Nu doar românii sunt „în priză” azi pentru a-şi exercita dreptul de vot la alegerile prezidenţiale. Spania este a doua ţară din Uniunea Europeană unde are loc un scrutin naţional, dar pentru Parlament.
Ţara lui Cervantes se află încă într-un blocaj politic din care nu reuşeste să iasă după criza financiară din 2008, care a făcut ravagii în economia iberică propulsând şomajul la cifre astronomice, care au depăşit şi 50% în rândul tinerilor.
Alegerile pentru Congres şi Senat (cele două camere ale Parlamentului spaniol) sunt organizate a patra oară în ultimii patru ani!
Partidul Socialist (PSOE), aflat la guvernare după alegerile câştigate în februarie anul acesta, nu reuşeşte totuşi să formeze o alianţă stabilă şi solidă la putere, care să-i asigure peste 50% din scaunele parlamentare.
Pedro Sanchez, actualul prim-ministru, nu a reuşit să convingă celălalt partid de stânga (Unidas Podemos) să facă împreună o majoritate de guvernare. A fost nevoit să conducă Executivul minoritar până când a decis să le ceară spaniolilor să se întoarcă la urne, pentru a clarifica situaţia politică şi a impulsiona partidele parlamentare să iasă din blocaj.
Cu toate acestea, sondajele din ultima vreme nu arată că alegerile de azi vor schimba foarte mult starea de „gripaj” politic din Spania. În ciuda faptului că unele partide au crescut pe perioada campaniei electorale, iar altele au mai scăzut faţă de lunile anterioare, pe ansamblu analiştii „miros” din nou o stare de blocaj politic.
În afară de PSOE şi Unidas Podemos, care ocupă masiv eşichierul de stânga al politicii (numit şi asumat de cele două partide drept „progresist”), pe partea dreaptă competiţia e şi mai mare: Partidul Popular (aflat la guvernare înainte de PSOE), Ciudadanos şi VOX (radicali ultraconservatori) se bat pe cam acelaşi electorat.
Alegerile au loc într-un moment foarte tensionat provocat de criza din Catalunya (nord-estul Spaniei). Condamnarea recentă la ani grei de închisoare a liderilor separatişti implicaţi în referendumul ilegal pentru independenţa regiunii, din 1 octombrie 2017, a dus la violenţe extreme în Barcelona şi în alte oraşe catalane.
Forţele de securitate au descoperit chiar, în urma unor înterceptări telefonice, discuţii în tabăra radicală a adepţilor independenţei Catalunyei care vorbeau despre acţiuni teroriste! Aceste dezvăluiri, dublate de revolta populaţiei majoritare faţă de incapacitatea Guvernului de a pune ordine într-o regiune autonomă, parte a statului spaniol, au suflat puternic în pânzele partidelor de dreapte, dar în special în favoarea VOX.
Ultimele sondaje date publicităţii înainte de scrutinul de azi indicau o ascesniune puternică a radicalilor ultraconservatori, care promit nu doar să intervină cu mână forte în Catalunya, ci au şi un puternic discurs anti-emigraţie.
Totuşi, deşi VOX (condus de Santiago Abascal) e repudiat de majoritatea spaniolilor, există posibilitatea ca Partidul Popular (condus de Pablo Casado) şi Ciudadanos („Cetăţenii”, formaţiune condusă de Albert Rivera) să realizeze o alianţă în trei, tocmai pe seama situaţiei din Catalunya.
La fel, deşi până acum nu au reuşit să facă o înţelegere de a guverna împreună, PSOE şi Unidas Podemos (condus de Pablo Iglesias) ar putea lăsa deoparte orgoliile care blochează Spania de patru ani încoace pentru a bate în cuie o alianţă la putere. Asta cu condiţia să obţină împreună majoritatea scaunelor din Congres şi Senat.
Aşadar, jocul e clar. PSOE-Unidas Podemos (stânga) şi Partidul Popular-Ciudadanos-VOX (dreapta) sunt cele două blocuri care îşi dispută majoritatea în Parlamentul spaniol. În să în lipsa unui număr suficient de scaune parlamentare, un lucru e cert de pe acum: blocajul politic care a generat alegeri de patru ori în ultimii patru ani în Spania nu va dispărea.
Iar în absenţa majorităţii, variantele sunt la fel de clare. Fie stânga şi dreapta fac un compromis major (care ar dezamăgi masiv însă) şi guvernează împreună, fie blocul care va ieşi pe primul loc va avea nevoie de voturile partidelor naţionaliste locale (inclusiv cele din Catalunya) pentru a forma o majoritate stabilă. Ceea ce, având în vedere haosul din Barcelona ultimelor săptămâni, sună aproape a blasfemie pentru partidele spaniole.
¡Viva España (UNIDA)!