miercuri, ianuarie 14, 2026
AcasăOpiniiZeloșii lui Zelea

Zeloșii lui Zelea

-

Zilele trecute, un om cu o drujbă a tăiat o troiță aflată la Tâncăbești, pe locul în care au fost executați Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 legionari. Da, a fost o crimă, pentru că execuția nu a fost ca urmare a unei sentințe judecătorești. La fel cum a fost și uciderea de către Zelea Codreanu a prefectului de poliție Manciu. Tot o crimă, iar de condamnare a scăpat căpetenia legionară prin minciună și prin corupția din justiția de atunci.

Cine putea să condamne tăierea acelei cruci decât un celebru site putinist din România? Vezi, Doamne, s-a băgat drujba în fibra neamului românesc!

Problema este ca-n bancul cu milițianul care, căzând într-o gură de canal, i-a mulțumit lui Dumnezeu că n-a fost pus capacul, că altfel n-ar mai fi putut ieși.

Când au ieșit în sat, polițiștii s-au sesizat și au deschis dosar pentru distrugere. Drujbarul a distrus ceea ce nu era al său – corect; dar ceea ce a distrus era acolo prin încălcarea legii, iar polițiștii ce caută acum vinovatul pentru distrugere ar trebui să se întrebe în primul rând cum de a fost montată acea cruce care comemorează un criminal, când există lege ce interzice acest lucru. Unde au fost domnii polițiști în toți acești ani în care troița respectivă, cu dedicație, a existat acolo deși legea interzice?

- Advertisement -

Care lege?! „Legea 2017/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omeniri”. Legea care nu s-a aplicat până acum în cazul tuturor neolegionarilor din România: Simion, Georgescu, Șoșoacă, Puric și toți acoliții lor mai mult sau mai puțin vocali sau prudenți.

Între timp, cineva a pus în locul troiței o cruce cu numele lui Zelea Codreanu. Oare vor merge polițiștii s-o îndepărteze de acolo conform legii? Când îl găsesc pe omul cu drujba, ar fi bine să-l roage să revină la locul faptei, pentru a-i ajuta să aplice legea.

Tot în aceste zile au sărit în sus naistul putinist Voiculeț și presa moscovită de la noi pentru că Filarmonica Banatul a decis, în sfârșit, să scoată din repertoriu două piese pe versurile legionarului – devenit colaborator al securității comuniste – Radu Gyr. Iar s-a opărit „ființa națională”! Dar cum de s-au cântat acele piese până acum?

- Advertisement -

Refuzul autorităților de a aplica legea invocată mai sus a dus la astfel de situații. Zelea are zeloșii săi tăcuți, pitiți prin instituțiile statului. De la cadrele didactice și preoții care le strecoară copiilor otrava legionarismului și a comunismului sub haina patriotismului la reprezentanții instituțiilor ce nu reacționează la încălcarea legii.

Priviți spre gloata ce-i însoțește pe cei enumerați mai sus și vă veți da seama că zeolșii urlători sunt doar beneficiarii faptelor celor tăcuți!

DE ACELAȘI AUTOR:

King Kong

Am învins! Lupta continuă

Candidații „putinieni”

Hibernatus

Valhallii

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Când Justiția devine interlopă

ADRIAN PAPAHAGI: Deranjez teribil junta aurist-putinistă

CRISTIAN GHINEA: Agenții și retarzii

CRISTIAN PĂUN: #Magistrații

PAUL PALENCSAR: Fasole și înjurături

MARIE-COSETTE HANGANU: Un șut în dosul suveranismului de duzină, un pas înainte către o Europă federală. Mario Draghi la Oviedo

VLADIMIR MUNTEANU: Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

DANA HERING: Duamna Anca și-un cățel în lesă

MIHAI RĂZVAN MORARU: Boții nu votează!

VITALIE COJOCARI: Cazul Ermak

MATEI UDREA: Pericolul China

DOINA DABIJA: Un DEX altfel

- Advertisement -

15 COMENTARII

  1. Asta e opera nicusoristilor în complicitate cu staliniștii de la Elie Wiesel. Pe lingă răngi și spray-uri graffiti acum s-au dotat și cu drujbe.
    Să vedem ce spune Poliția, dar nu am mari speranțe, o sa vină doi și vor face „cercetare” fără să coboare din mașină.
    Milițianul Predoiu are ceva de spus? El ar trebui întrebat.

    • Vezi ca pleci pe fenta.

      Incompetentul si criminalul guvern Bolojan cand pregateste inca o marsavie economica mai lanseaza o provocare. Deja lumea uita de impostura si incopetenta mosteanu-bolojan. Au trimis un schizofrenic sa faca o tampenie, ei mai trag un tun. Numai asta au facut.

      Bolojan trebuie anchetat pentru tradare si subminarea economiei. Numai pentru aparitia la Bloomberg din August. Demis si anchetat. Inclusiv pentru falsurile din CV-urile „ministrilor” usr. Ce guvern e ala care nu verifica nici macar un pic pe mana cui da fraiele tarii.

      Pe cat pui pariu ca „rasistul” care se filma cu o mana si cu celalta il „lovea” pe nepalez e tot o inscenare?

      Bolojan trebuie demis de Parlament. De urgenta. Pana nu ne baga in razboi civil tot starnind toti nebunii.

      Si daca tot e vorba de „optimizari” bugetare, ar trebui publicate toate facturile catre „presa” ale partidelor politice. Ca se le treaca cheful de instigat romanii unii impotriva celorlalti. usr este doar o alta unealta rusesca creata/deturnata sa fac rau Romaniei.

      E ca la prosti.
      usr: sariti! nazistii si fascistii!
      aur: sariti, criminalii, valorile neamului!
      vova putin: stati asa! vin acuma! va salvez de nazistii si fascistii de romani.

      Asta-i jocul.

      Daca am evitat dezastrul georgescu-simion, avem puterea sa evitam si dezastrul nicusor-bolojan.

    • Cercetările probabil vor duce la concluzia că ăia cu drujba sînt tot ăia cu graffiti, vor trebui controlate portbagajele SUV-urilor cine știe ce grenade, rachete și alte arsenale mai găsesc. Dar cine sunt ăia? Nu știm, poliția și pompierii sînt ocupați să salveze pisici din copaci, urmează sa întocmească și „planul de luptă” pentru combaterea acestor fenomene.

      • Ei. Se stie
        Antifa, blacblock, blm, anarhisti si alte maimute drogate de stanga. Din tara si din strainatate.

        Dar daca presa e platita sa raga „nazistii” aia face.

        Si unii, si ceilalti sunt controlati de la Moscova.

  2. Excelent, absolut admirabil. Memorabil.
    Se remarcă în ce hal mizerabil se fac, dar mai ales se aplică legile. România țara nimicului și a nimănui.
    Lipsesc multe nume importante din lista zeloșilor lui Zelea. Nume grele: parlamentari, actori, cântăreți. Nu e cazul să amintim de diviziile de generali în rezervă.
    Ce rușine.
    Ispirat finalul. Îmi induce ideea de MAIDAN. Dă Doamne! Caci cu răul ăl mai mic o ducem țara în hăul cel mai mare. Cum să repare „gaura” cei care au facut-o. Ce ăștia de la PSDNL sunt de la Vulcanizare?

  3. Despre legile privind indexarea pensiilor si salariilor, prin care sunt furați milioane de români, pe când? Că bătutul apei în piuă la infinit despre CZC nu prea ține de foame, dle „analist”. Oricum, când va veni valul – și va veni ! – unii vor da socoteală pentru propaganda prin omisiune a unui regim din ce in ce mai criminal

    • Orice om normal la minte stie ca bolojan e legat de dragnea prin „baston”. Diferenta era doar ca Dragnea castigase niste alegeri. Adevarat, prin tradarea lui Ciolos. In plus Dragnea a dat cate ceva la milogi.

      Credeti ca bolojan are tupeul sa scoata les jens’d’arme? In conditiile in care a „luat”?

      Bruhahaha!!! Sau tick-tock, tick-tock. Cum preferati?

  4. Că ăia de dreapta i-or fi fost discipoli Maicii Tereza.
    Că toți au legătură și sunt finanțați de Moscova ai dreptate.
    Și fascismul și comunismul au aceeași rădăcină, marxismul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -