cămin cultural care, în 2024, a găzduit memorabila aniversare a 60 de ani de căsnicie a fiului de vază al satului, Liviu Petrina, cu Laura Sigarteu devenită Petrina.
În lunga lor călătorie comună prin viață, soții Petrina – oameni cumpătați, un model pentru cei din jurul lor – au avut o bogată activitate creativă, în domeniul editorial. Au publicat, separat și împreună, volume de referință.
Pe cei doi i-a unit și o profundă credință în Dumnezeu. Una sinceră, manifestată zi de zi, pentru propria împlinire, nu pentru camerele TV.
Liviu Petrina e unul dintre cei doi români – ambii, foști demnitari țărăniști – care au renunțat din proprie inițiativă la pensia specială (domnul Petrina – pensie de fost diplomat; Gavril Dejeu – pensie de fost parlamentar).
Anunțul PNȚMM
„Condoleanțe colegului nostru Liviu Petrina, aflat într-un moment de grea încercare!”
„În dimineața celei de-a doua zile a noului an, a plecat la cele veșnice, la vârsta de 85 de ani, scriitoarea Laura Sigarteu Petrina, soția domnului Liviu Petrina – prim-vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) și fost secretar general al PNȚCD sub președinția lui Corneliu Coposu.
Personalitate distinsă, cu educație solidă și cu mare credință în Dumnezeu, doamna Petrina era originară – ca și soțul său – din județul Bistrița-Năsăud. Cei doi erau căsătoriți de 61 de ani și au adus pe lume patru copii (două fete și doi băieți).
Pasionată de arta scrisului, Laura Sigarteu Petrina a publicat volume precum «Ikebana. Arta aranjării florilor» (1972), «Arte tradiționale japoneze» (1977) și „Nicolae C. Paulescu” (1982 – coautor Constantin Angelescu).
În 2019, soții Petrina au publicat o carte monumentală, o enciclopedie căreia i-au dedicat câțiva ani de muncă asiduă: «Dicționarul Savanții lumii cred în Dumnezeu».
Cei care vor să-și ia rămas-bun de la Laura Sigarteu Petrina o pot face la capela din Ciceu-Giurgești, unde va fi depusă sâmbătă.
Înmormântarea va avea loc duminică, 4 ianuarie, în aceeași localitate din județul Bistrița-Năsăud. Slujba va începe la ora 12.00.
Odihnă veșnică doamnei Petrina! Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate.„



