Fu frig azi pe la noi, în Gorj. Dar nu așa frig ca-n anii ’70-’80 ai veacului trecut. Acum ne strâmbăm la -5 grade, dar copilăria ne-am forjat-o pe la -20. Și ținea gerul năprasnic câte două-trei săptămâni la rând, făcând ca stratul gros de omăt să scârțâie sub bocancii burdușiți cu ciorapi de lână.
Zisei să închei anul cu o plimbare pe la pădure, să „pun sângele în mișcare”. Trecui Râul și mă bucurai să-l văd cu apă multă, semn că i-au pornit izvoarele.
Și Bâlta, mai încolo, are curgere bogată, dar ea vine din munte. Astă-vară a avut albia seacă vreo lună, parcă pentru a protesta că de ani de zile nu mai vin copiii la scăldat. Mai întâi au dispărut copiii, cu scălatul lor cu tot, apoi a dispărut și apa… Bine măcar că e vadul plin acum, și poate-o fi și-n primăvară, când urcă peștii să depună icrele…
Din duzii lu’ Tică au rămas mai mult amintirile, dar și două coroane ambițioase, care nu vor să piardă lupta cu timpul. Pe Tică, primarul liberal din anii ’30, l-au arestat comuniștii când au luat puterea. După ce i-au dat drumul, s-a prăpădit în scurtă vreme, deși era încă om tânăr. În urma lui au rămas duzii plantați pe Drumul Vacilor, de-o parte și de alta. Duzii lui ne-au bucurat copilăria și ne-au potolit foamea și setea în arșița verii…
Uite că s-au dus și comuniștii, dar Tică, primarul anilor ’30, continuă să trăiască prin ultimii doi duzi ai săi…
Între Valea Neagră și pădure încă mai rezistă prunii lu’ Lecu – proiecția peste timp a unui om gospodar, pierit și el în vremuri tulburi. Ziceau bătrânii că Lecu a murit de inimă rea, când i-au luat livada la colectiv. Prunii lui nu mai erau ai lui…
Și după Tică, și după Lecu, și după mulți alți bărbați ai uliței au rămas câte o văduvă și câțiva copii. Am crescut cu țața Anica lu’ Tică (îi dădeam zăpada jos de pe casă, să nu cadă peste ea acoperișul de șindrilă cu căpriori de stejar), cu țața Ioana lu’ Lecu (și-a păscut ciurda de vaci până în ziua ultimei suflări), cu Băboaica și Băltoanea (erau vecine, uneia îi aduceam pește prins cu mâna, celeilalte îi coseam fânul pe Luncă și în Peri), cu multe alte văduve de cursă lungă, bătrâne singuratice și cu multă demnitate, cărora le plecaseră copiii departe, la oraș; iar uncheșii – și mai departe: la cimitirul din sat.
Mă luai cu vorba și ajunsei la pădure, unde se deschide drumul șerpuit pe care ne dădeam cu sania. E oleacă de zăpadă și acum, a nins în ziua de Crăciun și nu s-a topit la umbră.
La întoarcere, trecui Valea Neagră prin locul în care, pe la 12 ani, a trebuit să dobor un arin cu toporul pentru a face o punte și a ajunge pe malul celălalt – atât de mult se umflase apa, la topirea zăpezilor.
Salutai cu privirea dealul Capelei, alt traseu de săniuș bine cuibărit în memorie. Peste 5-6 luni, voi reveni pe Capela să culeg un buchet de fragi…
Grăbii pasul spre casă, să ajung înaintea colindătorilor. Când intrai pe uliță, auzii strigăturile adolescentine ale unei cete ce se apropia…
La Brădiceni, trecerea dintre ani e străjuită de o iarnă adevărată.
La mulți ani, prieteni! Gânduri bune pentru 365 de zile!
La Multi Ani 2026 domnule Grigore Cartiana. La Multi Ani 2026 si colegilor d-voastra de la ZIARISTII.