Anti-intelectualismul

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 2 noiembrie 2000.

Toate schimbările din lume au fost făcute de intelectuali.

Adică de oamenii cu carte.

Cei fără de carte au ştiut cel mult cum să instituie o dictatură.

De aici, bănuim, vine şi ura vechii nomenclaturi, rămasă aproape toată la putere în Republica Moldova, pentru această pătură socială, contrapusă până nu demult claselor „producătoare de bunuri materiale: muncitorii şi ţăranii”, ca şi cum valorile spirituale nu ar constitui şi ele un bun al poporului.

Acum câţiva ani, un preşedinte de colhoz mi se destăinuia cu mândrie: „Eu nu sunt intelectual, eu sunt agronom”.

De parcă cineva poate să fie agronom fără să fie şi intelectual!

Numai la noi se crede că o persoană poate fi om politic fără să mai fie şi intelectual. Cum declarase şi fostul preşedinte al fostului Parlament: „Intelectualii las’ să scrie poezii, da’ cu politica ne vom ocupa noi”.

Şi s-au ocupat. Acum nu ştim cum să legăm tei de curmei, ca să ieşim din prăpastia în care ne-au împins, cu tot cu ţara pe care au „condus-o” ca pe o ţară duşmană.

Faptul să suntem azi săraci nu vine din cauza intelectualilor – care au pledat pentru limbă, alfabet, libertate –, cum încearcă să dovedească vechea nomenclatură, ci de la Marx, Lenin, Stalin, care au aruncat Europa de Est în afara Europei. Iar nivelul de trai – cu un secol înapoi.

În 1940, România (şi Basarabia deci) ocupa, alături de Danemarca, locul 6 în Europa după venitul naţional. Unde e azi Danemarca şi unde suntem noi?! Dacă nu venea peste Basarabia tăvălugul comunist la 28 iunie 1940, sunt sigur că nu s-ar fi vorbit azi de Basarabia ca de regiunea cea mai săracă de pe bătrânul continent.

Vinovaţi de sărăcia în care ne aflăm nu sunt deloc intelectualii, ci cei care s-au lăţit peste noi, ca să ne aducă „fericirea” cu tancul.

În procesul prăbuşirii vechiului sistem, un merit incontestabil îi aparţine intelectualităţii.

Câştigarea libertăţii i se datorează. Azi, misiunea acesteia e să explice celuia care şi-a părăsit cuşca (zisă şi „închisoare a popoarelor”) ce să facă cu libertatea sa.

Un intelectual este mai degrabă aliatul celor ce pierd, decât al câştigătorilor.

El ar putea zice fraza lui Maurice Nadeau: Exist prin alţii.

Cultura unui popor e cultul său pentru idealurile naţionale, spusese tribunul Aurel C. Popovici.

În Basarabia, noţiunea de cultură s-a identificat cel mai mult cu idealul naţional.

Pentru că Basarabia, pe lângă că este un destin, este alcătuită, la rându-i, din peste 4 milioane de destine: destine împlinite, destine mutilate, destine active, destine indiferente, destine înălţate, destine strivite, destine revoltate, destine laşe, destine evlavioase, destine perverse, destine sfinte, destine malefice, destine reale, destine fictive. Şi tot aşa. Multe au ratat, pentru că destinul omului n-a depins, de vreo jumătate de veac în aceste locuri din lume, de el însuşi. Acesta era, cum zicea I. V. Stalin, doar „un şurubaş într-un mare mecanism”.

De cele mai multe ori au reuşit nu tocmai cei care meritau; într-un regim pervers, reuşeau, de regulă, cei cu nemerite. Care, dintr-o inerţie, au mai rămas acolo unde nu merită să stea.

E foarte greu să rămâi intelectual într-un stat anti-intelectual, care-i consideră pe toţi oamenii muncii intelectuale nişte încurcă-lume.

O deviză pentru intelectualul basarabean ar putea fi strigătul lui Beranger din finalul piesei „Rinocerii”: „Am să rămân om până la capăt, nu capitulez”.

Scopul lui ar fi lupta eu rinocerizarea, cu sovietizarea, care continuă şi după ce Uniunea Sovietică nu mai este; cu comunizarea, şi după ce comunismul s-a prăbuşit; cu neantizarea.

El luptă, dar şi apără. El dărâmă vechiul, dar şi zideşte noul.

Indiferenţa lui poate fi amorală.

Pentru că în această lume de la marginea lumii totul este inversat. Numai la noi proştii sunt deştepţi, ticăloşii sunt oameni cinstiţi, academicienii sunt agramaţi, ateii sunt preoţi, trădătorii sunt mari patrioţi, lichelele sunt idealiste, mincinoşii sunt purtători de cuvânt, grafomanii sunt scriitori, demenţii – în loc să se trateze – fac politică, hoţii sunt puşi să păzească, laşii sunt oameni de curaj, demagogii sunt crezuţi, orbii ne arată drumul spre viitor. La noi, cum spunea cineva, au ajuns ca toate calităţile să fie defecte şi toate defectele să fie calităţi. Minciunile devin adevăruri, iar adevărurile nu mai interesează. Drama degradează în hlizitură şi întrebările nu mai au răspuns.

Misiunea intelectualului ar fi să pună lucrurile la locul lor, să-l ajute pe omul simplu să facă distincţie între adevăr şi minciună, între bine şi rău, între dreptate şi nedreptate, între Dumnezeu şi Satan.

Atunci, abia atunci, vom fi cu toţii salvaţi.

Un om de cultură nu se poate salva de unul singur, dacă nu-i ajută şi pe ceilalţi să se salveze.

În primul rând, mă gândesc la copii. Salvându-i pe ei, ne salvăm viitorul, făcându-l să existe.

Aşa cum regele Midas avea capacitatea de a transforma tot ce atingea în aur. Timpul nostru transformă şi el totul în marfă, totul se vinde şi se cumpără: braţele de muncă, sentimentul, inteligenţa, talentul.

Se cere o implicare a oamenilor de cultură şi ştiinţă în tot ce se întâmplă în ţară.

Deşi în Basarabia se crede că numai neintelectualii pot să conducă ţara.

Că numai foştii activişti de partid au vocaţia politicului.

De tot ce se întâmplă cu această bucată de pământ în faţa generaţiilor care vin nu vor fi responsabili atât demnitarii acesteia, cât intelectualii ei.

Dacă intelectualul ar fi nu doar ascultat, ci şi auzit, cred că diriguitorilor noştri le-ar fi mult mai uşor să găsească soluţii pentru a depăşi acest colaps economico-spiritual în care s-a pomenit „ţărişoricuţa”.

De unde să ia statul bani?!

Echipa guvernamentală şi-a frământat creierii mai bine de câteva luni şi i-a prezentat propuneri concrete premierului Braghiş, care le-a dat citire.

1) Să-i impozităm pe muzicanţii care cântă la înmormântări (calculul a fost simplu: pe an au loc câte 100.000 de înmormântări în medie pe republică, înmulţit cu 100 de lei = 10.000.000 de lei numai de la înmormântări), d-apoi că la noi mai au loc şi nunţi (numai în judeţul Soroca au avut loc pe parcursul anului trecut 14 nunţi; e drept că erau toate ţigăneşti, dar ce importanţă are, de vreme ce la una dintre ele a cântat chiar Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Naţionale?!).

2) Să-i impozităm pe comercianţii de droguri (ultima propunere a fost revoluţionară, ea dându-le de înţeles negustorilor de droguri: plătiţi cinstit taxa şi faceţi ce doriţi!).

Programul de educaţie patriotică lansat de D. Braghiş la 26 iunie 2000 e şi el unic în lume. Spicuim:

a) cine ţipă că-i e foame nu e patriot;

b) un adevărat patriot se bucură mereu la vederea conducătorilor ţării şi-i aclamează;

c) iubiţi numai femeile Republicii Moldova, indiferent de naţionalitate! (apel pentru bărbaţi);

d) bărbaţii noştri sunt cei mai ai noştri, respectaţi-i! (apel pentru femei);

e) respectaţi poliţiştii!; dacă aţi omorât pe cineva, nu plătiţi amenda fără a lua chitanţa de plată!;

f) cumpăraţi doar produse şi mărfuri de origine autohtonă!; un patriot adevărat va consuma doar cârnat moldovenesc (chiar dacă e alterat şi mult mai scump – n. n.) şi va bea doar bere de Chişinău;

g) (apel către prostituatele ţării): turiştii sunt potenţialii deponenţi în bugetul ţării, iubiţi-i!;

h) văduve şi văduvi, copii orfani: nu încălcaţi regulile de trafic rutier!;

i) mândriţi-vă cu faptul că plătiţi impozite!;

î) zâmbiţi, viaţa totuşi e frumoasă!

Acest program ideologico-patriotic a fost lansat la radio şi televiziune, fiind publicat şi în unele organe de presă. Multă lume entuziasmată care a auzit de el a încercat în aceeaşi zi să pătrundă în clădirea Guvernului cu coase şi furci, ca să-l felicite pe premier pentru ideile geniale din program, dar armata naţională postată prin tufarii din jurul sediului executivului nostru a anunţat poporul că primul nostru ministru e plecat peste hotare: la un pescuit de plătici la lacul de acumulare de la Comrat. Aşa că manifestările de înfrăţire dintre premier şi popor s-au amânat un pic. „Până va da frigul”, ni se spune.

În aceste zile, legea bugetului Republicii Moldova, care a fost pusă în discuţie în Parlamentul chişinăuan, nu ştiu de ce mi-a amintit de anteriul lui Arvinte: acela lua petice de la spate şi le aplica pe partea din faţă a anteriului, astfel că purtătorul lui mergea mereu cu spatele lipit de garduri, ca să nu se vadă că e gol.

Republica Moldova din ultimii vreo 10 ani seamănă cu o şopârlă ce se învârte în jurul propriei cozi, care caută înnebunită, neştiind prea bine ce caută.

O şansă pentru noi toţi ar fi revenirea în concertul familiilor europene, din contextul căruia am lipsit în ultimele şase decenii fără voia noastră.

O altă şansă ar fi stimularea culturii, ştiinţei, învăţământului.

Dacă acum câteva luni Republica Moldova era calificată drept una dintre cele mai sărace şi mai corupte ţări europene, în luna octombrie ea a fost recunoscută drept cea mai săracă şi cea mai coruptă țară europeană.

80% din populaţie trăieşte sub limita sărăciei, datoria externă constituie 80% din PIB, creşterea economică este egală cu 0%, inflaţia e în continuă creştere. Salariul minim e de 18 iei, pensia medie – de 70 de lei.

Iar cei care urmează să lupte cu corupţia şi criminalitatea sunt indivizii cei mai corupţi din ţară şi bandiţi mult mai mari decât bandiţii (generalul Alexei, şeful DCCOC, a prejudiciat statul cu peste 9 milioane de lei, iar unul din subalternii săi, Lungu, era „killer” recunoscut, omorând, evident că pentru bani, cetăţeni oneşti la comanda lumii interlope).

Creaţia e felul de a fi al libertăţii, şi nu un antonim ai acesteia, cum încearcă să-i definească unii poeţi de calendar.

Compozitori de marşuri sau portretişti de lucrători partinici. Creaţia şi libertatea sunt sinonime. Omul justificându-se prin creaţie, ea ajutând un neam să se împlinească cel mai plenar.

O ţară care nu-şi respectă intelectualii (plecaţi în majoritatea lor peste hotare) e o ţară condamnată.

O ţară care-şi dispreţuieşte intelectualii nu mai e ţară.

Nicolae Dabija – 2 noiembrie 2000

DE ACELAȘI AUTOR:

* Patrioți în umbră

* „Noi, maldavenii”

* Spărgătorul de gheață