marți, martie 4, 2025
AcasăDezvăluiriCălin Georgescu – sorosist cu acte! Bonus: a luat bani și de...

Călin Georgescu – sorosist cu acte! Bonus: a luat bani și de la USAID, și de la UE, și de la guverne occidentale! Acum, șarlatanul vânează „sorosiști” și „globaliști”

-

Jurnaliștii de investigație de la Recorder dezvăluie o altă latură a șarlatanului Călin Georgescu: aceea de profitor al colaborării cu Fundația Soros și cu programul american de stat USAID, pe vremea când actualul candidat securisto-putinist se îndestula ca vajnic ONG-ist. Acum, Georgescu adună voturi cu un mesaj virulent anti-sorosist și anti-ONG-ist!

După Revoluție, Călin Georgescu nu rata nicio oportunitate de a colabora cu organizațiile străine care derulau diverse programe pe teritoriul României. Printre acestea se numără Fundația Soros, USAID, Uniunea Europeană și unele guverne străine, arată Recorder.

Jurnaliștii au studiat presa vremii, analizând activitatea de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Așa au ieșit la iveală lucruri spectaculoase despre organizațiile care l-au sponsorizat în ultimele trei decenii.

„Voi interzice rețeaua Soros din primul minut, nu mai mult! Afară total din țară. Total înseamnă total. Nicio discuție, nicio negociere!”

Totul capătă un contur incredibil dacă pornim de la declarațiile agresive ale lui Călin Georgescu din ultimele două luni, în interviuri aranjate cu mercenari-de-presă americani (Mario Nawfal, Alex Jones) și cu mercenara carpatină Anca Alexandrescu – toți, fără excepție, putiniști înrăiți, conspiraționiști agresivi, promotori de fake news.

- Advertisement -

Călin Georgescu în dialog cu „influencerul” american Mario Nawfal: „Rețeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranță, pentru că a făcut mult rău țării mele, poporului meu. Când voi ajunge președinte, o voi interzice din primul minut. Doar vă anunț: din primul minut, nu mai mult! Pentru că tot ce a a fost făcut rețeaua Soros a fost împotriva nu doar a democrației, dar și a culturii, a tradiției și a tot ce a pierdut România valoros. Deci, Soros – și din nou Soros – trebuie să fie afară total din țară. Total înseamnă total. Nu merită nicio discuție, nicio negociere. A fost primul străin care a venit în România în 1990. A capturat organizațiile societății civile. Toată rețeaua, toate ONG-urile au fost susținute de rețeaua sa, cu obiectivul foarte clar: cum putem face «cancel culture»”.

Călin Georgescu în dialog cu „influencerul” american Alex Jones: „Rețeaua lui Soros este legată de funcționarii publici, de forțele de ordine. Sunt profund dedicat să investighez și să-i expun pe toți cei responsabili, atât în România, cât și în SUA, pentru gestionarea ilegală a acestor fonduri provenite de la USAID și rețeaua Soros”.

Călin Georgescu în dialog cu Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, pe 16 februarie 2025: „În prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă personal de către mine. Se cunosc, îi știm deja. Lucrurile sunt foarte clare și este important, însă, că acest «cancel culture», n-a venit pe un teren viran. În momentul în care distrugi educația unui popor, ai țara în mână”.

- Advertisement -

ONG-urile cu care Georgescu „a supt” bani occidentali: Tineretul Ecologist din România și Centrul Național de Dezvoltare Durabilă

Declarațiile pe care le face astăzi Călin Georgescu sunt în contradicție flagrantă cu biografia sa. Vreme de 20 de ani, acesta a condus ONG-uri axate pe probleme de mediu și de dezvoltare durabilă: Tineretul Ecologist din România (1990-1996) și Centrul Național de Dezvoltare Durabilă (1997-2011).

În anii tranziției, aceste organizații s-au hrănit aproape exclusiv din fonduri internaționale:

  • programe PHARE oferite de Uniunea Europeană;
  • finanțări USAID (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională);
  • sponsorizări din partea unor guverne occidentale.

În plus, primul ONG al lui Călin Georgescu a avut și parteneriate cu Fundația Soros.

În cazul fondurilor USAID de care a beneficiat, Georgescu a trecut inclusiv printr-un scandal cu iz de corupție. A fost acuzat de angajații USAID că gestionează discreționar fondurile americane trimise în România, care ajungeau cu precădere către primarii PSD.

Articol din ziarul „Cotidianul” – 22 mai 1995

Dublă misiune: om al Sistemului corupt (conslier de ministru) și ONG-ist finanțat de Soros!

Imediat după căderea comunismului, România a primit un sprijin extern considerabil pentru rezolvarea gravelor probleme de mediu. Responsabilitatea și-au asumat-o atât autoritățile statului, cât și societatea civilă. La începutul anilor ‘90 au apărut două partide verzi, precum și mai multe ONG-uri care se preocupau de ecologism.

Călin Georgescu a făcut carieră ca lider al unei astfel de organizații: Tineretului Ecologist din România (TER), care în primii doi ani de după Revoluție a fost aripa de tineret a partidului Mișcarea Ecologistă din România (MER).

În 1992, TER a devenit organizație non-guvernamentală (ONG), ceea ce i-a permis să aibă acces la fondurile de stat și internaționale. La acel moment, Georgescu era și consilier al ministrului Mediului, Marcian Bleahu (de la MER). Așadar, șarlatanul ocupa ambele posturi pe care astăzi le critică vehement: era și parte a sistemului politic care conducea – și „jefuia”, „distrugea” – România, și ONG-ist care beneficia de fonduri externe.

În 1994, Uniunea Europeană a oferit, prin programul PHARE, 194.000 de dolari pentru „familiarizarea cu practicile democratice” și pentru susținerea societății civile din România. Printre proiectele câștigătoare s-a numărat și cel propus de Tineretul Ecologist din România: „Promovarea implicării tineretului în luarea deciziilor la nivel comunitar“.

Tot în 1994, organizația lui Călin Georgescu a primit alte fonduri PHARE, pentru un proiect amplu ce viza ecologizarea Mării Negre. „Marea Neagră nu mai suportă nimic. Multe specii de peşti au dispărut sau sunt în pericol. În urma unui genocid ecologic ordonat de Ceauşescu, delfinii au fost împuşcaţi mişeleşte”, declara într-o conferință de presă Călin Georgescu, citat de „România liberă”.

Era un semnal timpuriu că „tânărul ecologist” duhnea a mitomanie: nu există nicio dovadă a faptului că în perioada comunistă delfinii din Marea Neagră au fost împușcați. În timpul lui Ceaușescu, problemele din Marea Neagră erau pescuitul intensiv și poluarea, care au afectat, într-adevăr, viața marină și unele specii de pești.

În 1995, Călin Georgescu era partener al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă. Publicația „Jurnal bihorean” consemna în acel an că Tineretul Ecologist Român, organizație condusă de Călin Georgescu, și Fundația Soros desfășurau, în patru licee din Oradea, „Săptămâna educației ecologiste”. Parteneriatul dintre ONG-ul condus de Georgescu și fundația lui George Soros se realiza cu ocazia Zilei Pământului.

Fundația Soros pentru o Societate Deschisă și-a încetat activitatea în România în 2017.

Fonduri ONU și USAID. Acuzații de corupție

Călin Georgescu, azi: „Sunt profund dedicat să investighez și să-i expun pe toți cei responsabili, atât în România, cât și în SUA, pentru gestionarea ilegală a acestor fonduri provenite de la USAID și rețeaua Soros”.

Dar în 2013, Georgescu s-a aflat în epicentrul unui scandal legat de o finanțare din partea USAID. Cotidianul „România liberă” dezvăluia că trei angajați ai USAID au reclamat către Inspectoratul General al USAID din SUA că „după ce ar fi primit banii, Călin Georgescu avea pretenţia să nu fie controlat asupra destinației acestora” și că ar fi „martori la extorcare de fonduri”.

În perioada 2000–2006, CNDD și Călin Georgescu s-au ocupat de implementarea Agendei Locale 21 – un concept ONU de dezvoltare durabilă a comunităților locale.

„România liberă” scria pe 2 septembrie 2003: „Călin Georgescu a insistat într-un mod agresiv ca programul său să fie finanţat cu 800.000 de dolari, fără a defini activități specifice, în afară de rapoarte de doi bani și discuții sterile“.

Presa scria că, până la acel moment, Călin Georgescu primise 215.000 de dolari, fonduri nerambursabile oferite de USAID. El era portretizat de jurnaliștii vremii drept „un personaj influent, cu relații atât la Palatul Cotroceni, cât și la Palatul Victoria”.

În vara lui 2003, România trebuia să primească o tranșă de 35 de milioane de dolari, ca parte a Strategiei de asistență pentru România 2002-2006. O parte din bani urma să susțină Agenda Locală 21, fiind gestionați prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) și Federația Autorităților Locale din România (FALR). Călin Georgescu era director în CNDD.

Fonduri de la guverne occidentale

În 1995, Tineretul Ecologist a organizat două simpozioane de mediu la Bușteni și Băile Herculane. Pentru ambele evenimente, finanțarea a venit din Marea Britanie. „Guvernele din SUA și Anglia au venit să sprijine această inițiativă a noastră“, declara Georgescu după conferința din Băile Herculane, citat de „Cotidianul”.

În februarie 1996, Călin Georgescu anunța deschiderea unui centru de educație ecologică la Bușteni. Investiția se ridicase la un milion de dolari și era oferită de guvernul britanic.

Fotografie din ziarul „Cotidianul”, 24 octombrie 1996: Călin Georgescu, alături de un specialist britanic și unul canadian, la un simpozion din București

Câteva luni mai târziu, ziarele scriau că organizația lui Georgescu a obținut sponsorizări din partea Ambasadei Canadei, Ambasadei Marii Britanii și a Băncii Comerciale Române pentru a organiza un seminar de mediu în București.

Ancheta integrală – pe Recorder.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SUA presează România să-l lase pe rusofilul Călin Georgescu să candideze! Încolțiți de Trump, primim sprijinul Europei

* VIDEO. Severin amenință cu Rusia: „Salvați-vă pielea! Vă asumați riscuri personale” / „Ceasul dezastrului ticăie pentru fiecare dintre voi!” / Putinistul așteaptă o „contralovitură” rusească în România

SUA a votat alături de Rusia, Belarus și Coreea de Nord împotriva rezoluției ONU care condamnă agresiunea putinistă în Ucraina. Rezoluția a trecut cu votul statelor UE, inclusiv România

* Nicușor Dan 25,4% – Elena Lasconi 5,8%: fondatorul USR o domină total pe președinta USR în sondajul AtlasIntel comandat de el. Primarul Capitalei ar câștiga și finala cu Călin Georgescu: 45,0% – 40,9%

4 COMENTARII

  1. Nu e greu să interzici ceva care nu mai există de 7 ani, dect în mintea bolnavă a acestei lepădături fascistoide și penale. LA PUȘCARIE CU E și cu camarila lui, cât nu e prea târziu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -