Dan Grecu, primul campion mondial al gimnasticii românești, a murit joi, la 74 de ani. Specializat în proba de inele, el a reușit să câștige titlul suprem în 1974, cu 5 ani înaintea primelor titluri mondiale aduse țării noastre de gimnastica feminină.
În aproape un deceniu de prezență în elita mondială a gimnasticii, Dan Grecu a fost campion mondial și european, precum și medaliat olimpic. De asemenea, a triumfat de două ori la Jocurile Mondiale Universitare.
La Campionatele Mondiale a obținut toate medaliile posibile: aur (1974), argint (1979) și bronz (1978).
Dincolo de performanțele obțnute ca sportiv, Dan Grecu a avut și o remarcabilă carieră de antrenor, contribuind la multe medalii olimpice, mondiale și europene obținute „elevii” săi.
Vestea morții lui Dan Grecu a fost dată de fiul său Alex, care a postat pe Facebook o imagine cu legendarul său părinte în timpul unui exercițiu la aparatul preferat, cel de inele, alături de mesajul: „Odihnește-te în pace, tată! Te iubim!”.
Moartea lui Dan Grecu survine la doar 10 zile de la dispariția unei alte legende a sportului: Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei care a apărat patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni, la Sevilia 1986, ne-a părăsit luni, 2 decembrie, la doar 65 de ani.
Campion mondial și european, bronz olimpic, antrenor de clasă
Dan Grecu s-a născut pe 26 septembrie 1950, la București.
În 1972, la aproape 22 de ani, a participat la prima sa Olimpiadă, cea de la München, unde a ocupat locul 20 la inele, proba sa favorită, și a venit între primii 35 la individual compus.
În 1973, la Grenoble, Dan Grecu a obținut prima medalie a gimnasticii românești la marile competiții: argint la Campionatul European, în proba de inele.
În 1974, la Varna, Dan Grecu a devenit primul campion mondial al gimnasticii românești – evident, tot la inele. Se întâmpla înainte ca România să devnă o mare putere a gimnasticii feminine, de unde aveau să ne vină multe titluri mondiale și olimpice.
Apropo: la feminin, primele noastre campioane mondiale aveau să fie Dumitrița Turner (la sărituri) și Emilia Eberle (la sol), în 1979, la Forth Worth (Texas, SUA). Tot atunci, România a câștigat și primul său titlu mondial pe echipe. Opt ani mai târziu, în 1987, la Rotterdam, Aurelia Dobre a devenit prima campioană mondială absolută (la individual compus) cu pașaport românesc.
Doi ani mai târziu, la cea de-a doua prezență la Jocurile Olimpice, Dan Grecu obținea bronzul la inele, prima medalie olimpică adusă de gimnastica masculină. La Montreal a fost depășit doar de sovieticii Nikolai Andrianov și Alexander Ditiatin.
Peste 4 ani, la Moscova, când avea aproape 30 de ani, Dan Grecu era pregătit să atace titlul olimpic, singurul care-i lipsea din palmares. S-a calificat în finală cu al doilea punctaj, însă a suferit o ruptură musculară în zona umărului și a fost nevoit să se retragă.
A fost finalul carierei lui de sportiv, dar a urmat o carieră importantă și ca antrenor, apoi și ca arbitru internațional.
A condus lotul României spre bronzul olimpic în 2004, dar și spre o medalie de bronz la Mondialele din 1995 și două medalii de aur la Europenele din 2002 și 2004.
Marile medalii ale lui Dan Grecu ca sportiv (toate, în proba de inele)
- 1973: campion mondial universitar (Moscova, URSS)
1973: argint european (Grenoble, Franța)- 1974: campion mondial (Varna, Bulgaria)
- 1975: campion european (Berna, Elveția)
- 1976: bronz olimpic (Montreal, Canada)
- 1977: campion mondial universitar (Sofia, Bulgaria)
- 1978: bronz mondial (Strasbourg, Franța)
- 1979: argint mondial (Fort Worth, SUA)
A fost multiplu campion național și balcanic, atât la inele, cât și la alte probe pe aparate, precum și la individual compus.
Copilăria lui Dan Grecu: Craiova – Iași – București
„Colanul de Aur”, ce mai înaltă distincție oferită de COSR, l-a înnobilat pe Dan Grecu în martie 2024, ca recunoaștere a extraordinarei sale cariere, care include 9 participări la Jocurile Olimpice: trei ca sportiv (1972, 1976, 190), trei ca antrenor (1988, 1996, 2000), trei ca arbitru.
Dan Grecu a fost decorat și cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în anul 2000, de către președintele Emil Constantinescu.
Dan Grecu s-a născut într-o familie cu cinci copii, într-o perioadă sumbră a istoriei României: în anul 1950, când țara se afla sub ocupație sovietică (militară, politică și adminisstrativă), iar elitele naționale erau decimate de barbarii comuniști.
Tatăl lui Dan Grecu, ofițer de grăniceri, și-a îndrumat toți cei cinci copii spre gimnastică, dar numai Dan și Valentin au ajuns la performanță.
Familia Grecu și-a petrecut copilăria în mai multe orașe: Craiova, Iași și București.
Dan Grecu a ajuns în sala de gimnastică, pentru prima dată, la Iași, în anul 1958, la vârsta de 8 ani. Primul său antrenor a fost Octavian Ungureanu.
După 1962, când părinții săi au revenit la București, Dan Grecu s-a legitimat la Școala Sportivă, iar după puțin timp – la Clubul Sportiv Școlar Viitorul, unde mentor i-a fost Mircea Bădulescu.
În anul 1969, Dan Grecu a fot legitimat la Clubul Sportiv Dinamo București, unde a rămas până în 1980, când s-a retrage din activitate și a devenit antrenor la același club (care aparținea, ca și acum, Ministerului Afacerilor Interne), dar și la lotul masculin de gimnastică al României.
A creat la Reșița mari campioni: Marian Drăgulescu, Marius Urzică, Dan Potra, Dan Burincă, Ioan Suciu, Marius Gherman
În 1984, la Reșița a fost înființat Centrul Național de pregătire pentru juniori și tineret, la gimnastică masculin (așa cum fetele se pregăteau la Deva). Dan Grecu s-a mutat acolo, încercând să formeze campionii de mâine. Și a reușit.
În 1988, la Olimpiada de la Seul, Marius Gherman a luat medalia de bronz.
În 1989, la Stuttgart, toți componenții lotului care au trecut pe la Reșita au ocupat un excelent loc 6 pe echipe în Campionatul Mondial.
În 1995, echipa masculină a României a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Sabae (Japonia).
Olimpiada de la Atlanta, din 1996, a reprezentat un alt succes pentru gimnaștii lui Dan Grecu, care au obținut două medalii de argint: Marius Urzică la cal cu mânere, Dan Burincă la inele.
La Olimpiada de la Sydney, din 2000, România a obținut locul 6 pe echipe, iar Marius Urzică a devenit campion olimpic la cal cu mânere.
Campionatul Mondial de la Gent (Belgia), din 2001, a adus un bilanț formidabil: Marian Drăgulescu – aur la sol și la sărituri; Marius Urzică – aur la cal cu mânere; Dan Potra – locul 4 individual compus; România – locul 6 pe echipe.
Marile succese au continuat și la Campionatul European de la Patras (Grecia), din 2002: România – locul 1 în concursul pe echipe; Dan Potra – aur la individual compus; Marian Drăgulescu – aur la sărituri și bronz la sol; Marius Urzică – aur la cal cu mânere; Ioan Suciu – argint la cal cu mânere.
La Campionatul Mondial de la Anaheim (SUA), din 2003, România a încheiat pe locul 6, iar Marian Drăgulescu a fost vicecampion la sărituri.
Cea mai bogată recoltă de medalii, cu Dan Grecu antrenor, a venit la Campionatul European din 2004, de la Ljubljana (Slovenia): 5 titluri continentale din 8 posibile! Medalii de aur au obținut: echipa României; Marian Drăgulescu – la individual compus, sărituri și sol; Ioan Suciu – la cal cu mânere.
