1 Decembrie mohorât în toată țara. Am invitat-o pe mama la masă, iar după prânz ne-am plimbat printr-un Cluj rece, umed și pustiu.
Prin grija prietenilor Valentin Naumescu și Eugen Tomac fusesem invitat la recepția de la Cotroceni, dar n-am reușit să ajung la București. Abia revenisem sâmbătă de la Huși și Iași (patru zile pe drumuri), azi am cursuri și o groază de treburi administrative, iar vineri merg oricum la București, la târgul de carte. Prea multe drumuri, prea mare efort și cheltuială.
Președintele Nicușor Dan a făcut ieri niște gesturi simbolice, care n-au fost apreciate la justa lor valoare. După parada militară, a zăbovit în stradă și s-a fotografiat cu oamenii; a invitat multă lume din societatea civilă la Cotroceni; a decorat un singur veteran, nu o puzderie de militari, ca predecesorii lui.
Ultima mișcare s-a vrut dublu simbolică, fiindcă veteranul luptase împotriva URSS, așa cum noi azi ne opunem imperialismului rusesc – dar, din păcate, armata română combătuse alături de Wehrmacht, cu atrocitățile asociate, așa că s-au iscat controverse legitime.
Rămâne însă notabil refuzul președintelui de a decora și ridica în grad pe bandă rulantă militărimea care nu ne-a apărat de ingerința rusească în alegeri, ba s-a mai și pretat, prin unii dintre ofițerii ei, la jocuri ostile democrației. Așa că întâi să-și facă datoria și apoi să aștepte decorații.
Pata cea mai mare pe ziua de ieri vine de la AUR și Georgescu, care au dus oameni cu autocarele la Alba Iulia, pentru a crea dezbinare și haos. Și-au dovedit cu prisos „patriotismul” huiduind imnul național, iar Simion și Georgescu s-au întrecut în isterizat suporterii.
Securistul delirant e acuzat de lovitură de stat, dar umblă liber prin țară și inflamează masele, iar agitatorul de profesie face ce a învățat ca huligan fotbalistic. Nimic nu scapă neîntinat de urmașii legionarilor și ai securiștilor.
E, totuși, o sinistră consecvență: Iuliu Hossu și marii oameni care au proclamat Unirea la Alba Iulia au fost uciși în temnițele comuniste; Corneliu Coposu a fost huiduit la Alba Iulia; a venit rândul onestului Ilie Bolojan să fie huiduit.
Seara am fost invitat să comentez toate acestea la o televiziune; am intrat după un CTP veșnic supărat, cum îl știm, și m-am nimerit alături de prietenul Cătălin Avramescu, ultracritic față de Nicușor Dan, și de moderatoarea Laura Chiriac, care purta o cocardă tricoloră la frumosul sacou alb, însă era la fel de critică. Am încercat să aduc puțin optimism în studiou, dar adevărul e că ziua a fost destul de mohorâtă, deci poate aveau ei dreptate.
Ce să spun, poate n-ar strica să celebrăm în continuare sărbătoarea din 1 Decembrie, majoră pentru națiunea noastră, dar să mutăm Ziua Națională înapoi pe 10 mai, Ziua Independenței din 1877 și a creării regatului în 1881, care în plus urmează după ziua victoriei aliaților în 1945, și Ziua Europei (declarația Schuman din 9 mai 1950). Putem face atunci defilări armate și sărbători populare, pe o vreme frumoasă de primăvară, nu sub burnița iernii.
În schimb, de Sf. Andrei și de Ziua Unirii ne putem bucura de două zile libere la început de iarnă, ca să stăm liniștiți acasă, cu ai noștri.
În principiu, sper să trăiesc ziua în care toți românii vor avea destul discernământ ca să nu mai vadă mântuitori în toți escrocii, securiștii, extremiștii, demagogii și demenții. În realitate, știu că acea zi nu va veni niciodată, așa că o parte dintre români vor continua tradiția celor care l-au huiduit pe Coposu și l-au aclamat pe Iliescu.
În fine, bine că s-au dispersat hoardele georgist-auriste! Mâine revin și eu la Batthyaneum, în Alba Iulia mea iubită, pașnică și elegantă.
