Oana Pellea, admirabilă actriță și remarcabil spirit civic, a anunțat miercuri seară că e infectată cu Covid. Artista a fost prevăzătoare de două ori: s-a vaccinat la timp și s-a autoizolat când a avut suspiciuni de infectare. Și-a suspendat un spectacol și a oprit repetițiile.
Testu PCR a confirmat: Oana Pellea are Covid. Dar pentru că s-a vaccinat, a făcut o formă ușoară a bolii.
Oana Pelea (59 de ani) este fiica unui monstru sacru al teatrului și cinematografiei românești: Amza Pellea (1931-1983 de ani), legendarul „Nea Mărin din Băilești”.
Mesajul Oanei Pellea
„Sunt vaccinată cu ambele doze. Acum exact o săptămână am luat hotărârea să mă autoizolez după ce am intrat în contact cu o persoană suspectă a fi pozitivă Covid-19. Mi-am suspendat un spectacol. Am oprit repetițiile. Am anunțat teatrele. Presa a scris: «Oana Pellea, decizie incredibilă luată din cauza Covid-19. Actrița a făcut anunțul neașteptat».
Nu era nimic incredibil. Nimic neașteptat! Era o decizie responsabilă! Reacția presei, da… mi se pare incredibilă!
E o decizie pentru care mă aplaud din tot sufletul! Mi-am făcut teste rapide, rezultat NEGATIV.
Astăzi am primit rezultatul PCR – POZITIV.
Mi-aș fi pus în pericol colegii și pe cei cu care aș fi intrat în contact.
Traversez o formă ușoară. Nu vreau să mă gândesc cum mi-ar fi fost fără vaccin!
Voi rămâne în izolarea impusă de lege.
Aveți grija de voi și de cei de lângă voi!
Sănătate tuturor!
Nu dau sfaturi nimănui, dar mă felicit că m-am vaccinat.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
[…] Pellea, admirabilă actriță, remarcabil spirit civic, a anunțat că e infectată cu Covid, scrie Ziariştii. Artista a fost prevăzătoare de două ori: s-a vaccinat la timp și s-a autoizolat, când a avut […]