AcasăOpiniiNoul Sputnik

Noul Sputnik

-

Rușii sunt un popor bolnav, concluzionează filosoful Gabriel Liiceanu. 250 de ani de stăpânire mongolă au transformat profund acest neam care a ratat complet Renașterea din Occident.

Cruzimea cu care sunt tratați de către stăpâni o revarsă apoi asupra popoarelor din jur. Începând cu Ivan cel Groaznic, între țar și popor nu mai există nicio instituție intermediară.

Obediența față de stăpân a ajuns până acolo încât cei torturați și uciși de liderul suprem se roagă pentru sănătatea tiranului.

Acesta este poporul care e asmuțit azi asupra Europei (inclusiv a noastră) de noul țar de la Kremlin.

- Advertisement -

***

Ia, fiți atenți, a dat noul Sputnik și poziția oficială a Moscovei pe subiectul raportului MAGA despre cum cenzurează UE internetul!

E foarte distractiv să-l văd pe fostul meu coleg Bogdan Tiberiu Iacob cum ia poziție de drepți când preia comunicatele Kremlinului sau trebuie să dea punctele de vedere ale oficialilor de acolo. Dintr-o dată, zeci de ani de presă dispar și apare un slujbaș timorat, stresat la maximum să nu greșească, naibii, vreun cuvânt, că nu e de glumit.

Fix ca pe vremea lui Ceaușescu – atunci când scriai despre Tovarășul și Tovarășa, trebuia să-ți intre bățul în cur și să ai limba de lemn, că altfel era bai mare.

- Advertisement -

***

Generalul Vladimir Alekseev, numărul 2 în GRU (spionajul militar rusesc), a fost împușcat în dimineața de 6 februarie și se află în stare gravă la spital.

Alekseev a jucat un rol-cheie în negocierile pentru predarea garnizoanei ucrainene din Mariupol în primăvara lui 2022, asumându-și prin semnătură că prizonierii vor beneficia de condiții umane. Nu s-a întâmplat asta, militarii care s-au predat fiind supuși de ruși la torturi îngrozitoare, care intră în categoria crimelor de război.

Același Alekseev este considerat responsabil pentru pregătirea atacurilor asupra infrastructurii critice civile din Ucraina, după modelul folosit de ruși și în Siria. Distrugerea centralelor electrice, a stațiilor de epurare a apei, a depozitelor de alimente și combustibili a devenit prioritară pentru Rusia. Chiar în acest moment, milioane de oameni din Ucraina îngheață în case la temperaturi apropiate de zero grade. Au apărut cazuri de oameni morți de frig în case, iar bebelușii, inclusiv cei născuți prematur și aflați în spitale, sunt încălziți cu sticle de apă caldă. Deja se discută de o a doua încercare a Rusiei de a extermina poporul ucrainean, după Holodomorul (moartea prin înfometare) organizat între 1929-1933.

Tot generalul Alekseev este organizatorul așa-zisului referendum din Herson, în urma căruia Putin a declarat anexarea regiunii la Rusia.

Nu se știe exact, în acest moment, dacă împușcarea generalului-locotenent Alekseev, numărul 2 din GRU, e opera serviciilor secrete ucrainene ori a vreunui inamic din interiorul sistemului rusesc, care funcționează asemenea unui cartel mafiot.

Unele surse spun că Alekseev a putut fi împușcat, iar asasinul să scape deoarece generalul era fără gardă de corp. Se dusese în vizită pe ascuns la amantă, într-un complex rezidențial privat păzit de o companie de securitate, de asemenea, privată.

Cert este că asasinul a știut exact traseul lui Alekseev. L-a pândit și l-a împușcat, apoi a fugit pe scări, în timp ce agenții de pază urcau cu liftul. Atacatorul era foarte bine acoperit, cu mască, o pelerină și o geacă foarte mare, ca să nu se poată ghici conformația corpului.

Reglările de conturi sunt uzuale în rândurile elitei putiniste. Recent, fostul ministru adjunct al Justiției din Rusia, Serghei Tropin, a fost găsit mort în casa sa. Poliția a anunțat că s-a înecat în propria cadă.

Cam așa ceva se întâmplă prin Rusia, pe care unii băieți din serviciile secrete românești, oligarhi dâmbovițeni și politicieni de aici o consideră un model de urmat.

DE ACELAȘI AUTOR:

Cad măștile suveraniste!

Idiotul de la Casa Albă

Moștenirea lui Iliescu

Anti-românii sistemului bugetofag

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Fascisme de weekend: Pancu și Hărăbor. Românul ortodox – rasă superioară

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor

6 COMENTARII

  1. observat ca micii sau mai marii imbogatiti, viseaza la titluri nobiliare? Asa si cu rusii dar si cu alte popoare de unde a intarcat mutu iapa, se viseaza neaparat europeni.
    Ei vor in Europa dar nu renunta la metehnele lor medievale!

  2. Rău a ajuns România și al său popor idiotizat de rusism maga Putin Din nefericire organizația rusă creștin ortodoxă trădătoare a poporului român condusă de agentul rus Daniel sluga lui Kiril din 1985 executa ordinele psdaur ciumații lui putin.rau a ajuns poporul idiotizat de tagma preoților unde au făcut catedrala neamului prost,mii de biserici ptr prostire ,,bobieului,,dar nu au construit un spital în 36 de ani,un km de cale ferată,poduri care cad după 3 luni de funcționare

  3. Rău a ajuns România și al său popor idiotizat de rusism maga Putin Din nefericire organizația rusă creștin ortodoxă trădătoare a poporului român condusă de agentul rus Daniel sluga lui Kiril din 1985 executa ordinele psdaur ciumații lui putin.rau a ajuns poporul idiotizat de tagma preoților unde au făcut catedrala neamului prost,mii de biserici ptr prostire ,,bobieului,,dar nu au construit un spital în 36 de ani,un km de cale ferată,poduri care cad după 3 luni de funcționare mă refer la podul din fiefului idiotului național fara bacalaureat prim-ministru Ciolacu și podul dela Brăila care se dărâmă

    • Și iarăși ne întoarcem la Educație.
      Oare ce se știe despre rolul preoțimii ortodoxe după 1859, destabilizare și încercări de lovituri de stat coordonate de Moscova.
      Sunt subiecte despre care nu se învață în școală și nu se discută în spațiul public.

  4. Apropo, despre raportul pt anularea alegerilor, care este tergiversat, sunt de vină rușii?
    Întreb pt un prieten. Și sunt proeuropean, spre deosebire de partidele coaliției. Alea care în ianuarie 2025, după tot matrapazlâcul, spuneau că au înțeles greșelile facute. Ne iau de proști.

    • E o chestiune mai delicată. Multe informații nu pot fi făcute publice pentru că ar însemna să-ți bați joc de munca serviciilor de informații.
      Ai pune pe tavă tot ce ține de culegerea de informații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -