Turul 2 preliminar al cupelor europene la fotbal ne-a adus două „calde”, două „reci”. După rușinea pățită de FCSB miercuri, în Liga Campionilor, ziua de joi ne-a oferit meciuri dramatice – decise în prelungiri – ale celor două echipe clujene (una calificată, alta eliminată), precum și o repriză fantastică a Craiovei.
Jucătorii decisivi pentru cele două echipe calificate, CFR Cluj și Univ. Craiova, sunt născuți în familii de imigranți din Scandinavia: Sferiff Sinyan – gambian din Norvegia, iar Assad Al Hamlawi – palestinian din Suedia.
După ce săptămâna trecută, în tur, reușiseră să marcheze un singur gol în cele 4 meciuri jucate în deplasare (ucraineanul Romanciuk pentru Univ. Craiova), echipele românești au punctat de 7 ori în retur: de 4 ori Craiova, câte o dată FCSB, CFR Cluj și U Cluj.
Un singur gol din cele 8 (tur-retur) a fost reușit de un fotbalist român: Cicâldău pentru Univ. Craiova. În rest, au punctat 5 străini: palestinianul Assad Al Hamlawi (3), italianul Cisotti, gambianul Sinyan, bosniacul Lukici și ucraineanul Romanciuk.
Clujul, la mâna africanilor: CFR – calificată de gambianul Sinyan; U – eliminată de ghanezul Ayongo
Ambele echipe din Cluj au ajuns în prelungiri: după 180 de minute, CFR Cluj avea 0-0 cu Lugano, iar U Cluj – 1-1 cu Ararat Armenia.
Prelungirile aveau să aducă fericirea pentru echipa lui Dan Petrescu și tristețea pentru cea a lui Ioan Ovidiu Sabău (foști colegi pe banda dreaptă a naționalei României, în Generața de Aur). Decisivi aveau să fie doi fotbaliști africani, ambii în vârstă de 29 de ani.
Gambianul Sheriff Sinyan a punctat pentru CFR, la Cluj, în minutul 96, iar ghanezul Paul Ayongo a marcat la Sibiu, în minutul 117, golul prin care armenii au eliminat pe U Cluj.
CFR Cluj a pătimit cumplit până să dea lovitura în prelungiri. În fața unui adversar evident superior, Dan Petrescu a aplicat tactica „pământului pârjolit”: și-a baricadat echipa în propria jumătate de teren, căutând să dea lovitura pe contraatac.
Lugano a dominat copios, a „arestat” mingea minute în șir (posesie: 75%!), și-a creat ocazii periculoase, dar portarul Hindrich a apărat foarte bine, arbitrajul video (VAR) a anulat două goluri înscrise de germanul Behrens (min. 50 și 67, pentru un henț la preluare și un ofsaid „la mustață”), iar bara s-a opus șutului lui Bislimi (min. 104).
E drept că mingea a izbit și bara porții elvețiene, tot în prelungiri (min. 92), când portarul Saipi a deturnat șutul kosovarului Korenica. Dar, per total, norocul s-a cuibărit joi în tabăra lui Dan Petrescu.
Născut la Oslo, capitala Norvegiei, pe 19 iulie 1996, într-o familie de imigranți din Gambia, Sheriff Sinyan a jucat la Lilleström, Molde și Odd, în prima ligă a țării scandinave. El a fost transferat de CFR Cluj în luna ianuarie a acestui an.

Calificarea lui CFR Cluj este rezultatul „tacticii geniale” aplicate de antrenorul Dan Petrescu, crede patronul clubului ardelean, Neluțu Varga. Iar un detaliu îi dă dreptate: vicecampioana României n-a primit niciun gol în cele patru partide jucate în Europa League, dintre care una împinsă în prelungiri. N-a încasat gol nici în cele peste 120 de minute ale returului cu Lugano, în care a avut posesia mingii doar 25%!
În schimb, aventura europeană a lui U Cluj s-a sfârșit prost, cu un gol încasat în minutul 117, când nu se mai putea face nimic. Și totul începuse atât de frumos, ci golul bosniacului Lukici încă din minutul 13…
Salvatorul Craiovei: Al Hamlawi – palestinianul crescut în Suedia. A fost „ochit” de Băluță în Polonia
Craiova a trăit periculos trei reprize din patru, în „dubla” cu bosniacii de la FK Sarajevo. Săptămâna trecută, în deplasare, a scăpat cu o înfrângere la limită (1-2), deși era 0-2 în minutul 20, iar ex-iugoslavii ratau ocazie după ocazie… Și prima repriză din retur, în Bănie, putea să-i „îngroape” pe olteni, dar portarul ucrainean Isenko a apărat fenomenal, ca și la Sarajevo.
După pauză s-a dezlănțuit furtuna la poarta oaspeților. Ca și în urmă cu trei zile, omul providențial a fost palestinianul Assad Al Hamlawi (25 de ani). Luni, în derby-ul european cu U Cluj, din Superligă, i-au trebuit patru minute (87 – 90+1) pentru a transforma o înfrângere în victorie, prin două goluri marcate „la spartul târgului”. Joi, Al Hamlawi a puntat de trei ori într-o repriză, șlefuind o izbândă cum nu s-a mai văzut de mută vreme în Bănie.
Assad Al Hamlawi a fost transferat în această vară, de la formația poloneză Slask Wroclaw, la recomandarea lui Tudor Băluță (crescut de Hagi la Constanța, titular acum la Univ. Craiova, dar cu un stagiu de 6 luni în prima ligă a Poloniei, la Slask Wroclaw).
Al Hamlawi s-a născut în Suedia, la Helsingborg, pe 27 octombrie 2000, în familia unor migranți palestnieni. Și fotbalul l-a deprins tot în țara scandinavă, jucând succesiv la Ängelholm (2017-2019), Jönköpings Södra (2022), Helsingborg (2022), Varberg (2023), Oddevold (2024-2025) și apoi, în acest an, la Slask Wroclaw, în Polonia (28 ianuarie – 8 iulie).
Așadar, palestinianul-scandinav a ajuns la Craiova de numai trei săptămâni, dar e deja golgheterul echipei!

Liga Campionilor, turul 2 preliminar (miercuri)
- FCSB – Shkendija (Maceonia de Nord) 1-2: Cisotti (28) / Latifi (33), Krstevski (87); în tur: 0-1; scorul general: 1-3
Europa League, turul 2 preliminar (joi)
- CFR Cluj – Lugano (Elveția) 1-0, după prelungiri: Sinyan (96); în tur: 0-0; scorul general: 1-0
Conference League, turul 2 preliminar (joi)
- Univ. Craiova – FK Sarajevo (Bosnia) 4-0: Al Hamlawi (52, 79, 83), Cicâldău (68); în tur: 1-2; scorul general: 5-2
- U Cluj – Ararat Armenia (Armenia) 1-2: Lukici (13) / Hovhannisiyan (53), Ayongo (117); în tur: 0-0; scorul general: 1-2
Turul 3: adversari din Kosovo, Portugalia, Slovacia
În turul 2 preliminar, toate cele 4 echipe românești au jucat mai întât în deplasare. În turul 3 preliminar, toate cele trei formații rămase în cursă vor juca prima manșă pe teren propriu.
Adversarele sunt din Kosovo (campioana), Portugalia (ocupanta locului 4) și Slovacia (locul 3).
Pentru FCSB e o veste proastă: antrenorul bosniacilor de la Drita este Zekirija Ramadani (47 de ani) din Macedonia de Nord, țară a cărei campioană, Shkendija, tocmai a „evacuat” echipa lui Becali din Liga Campionilor.
Dacă se vor califica în play-off-ul Europa League, FCSB și CFR Cluj își vor asigura prezența în grupa principală a unei cupe continentale: fie Europa League (C2), fie Conference League (C3), în funcție de rezultatul play-off-ului.
Dacă nu se vor califica în play-off-ul Europa League, FCSB și CFR Cluj vor retrograda în play-off-ul Conference League.
În schimb, Univ. poate ajunge în grupa Conference League doar dacă trece și de Spartak Trnava, și de adversara din play-off (dacă va fi cazul).
Programul din turul 3 preliminar
Europa League
- FCSB (România, 1) – Drita (Kosovo, 1) / 7 și 14 august
- CFR Cluj (România, 2) – Sporting Braga (Portugalia, 4) / 7 și 14 august
Conference League
- Univ. Craiova (România, 3) – Spartak Trnava (Slovacia, 3) / 7 și 14 august
Parcursul combatantelor din turul 3
- FCSB: 3-1 și 1-2 cu Inter Club d’Escaldes (Andorra), 1-2 ș 0-1 cu Shkendija (Macedonia de Nord)
- Drita: 1-0 și 3-2 cu Differdange (Luxemburg), 0-1 și 0-2 cu FC Copenhaga (Danemarca)
- CFR Cluj: 3-0 și 0-0 cu Paks (Ungaria), 1-0 și 0-0 cu Lugano (Elveția)
- Sporting Braga: 1-0 și 0-0 cu Levski Sofia (Bulgaria)
- Univ. Craiova: 4-0 și 1-2 cu FK Sarajevo (Bosnia)
- Spartak Trnava: 5-1 și 2-1 cu Hibernians Paola (Malta).